Ediție blestemată în Marea Buclă!** Imagini șocante în Turul Franței

Ediția din acest an a Turului Franței pare a fi blestemată. Altfel nu se explică numărul incredibil de mare de accidente, multe soldate cu „victime". Numai în etapa de ieri s-au înregistrat opt abandonuri!
Ediție blestemată în Marea Buclă!** Imagini șocante în Turul Franței

Ediția din acest an a Turului Franței pare a fi blestemată.
Altfel nu se explică numărul incredibil de mare de accidente, multe
soldate cu „victime”. Numai în etapa de ieri s-au înregistrat opt
abandonuri!

Imaginile șocante și-au pus amprenta pe etapa a noua, desfășurată
în Masivul Central, între Issoire – St. Flour (208 kilometri), în
prim-plan fiind inclusiv favoriți la podiumul Marii Bucle. Kazahul
Alexander Vinokourov, aflat la ultima prezență în Turul Franței, a
fost „catapultat” într-o râpă după ce s-a izbit de o bară de
protecție pe o coborâre, iar belgianul Jurgen Van Den Broeck a
rămas „lat” la pământ vreme de câteva minute bune. Primul s-a ales
și cu o accidentare urâtă, fractură de femur și de bazin, având
nevoie de sprijinul a trei coechipieri pentru a fi adus la salvare.
După primele investigații, el a fost transportat direct la
Paris.

Abandonurile au venit firesc. De parcă n-ar fi fost de ajuns astfel
de imagini, ceva mai târziu, alți doi rutieri, Juan Antonio Flecha
și Johnny Hoogerland, aflați în evadare, au fost acroșați de o
mașină și aruncați peste un gard cu sârmă ghimpată. Ambii s-au
ridicat și au continuat cursa, însă mai degrabă s-au „târât” până
la final. După o asemenea zi groaznică, soldată cu șase abandonuri,
victoria lui Luis Leon Sanchez (Rabobank) sau preluarea tricoului
galben de către un francez, Thomas Voeckler (Europcar), au trecut
în plan secund.

CLASAMENT
GENERAL

1. Voeckler (Europcar) 38h35’11”
2.L.L. Sanchez (Rabobank) +1’49”
3. Evans (BMC)+2’26”
4. F. Schleck (Leopard) +2’29”
5. A. Schleck (Leopard) +2’37”

Ghinion Johnny Hoogerland arăta ca după război după ce o mașină a
unei televiziuni l-a aruncat de pe drum într-un gard de sârmă
ghimpată

Urmări După ziua de ieri, Van Den Broeck (stânga) s-a ales cu o
fractură de omoplat, iar Vinokourov (dreapta) cu fractură de femur
și bazin

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Spania domină Balonul de Aur. Nume grele pe lista pentru „Antrenorul Anului”
Mediafax
Înmormântarea lui Costeluș de la Clejani, amânată pe termen nedeterminat? Scandal la INML, cu intervenția autorităților
Cancan.ro
„Nu-i nimic regizat”. Motivul pentru care un fermier din Galați preferă să dea gratuit castraveții din seră oricui vine să îi culeagă
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Ce problemă de sănătate are What’s Up: „Trăiesc aşa de 28 de ani, aşa m-am născut, sunt împăcat cu această idee”! Artistul participă la „Asia Express” alături de soția lui, Micky
Ce se întâmplă, doctore?
HARTĂ. România, la 1.477 km de autostrăzi și drumuri expres / Ce se mai deschide în 2026 și ce rămâne pentru 2027
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Ești exagerat de frumoasă, cu ce te ocupi?
Râzi cu lacrimi
Pământul are o nouă hartă! Cum au fost aranjate continentele?
Descopera.ro
Cheloo, descalificat de la Asia Express 2026? Gestul care a lăsat-o mască pe Irina Fodor: 'Pot să fac o CRIZĂ..
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Noua Dacia Spring nu va mai fi produsă în China. Unde se mută producția, dar nu în România
Promotor.ro
Orașul în care SE ÎNCHIDE UN CARTIER ÎNTREG! Localnicii amenință: ”Ieșim în stradă”
Mediafax Italia
GALERIE FOTO. Paradisul secret unde Cristiano Ronaldo și soția se ”ascund” în fiecare vară!
Mediafax Spania