Scandal MONSTRU în Liga 1!** Cum se răzbună Sandu pe Răzvan

Scandal MONSTRU în Liga 1!** Cum se răzbună Sandu pe Răzvan
  • Publicat:
  • Actualizat:

UPDATE Mircea Sandu a anunțat că țintarul Ligii I va fi
refăcut, astfel încât partidele disputate în „cuplaj” să aibă drept
combatante doar echipe din București. În aceste condiții, Rapidul a
anunțat că nu se va opune propunerii FRF.


FRF a anunțat astăzi că, din dorința de a „readuce
civilizația pe stadioanele din România”, partidele din rundele în
care cel puțin două echipe din București joacă „acasă” se vor
disputa în cuplaj, pe „Național Arena”.

Decizia luată de Comitetul Executiv e catalogată de oficialii
Rapidului drept abuzivă, la o simplă privire pe programul etapelor
în care urmează să se dispute „cuplaje” putându-se observa că trupa
din Giulești e singura care va fi nevoită să împartă stadionul cu
rivalele din București în absolut toate cele opt cazuri.

Geroge Copos și Dinu Vamă contestă vehement decizia luată azi de
FRF, considerând că Rapidul va fi prejudiciat. Giuleștenii sunt
convinși că vor pierde susținerea fanilor

O altă problemă ridicată de Giuleșteni e cea a modului în care ar
urma să fie împărțite costurile disputării partidelor pe Național
Arena, dar și algoritmul după care s-ar împărți veniturile din
biletele vândute. În mod cert, o partidă Rapid – Dinamo ar atrage
mai mulți spectatori decât un Sportul – Dacia Mioveni, programat în
aceeași etapă.

Mai mult, Rapidul anunță prin vocea lui George Copos că a refuzat
propunerea FRF, considerând că pentru echipă e mult mai important
suportul propriilor fani. Degeaba însă, fapt dovedit de hotărârea luată în
CEx, câteva ore mai târziu.

Mircea Sandu m-a sunat în această dimineață și m-a
întrebat dacă sunt de acord ca Rapidul să joace în cuplaje. Inițial
i-am spus că da, gândindu-mă că e vorba de meciurile din etapa a
16-a, când se joacă Rapid – Sportul și Dinamo – Steaua. Ulterior
m-am consultat și cu Răzvan și i-am transmis lui Mircea Sandu că
răspunsul final este nu
„, a declarat George Copos pentru
ProSport.

Dacă ar fi cuplaje inter-bucureștene, nu am avea nimic
împotrivă, dar așa e foarte greu. În etapa a 8-a e Rapid – CFR și
Sportul – Pandurii. Facem cuplaj, da? Dar am și eu am o întrebare.
Cum împărțim banii de pe bilete? Sportul are 20 de fani și Pandurii
50. Cu tot respectul pentru aceste echipe
„, a declarat
Dinu Gheorghe.

Iată ce partide vor
fi jucate în „cuplaj” în noul sezon

Etapa 4 Rapid – Concordia Chiajna, Sportul –
Dinamo;

Etapa 8 Rapid – CFR Cluj, Sportul – Steaua;

Etapa 12 Rapid – Astra, Sportul – Pandurii Tg.
Jiu;

Etapa 16 Rapid – Sportul, Dinamo – Steaua;

Etapa 20 Rapid – Petrolul; Sportul – Brașov;

Etapa 24 Rapid – Dinamo, Sportul – Mioveni;

Etapa 28 Rapid – Steaua, Sportul – Gaz Metan
Mediaș

Etapa 32 Steaua – Dinamo, Sportul – Rapid

109 cuplaje s-au
disputat în cei 29 de ani, Steaua și Dinamo fiind prezente în 105
dintre acestea. Rapid, 94 de prezențe, Progresul 82, Sportul 43 și
Viitorul 3, îi urmează pe cei doi granzi

– Cuplajul care a oferit cele mai multe goluri, 12, s-a disputat în
etapa a 3-a a sezonului 1963/64: Dinamo – Progresul 2-3 și Rapid –
Steaua 3-4
– Cuplajul care a oferit cele mai puține goluri, doar unul, a fost
cel din runda 20 a sezonului 1964/65: Steaua – Rapid 0-1 și
Progresul – Dinamo 0-0
– Cel mai mare scor înregistrat
într-un cuplaj, Rapid – Progresul 6-0, în 1976-77
– Recordul de asistență s-a înregistrat pe 16 martie 1985, când
100.000 de oameni au asistat la Steaua – Rapid 2-0 și Dinamo –
Sportul 2-1
– Cele mai multe goluri marcate într-un meci din cuplaje, 8,
Progresul – CCA 2-6 în 1960/61

Top
golgheteri cuplaje:

1. Gheorghe Constantin (Steaua) – 31
2. Ion Alecsandrescu (Steaua) – 19
3. Ion Ionescu (Rapid) – 17
4. Dudu Georgescu (Dinamo), Mircea Sandu (Sportul) – 16
5. Florea Dumitrache (Dinamo) – 14
6. Titus Ozon (Progresul Și Dinamo), Nicolae Tătaru I (Steaua) –
13

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING! Anunț de la Buckingham despre starea de sănătate a Regelui Charles. Comunicat oficial emis după ce s-au pregătit de înmormântare
BREAKING! Anunț de la Buckingham despre starea de sănătate a Regelui Charles. Comunicat oficial emis după ce s-au pregătit de…
Gabi Balint a vrut să facă gluma serii după ce FCSB a câștigat titlul și nu a realizat gafa comisă
Gabi Balint a vrut să facă gluma serii după ce FCSB a câștigat titlul și nu a realizat gafa comisă
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Boala care se răspândește RAPID în lume! Record de îmbolnăviri: experții avertizează populația
Boala care se răspândește RAPID în lume! Record de îmbolnăviri: experții avertizează populația
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Cine sunt românii care trebuie să plătească 
Cine sunt românii care trebuie să plătească "taxa pe lux" pentru locuinţele şi maşinile pe care le deţin
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Prințișorul Craiovei, mărturisiri teribile despre adevărata dramă din familia lui: Am trăit cu 50 de euro pe săptămână!
Prințișorul Craiovei, mărturisiri teribile despre adevărata dramă din familia lui: Am trăit cu 50 de euro pe săptămână!
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea că se află „un monstru”
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea…
Informația momentului despre ION ILIESCU. Anunțul făcut chiar de avocatul său
Informația momentului despre ION ILIESCU. Anunțul făcut chiar de avocatul său
Persoană înecată în mare, în stațiunea Mamaia. Tragedie de Florii pe litoral
Persoană înecată în mare, în stațiunea Mamaia. Tragedie de Florii pe litoral
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare