Toate drumurile duc către Dragomir:** „Am început să ne dăm seama cum merg lucrurile”! Nașul a fost la DNA, Becali e așteptat

UPDATE: Președintele Federației Române de Fotbal, Mircea Sandu, s-a pezentat, joi dimineață, la Direcția Națională Anticorupție, pentru a fi audiat în dosarul în care procurorii fac cercetări în urma unor declarații potrivit cărora patronul Politehnicii Timișoara ar fi vrut să mituiască arbitri. Mircea Sandu a fost citat pentru a fi audiat în acest dosar în care procurorii anticorupție s-au sesizat după ce președintele Federației Române de Fotbal (FRF) a declarat cotidianului ProSport că patronul Politehnicii Timișoara, Marian Iancu, "se pregătea să dea 1,5 milioane de euro la ligă și 500.000 la arbitri" pentru ca formația sa să câștige titlul sezonul trecut.
Toate drumurile duc către Dragomir:** "Am început să ne dăm seama cum merg lucrurile"! Nașul a fost la DNA, Becali e așteptat

UPDATE:
Președintele Federației Române de Fotbal, Mircea Sandu, s-a
pezentat, joi dimineață, la Direcția Națională Anticorupție, pentru
a fi audiat în dosarul în care procurorii fac cercetări în urma
unor declarații potrivit cărora patronul Politehnicii Timișoara ar
fi vrut să mituiască arbitri.

Mircea Sandu a fost citat pentru a fi audiat în acest dosar în care
procurorii anticorupție s-au sesizat după ce președintele
Federației Române de Fotbal (FRF) a declarat cotidianului ProSport
că patronul Politehnicii Timișoara, Marian Iancu, „se pregătea să
dea 1,5 milioane de euro la ligă și 500.000 la arbitri” pentru ca
formația sa să câștige titlul sezonul trecut.

Președintele FRF a venit la sediul DNA în jurul orei 10.00, el
nefiind însoțit de avocat. Mircea Sandu a spus că nu vrea să facă
acum declarații privind audierea sa la DNA.

Și Gigi Becali a fost citat pentru a fi audiat ca martor în acest
dosar, finanțatorul stelist declarând că se va prezenta numai când
va dori și nu le va spune nimic procurorilor anticorupție.


Declarațiile făcute de Mircea Sandu în ProSport-ul de marți au
aruncat fotbalul în aer. DNA a intrat pe fir, iar Vasile Avram a
fost deja audiat după dezvăluirile lui Gigi Becali. Dumitru
Dragomir pare să fie ținta procurorilor: cazul comisionului dat de
LPF după vânzarea drepturilor TV și scandalul „Șpagă pentru titlu”
se învârt în jurul șefului de la LPF.

Dragomir e principalul vizat în ancheta declanșată de Direcția
Naționala Anticorupție atât în cazul comisionului dat la vânzarea
drepturilor TV, dar și după dezvăluirile lui Mircea Sandu, cel care
spunea că Marian Iancu avea pregătite 2 milione de euro pentru
câștigarea titlului.

„Am început să ne dăm seama cum merg lucrurile în fotbal.
Se acuză pe la televizor, iar când îi chemăm aici spun că au
glumit. Am început să separăm cazurile și să nu ne mai autosesizăm
pentru orice declarație. De data asta am făcut-o”
, a spus
unul dintre anchetatori.

Vasile Avram a fost chemat ieri la audieri, iar azi vor veni Mircea
Sandu și Gigi Becali. Nașul e chemat să dea lămuriri în legătură cu
declarația dată în exclusivitate pentru ProSport, în timp ce Becali
trebuie să lămurească declarația făcută despre Vasile Avram.

Pe lista procurorilor DNA
sunt și Dumitru Dragomir și Marian Iancu

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Bucureștiul, în CARTEA RECORDURILOR! Ciucu: „A fost o mare sufragerie aici, în centrul orașului”
Mediafax
Adevărul despre soția generalului Dorin Ioniță. Fostul comandant al Forțelor Întrunite avea o pensie uriașă
Cancan.ro
Cel mai lung tunel de pe A1 Sibiu–Pitești intră în linie dreaptă. „Cârtița” de 3.300 de tone, pregătită de foraj
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Mădălina Apostol, iubita lui Nick Rădoi, a murit! Tânăra a lăsat în urmă trei copii. Ce s-a întâmplat în ultima perioadă cu tânăra?
Ce se întâmplă, doctore?
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
De ce fumătorii au un risc mai mic de Parkinson?
Descopera.ro
Detalii neștiute despre amanta lui Dorin Ioniță. Al cui era, de fapt, apartamentul în care locuia Alice
Cancan.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
În localitățile unde CNAIR a montat radare fixe Poliția mai are voie să stea cu radarul mobil?
Promotor.ro
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Mediafax Italia
AVERTISMENT PENTRU ȘOFERI! Cât te poate costa, mai nou, schimbarea bruscă de bandă?!
Mediafax Spania