Nole, one man show!** Djokovic a câștigat în premieră Wimbledon-ul, luându-i fața lui Nadal și pe iarbă

Novak Djokovic este atât noul lider mondial, cât și noul campion de la Wimbledon. Sârbul a încheiat perfect două săptămâni de vis, învingându-l, pentru a cincea oară în acest an, pe iarba londondeză pe Rafael Nadal cu 6-4, 6-1, 1-6, 6-3. Nole a pus astfel capăt invincibilității ibericului la Wimbledon, care adunase 20 de victorii și două titluri.
Nole, one man show!** Djokovic a câștigat în premieră Wimbledon-ul, luându-i fața lui Nadal și pe iarbă

Novak Djokovic este atât noul lider mondial, cât și noul campion
de la Wimbledon. Sârbul a încheiat perfect două săptămâni de vis,
învingându-l, pentru a cincea oară în acest an, pe iarba londondeză
pe Rafael Nadal cu 6-4, 6-1, 1-6, 6-3. Nole a pus astfel capăt
invincibilității ibericului la Wimbledon, care adunase 20 de
victorii și două titluri.

Djokovic este omul căruia i s-au împlinit toate visele. Locul:
iarba verde de la All England Club. După o jumătate de an în care a
câștigat 48 de meciuri și a pierdut doar unul singur, în fața lui
Roger Federer, sârbul a făcut mult așteptatul salt în vârful
ierarhiei ATP. O performanță urmată la doar două zile de alta:
titlul la Wimbledon, competiția în jurul căreia s-au țesut toate
dorințele puștiului care învăța să treacă mingea peste fileu pe un
teren din Belgrad.

Iar ca succesul să fie deplin, victimă i-a fost, și de această
dată, Rafa Nadal. Meciul care i-a adus față în față pe cei mai buni
doi jucători ai lumii a fost echilibrat, abia în game-ul 10
înregistrându-se întâia șansă de break. Primele două seturi i-au
aparținut lui Djokovic, care a jucat senzațional, a forțat exact în
momentele cheie, ibericul nereușind să adune nici măcar o minge de
break. Susținut în permanență de public, Nadal a avut o tresărire
de orgoliu în setul trei, pe care l-a câștigat detașat, reaprizând
speranța unui titlu decernat în decisiv.

Nole și-a regăsit ritmul, a reușit câteva lovituri de finețe și a
încheiat partida după două ore jumătate. O bucurie pe care a
trăit-o ca un mare campion: a râs, a plâns, și-a oferit rachetele
publicului, pe care l-a salutat apoi minute întregi. Totul încheiat
cu un gest extravagant: a smuls câteva fire din gazonul de pe
Centre Court și le-a mestecat, în glumă. Djokovic își trece în
palmares al treilea turneu de Mare Șlem, după cele două din
Australia. Nole își trasează alte visuri…

Primul
titlu și pentru Kvitova

Petra Kvitova (foto medalion, 8 WTA) a dat lovitura la Wimbledon.
Aflată la prima finală de Mare Șlem, cehoaica de 21 de ani și-a
adjudecat titlul după ce a învins-o pe Șarapova (6 WTA), cu 6-3,
6-4. Prima jucătoare stângace care a urcat după 17 ani în finală la
Wimbledon, Kvitova este a treia jucătoare din țara sa care câștigă,
după Navratilova și Novotna.

5 victorii
în finalele din acest an are Djokovic în fața lui Nadal,
două pe hard, două pe zgură și una pe iarbă

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]