Messi costă doar 200.000 de euro pentru noi!** Atât vor pierde argentinienii dacă starul lor va alege Real Madrid

FC Barcelona l-ar putea împiedica pe Lionel Messi să vină la București pentru meciul amical pe care România îl va susține contra Argentinei pe 10 august, cu ocazia inaugurării noului Stadion Național. Superstarul campioanei Europei este prezent în aceste zile în țara natală pentru turneul final al Copa America, care are programată finala pe 24 iulie. După aceea, Messi va intra în concediu, care va ține chiar până în ziua meciului de pe noua arenă din București, însă acesta nu este singurul argument care să indice faptul că "extraterestrul" nu va ateriza pe plaiurile dâmbovițene. Cei de la FC Barcelona vor disputa pe 14 și 17 august Supercupa Spaniei împotriva marii rivale Real Madrid, astfel că prezența starului sud-american la București devine cu atât mai puțin probabilă, în condițiile în care nici șefii FRF nu au încheiat cu "pumele" un contract în acest sens. Singura condiție pusă de șefii de la Casa Fotbalului a fost aceea că, în cazul absenței lui Messi, argentinienii vor încasa doar 1,3 milioane de euro, cu 200.000 de euro mai puțin decât era prevăzut. În altă ordine de idei, astăzi se vor pune în vânzare biletele pentru meciul România-Argentina de pe 10 august, tichete care vor avea prețuri împărțite pe patru categorii pentru suporterii naționalei (50 lei, 70 lei, 100 lei și 150 lei), în timp ce VIP-urile vor trebui să plătească sume cuprinse între 200 și 700 de lei.
Messi costă doar 200.000 de euro pentru noi!** Atât vor pierde argentinienii dacă starul lor va alege Real Madrid

FC Barcelona l-ar putea împiedica pe Lionel Messi să vină la
București pentru meciul amical pe care România îl va susține contra
Argentinei pe 10 august, cu ocazia inaugurării noului Stadion
Național.

Superstarul campioanei Europei este prezent în aceste zile în țara
natală pentru turneul final al Copa America, care are programată
finala pe 24 iulie. După aceea, Messi va intra în concediu, care va
ține chiar până în ziua meciului de pe noua arenă din București,
însă acesta nu este singurul argument care să indice faptul că
„extraterestrul” nu va ateriza pe plaiurile dâmbovițene.

Cei de la FC Barcelona vor disputa pe 14 și 17 august Supercupa
Spaniei împotriva marii rivale Real Madrid, astfel că prezența
starului sud-american la București devine cu atât mai puțin
probabilă, în condițiile în care nici șefii FRF nu au încheiat cu
„pumele” un contract în acest sens. Singura condiție pusă de șefii
de la Casa Fotbalului a fost aceea că, în cazul absenței lui Messi,
argentinienii vor încasa doar 1,3 milioane de euro, cu 200.000 de
euro mai puțin decât era prevăzut.

În altă ordine de idei, astăzi se vor pune în vânzare biletele
pentru meciul România-Argentina de pe 10 august, tichete care vor
avea prețuri împărțite pe patru categorii pentru suporterii
naționalei (50 lei, 70 lei, 100 lei și 150 lei), în timp ce
VIP-urile vor trebui să plătească sume cuprinse între 200 și 700 de
lei.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Și-a bătut amanta, soția l-a reclamat și s-a împușcat în cap. ULTIMELE clipe ale unui GENERAL
Mediafax
Generalul Dorin Ioniță S-A SINUCIS din cauza amantei. Primele imagini de la fața locului
Cancan.ro
„Boom-ul” nașterilor din septembrie are o explicație. De ce iarna este sezonul concepției
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Ce face acum Simina Costea, fosta soție a lui What’s Up. A plecat din România și și-a schimbat complet viața: „Nu mă gândesc să revin în țară”
Ce se întâmplă, doctore?
De ce cheltuiesc românii miliarde de euro pe vacanțe în străinătate?
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
Semnale misterioase detectate în jurul Pământului
Descopera.ro
Bianca a refuzat inelul de la Marian Grozavu pentru ispita pilot! După aventura cu Claudia, Eduard a schimbat 'destinația'
Cancan.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Zece mașini celebre lansate pe 11 septembrie 2001, în ziua când America a fost atacată
Promotor.ro
NOILE REGULI privind permisul de conducere după 65 DE ANI. Ce se schimbă pentru șoferii cu diferite categorii din Italia
Mediafax Italia
Aici se găsește CEA MAI IEFTINĂ BENZINĂ! Unde să alimentezi dacă ești în vacanță, în Spania
Mediafax Spania