Au căzut ca spicele!** Contador și Brajkovic, printre ghinioniști

Redactor:
Marius Hutu
Au căzut ca spicele!** Contador și Brajkovic, printre ghinioniști
  • Publicat:
  • Actualizat:

Turul Franței ne-a oferit ieri cea mai agitată etapă din actuala
ediție, aceasta fiind dominată de căzături. Nu a scăpat nici
Alberto Contador, ajuns la final cu tricoul rupt, cel mai rău
pățind-o însă un alt favorit, Janez Brajkovic, transportat la
spital.

Etapa a 5-a a Marii Bucle, disputată între Carhaix – Cap Frehel
(164,5 km), a ieșit din tiparele unei runde liniștite de plat, cu
evadare și final la sprint. Ca și desfășurător, lucrurile s-au
derulat conform așteptărilor, dar căzăturile, care au fost parcă
mai multe ca niciodată, au condus la o etapă mai mult decât
nervoasă. Wiggins, Gesink și Brajkovic au fost primii favoriți
implicați în accidente, ultimul ajungând să fie victimă în Turul
Franței. Plin de sânge, fostul coechipier al lui Lance Armstrong a
fost luat cu targa de pe traseu, astfel că nu a mai prins finalul.
Mai târziu a venit rândul lui Contador să fie prins într‑o altă
căzătură în pluton, semn că în actuala ediție este pus la încercări
neprevăzute. Spre deosebire de Brajkovic, spaniolul a evitat însă o
accidentare gravă. Finalul de etapă i-a aparținut lui Cavendish,
care a sprintat către a 16-a victorie în Marea Buclă. După etapa de
ieri, britanicul a intrat în topul celor mai buni zece rutieri din
istoria Turului Franței ca și număr de victorii de etapă. Thor
Hushovd și-a păstrat tricoul galben.


HANDBAL / CUPE
EUROPENE

Doar patru duc în
Europa

Federația Europeană de Handbal a anunțat ieri repartiția locurilor
în cupele europene masculine, în sezonul 2012-2013. România va avea
o echipă în Liga Campionilor, două echipe în Cupa Europei
(competiție apărută din comasarea Cupei Cupelor și Cupei EHF) și o
formație în Challenge Cup, ca urmare a locului 9 în ierarhia
Federației Europene, întocmită pe baza rezulatelor din ultimii trei
ani.

TENIS /
TURNEUL WTA BUDAPESTA

Begu, în
sferturi

Irina-Camelia Begu, cap de serie numărul 7 și locul 77 WTA, s-a
calificat ieri în sferturile turneului de la Budapesta (Ungaria),
după ce a învins-o, în turul doi, cu 6-4, 6-4, pe Ajla Tomljanovici
(Croația). În această fază, românca o va întâlni pe învingătoarea
partidei Cabeza Candela (Spania) – Eva Birnerova (Cehia). Pentru
calificarea în sferturi,

OLIMPISM
/ 2018

JO de iarnă în Coreea
de Sud

Orașul Pyeongchang (Coreea de Sud) a fost ales gazda JO de iarnă
din 2018. Pyeongchang, care a candidat pentru a treia oară, după
eșecurile înregistrate la alegerile pentru JO din 2010 și 2014, a
fost ales încă din primul tur, cu majoritate absolută, în fața
contracandidatelor Annecy (Franța) și München.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
O româncă stabilită în Spania arată ce găteşte cu alimentele pe care le găseşte prin gunoaie.
O româncă stabilită în Spania arată ce găteşte cu alimentele pe care le găseşte prin gunoaie. "Aleg și eu ce…
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
Devine ilegal de astăzi, 28 APRILIE. Legea se aplică deja în toată ROMÂNIA
Devine ilegal de astăzi, 28 APRILIE. Legea se aplică deja în toată ROMÂNIA
VIDEO. Profesoara concediată din cauza pozelor indecente de pe net le-a râs în față părinților revoltați.
VIDEO. Profesoara concediată din cauza pozelor indecente de pe net le-a râs în față părinților revoltați. "Mi-am cumpărat o casă…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Rușii au lovit instalațiile energetice din centrul și vestul Ucrainei. Zelenski: Aprovizionarea cu gaz a UE este în pericol
Rușii au lovit instalațiile energetice din centrul și vestul Ucrainei. Zelenski: Aprovizionarea cu gaz a UE este în pericol
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…