„Fratele de sânge” al lui Gigi Becali, acuzat că a falsificat alegerile

Fostul președinte al clubului Real Madrid, Ramon Calderon, ar putea fi trimis în judecată sub acuzația că a falsificat voturile prin corespondență la alegerile ce au avut loc în 2006, în urma cărora a devenit conducătorul grupării madrilene, în dauna lui Juan Miguel Villar Mir, informează Marca.
"Fratele de sânge" al lui Gigi Becali, acuzat că a falsificat alegerile

Fostul președinte al clubului Real Madrid, Ramon Calderon, ar
putea fi trimis în judecată sub acuzația că a falsificat voturile
prin corespondență la alegerile ce au avut loc în 2006, în urma
cărora a devenit conducătorul grupării madrilene, în dauna lui Juan
Miguel Villar Mir, informează Marca.

Judecătoarea María Sanchez Rivero îi impută fostului președinte al
clubului Real Madrid cinci capete de acuzare: „falsificarea de
documente private”, „denunț fals”, „simularea unui delict”,
„mărturie falsă” și „prezentarea de martori falși”.

Calderon este acuzat că a falsificat votul prin corespondență ce a
avut loc cu ocazia alegerilor pentru funcția de președinte al
clubului Real Madrid în vara anului 2006. Potrivit actului de
acuzare, Calderon a mărit fraudulos numărul de voturi prin
corespondență în favoarea candidaturii sale și a „umblat” la
voturile principalului său adversar, Juan Miguel Villar Mir, pentru
ca apoi să-l denunțe. Fostul conducător madrilen s-a folosit de
această strategie, pentru a cere ulterior, în instanță, anularea
voturilor prin corespondență din cauza riscurilor de fraudă, lucru
care s-a și întâmplat.

„Calderon a urzit acest plan, convins fiind că votul în cadrul
Adunării de alegeri i-ar fi fost favorabil, ceea ce s-a și
întâmplat. Dacă nu s-ar fi anulat votul prin corespondență, Villar
Mir ar fi fost declarat câștigător”, scrie Marca.

María Sanchez Rivero a propus, astfel, trimiterea în judecată a lui
Calderon și a altor 14 persoane, printre care se numără fratele
acestuia, Javier, omul de afaceri Alfonso Carrascosa, și un fiu al
lui Ramon Mendoza (fost președinte al grupării madrilene).

Ramon Calderon a fost ales președinte al clubului Real Madrid la
alegerile ce au avut loc pe 2 iulie 2006 și la care au participat
16.000 de membri ai grupării. Tot atunci au mai candidat Villar
Mir, Juan Palacios, Arturo Baldasano și Lorenzo Sanz, ultimul fiind
președinte al grupării în perioada 1995 -2000.

Calderon (care a fost votat de 8.344 de persoane) nu a fost
instalat imediat președinte, deoarece Juan Miguel Villar Mir (6.702
voturi) a depus o contestație, susținând că nu s-au numărat 8.000
de voturi prin corespondență.

Cu trei zile înainte, la solicitarea lui Ramon Calderon, un
judecător a decis anularea voturilor prin corespondență din cauza
riscurilor de fraudă.

Sursa: Mediafax

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
DOLIU prelungit la familia regală norvegiană! La două zile după înmormântarea regelui a murit și SORA lui
Mediafax
Generalul Dorin Ioniță S-A SINUCIS din cauza amantei. Primele imagini de la fața locului
Cancan.ro
„Boom-ul” nașterilor din septembrie are o explicație. De ce iarna este sezonul concepției
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Generalul-maior Dorin Ioniță, găsit mort într-un imobil din Prahova. Ce s-a întâmplat înainte cu câteva ore de tragedie? Anchetatorii au scos la iveală detalii șocante
Ce se întâmplă, doctore?
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
Ce se întâmplă în creier după ce renunți la alcool?
Descopera.ro
Bianca a refuzat inelul de la Marian Grozavu pentru ispita pilot! După aventura cu Claudia, Eduard a schimbat 'destinația'
Cancan.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Un nou brand auto apare pe piața din România! Ce modele a lansat Jetour în țara noastră?
Promotor.ro
NOILE REGULI privind permisul de conducere după 65 DE ANI. Ce se schimbă pentru șoferii cu diferite categorii din Italia
Mediafax Italia
Aici se găsește CEA MAI IEFTINĂ BENZINĂ! Unde să alimentezi dacă ești în vacanță, în Spania
Mediafax Spania