Vali Tomescu (35 de ani), antrenorul din spatele aurului olimpic la maraton cucerit de Constantina Diță în 2008, s-a întors definitiv în România. După 10 ani petrecuți în SUA, el s-a stabilit în Brașov, unde se menține în formă fie alergând sub Poalele Tâmpei, fie slalomând cu bicicleta pe străzile din centrul orașului. Într-o vizită de 24 de ore prin București – „am venit cu o mașină împrumutată, eu n-am încă”- a făcut-o și la ProSport – „îmi place, se văd țevile din tavan la voi. E ca-n Statele Unite”, zice Vali cu un ochi la ședința de sumar în care Gigi sau Mitică țin capul de afiș.
De obicei se vine pentru vacanță în România, nu? Nu! Eu m-am săturat de Statele Unite! Am mers pe refrenul melodiei „One way ticket” de data asta și în proporție de 90 la sută voi rămâne în România. Am fost profesor și antrenor de educație fizică la Universitatea Lafayette din Louisiana, unde am luat o grupă de semifond și trebuia să-i fac pe studenți competitivi în trei ani. Eu i-am făcut în opt luni și jumătate și au luat medalii la Campionatele Universitare după o pauză de cinci ani! Erau modești, dar i-am urcat pe podium. Spre exemplu, pe o fată, Jenna Picou, am luat-o de la 12:29,00 la 3.000 m obstacole și am adus-o la un rezultat de 11:24,00.
Dar cum te-ai adaptat în America acum 10 ani? Am visat de tânăr să ajung acolo și apoi să merg la Olimpiadă. Eu n-am fost un atlet de top, alergam la 800 și 1.500 m, dar eram mai slab ca fetele pe distanțele respective. Când am ajuns în SUA, după ce făceam pregătirea de dimineață cu Pușa mă duceam la Universitatea din Boulder. Intram la grămadă cu studenții în bibliotecă și nici nu știau cine sunt. Mă dădeam și eu student pe acolo și dacă m-ar fi întrebat cine sunt le-aș fi spus că „un student internațional”. Și așa ajungeam să mă documentez pe anumite subiecte, le printam și învățam acasă noaptea. Cam asta am făcut câțiva ani și pot zice că am fost un autodidact, nu puteam antrena după ureche.
După ce-ai stat în Boulder (Colorado) atâția ani, în ultimul te-ai mutat în Lafayette… Cum te-ai simțit acolo? Izolat din punct de vedere al vieții sociale. Din cauza statutului, al diferențelor de cultură, viața socială în SUA pentru mine a fost o latură mai dificilă. Într-un oraș mai mic trebuie să fii un model pentru studenți sau pentru colegii tăi. Lafayette e în zona franceză a Americii, în zona de sud, deasupra New Orleansului. Te adaptezi un pic mai greu, acolo sunt temperaturi foarte ridicate, de 40 de grade Celsius, iar antrenamentul îl începeam dimineața, la 5:30. Acolo, școala e pe primul plan și apoi sportul, poți să fii tu viitor campion mondial. Iar ca bani, primeam un salariu de clasă de mijloc. Nu depinde cât faci, ci cât cheltuiești. În viață nu banii sunt principala țintă.
Dar ce? Să-ți întemeiezi o familie spre exemplu. Unul dintre principalele motive pentru care m-am întors este Alexandra, prietena mea, cu care stau în Brașov.
„Pușa va străluci în continuare”
Ce te-a impresionat la revenire? În România vezi lume tristă pe stradă, cu mintea frământată de gânduri. Eu când trec pe lângă oameni obișnuiesc să le zâmbesc și să dau din cap. În America așa se face. Dar ei se uită la mine, se opresc puțin în loc și mă privesc apoi cu o privire întrebătoare. Presupun că zic: Ce-i cu ăsta, de unde vine? Or crede că sunt nebun! Chiar mi-a spus un prieten: Ai grijă să nu-ți iei bătaie. Eu n-o fac intenționat. Oricum, văd un progres în România la orice capitol, de fiecare dată când ajung în țară. Dacă ai educație și ești bun în domeniul tău și în România, te ridici.
Cu Pușa cum mai ești? Vorbim foarte rar, fiecare cu viața lui. Știu că se antrenează pentru Londra și sunt convins că va străluci și acolo. Îi doresc mult succes și sunt sigur că va mai avea multe de demonstrat.
Te-a tentat vreodată să fii preparator fizic la o echipă de fotbal? Nu. Dar antrenorii de fotbal cel mai bine cotați în lume au întotdeauna un preparator fizic foarte bine pregătit care în proporție de 50% provine din atletism.
Fără atletism ar exista viața ta? Clar, nu! Uite, am luat un băiat de 25 de ani din Hațeg, Beniamin Răsădea îl cheamă, pe care-l voi antrena! Sper să-l aduc la barem A olimpic la maraton, dar nu acum pentru Londra. Dar dacă voi mai lua medalie și cu el, să zicem la Rio, crezi că printre Gigi și Mitică, la ședință, ar intra și acest băiat!? Nu-mi răspunde, știu răspunsul… La noi în Ardeal e o vorbă: «Dacă nu ți-a plăcut școala și ai băut cerneală, nici nu poți să urci, pentru că nu ai baza» Vali Tomescu, antrenor atletism
2 ore 21 de minute și 30 de secunde e recordul României la maraton (feminin): Pușa Diță (Chicago, 2005)
Ne calificăm la EURO 2024
Vezi rezultate
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER