Acasa » Fotbal Extern » Campionate Externe » Lordul a avut dreptate: Moraes e „PUTRED”!** Nu a făcut față unui antrenament la ȚSKA

Lordul a avut dreptate: Moraes e „PUTRED”!** Nu a făcut față unui antrenament la ȚSKA

După ce a fost prezentat oficial la ȚSKA Sofia și descris drept unul dintre cele mai importante transferuri ale verii în Bulgaria, Junior Moraes le-a arătat vecinilor de la sud de Dunăre că are mari carențe în ceea ce privește pregătire fizică. Brazilianul a fost aproape de leșin în timpul testelor fizice pe care le-a susținut alături de coechipierii săi, având nevoie de intervenția medicilor pentru a-și reveni. În timp ce restul colegilor au încheiat seria de 15 ture de teren, Moraes s-a oprit la a șaptea, acuzând probleme de respirație. Doctorii lui ȚSKA l-au cauționat însă pe fostul jucător al Bistriței, motivând că incidentul este normal la un fotbalist care a jucat ultimul meci oficial în decembrie 2010 și s-a antrenat mai mereu separat la Metalurg Donețk din cauza scandalului în care a fost implicat. Cel mai probabil, el nici nu va fi folosit în primele jocuri de pregătire ale lui ȚSKA din această vară, până se va pune la punct cu pregătirea fizică. Totuși, Moraes i-a impresionat pe bulgari atunci când a pus piciorul pe minge, site-ul sportal.bg scriind că brazilianul "a arătat o tehnică perfectă".
Lordul a avut dreptate: Moraes e "PUTRED"!** Nu a făcut față unui antrenament la ȚSKA

După ce a fost prezentat oficial la ȚSKA Sofia și descris drept
unul dintre cele mai importante transferuri ale verii în Bulgaria,
Junior Moraes le-a arătat vecinilor de la sud de Dunăre că are mari
carențe în ceea ce privește pregătire fizică.

Brazilianul a fost aproape de leșin în timpul testelor fizice pe
care le-a susținut alături de coechipierii săi, având nevoie de
intervenția medicilor pentru a-și reveni. În timp ce restul
colegilor au încheiat seria de 15 ture de teren, Moraes s-a oprit
la a șaptea, acuzând probleme de respirație.

Doctorii lui ȚSKA l-au cauționat însă pe fostul jucător al
Bistriței, motivând că incidentul este normal la un fotbalist care
a jucat ultimul meci oficial în decembrie 2010 și s-a antrenat mai
mereu separat la Metalurg Donețk din cauza scandalului în care a
fost implicat. Cel mai probabil, el nici nu va fi folosit în
primele jocuri de pregătire ale lui ȚSKA din această vară, până se
va pune la punct cu pregătirea fizică.

Problemele fizice ale lui Moraes erau cunoscute și de către
președintele Gloriei Bistrița, care mărturisea în decembrie că a
căutat să scape de brazilian cât mai repede din cauza deselor
accidentări pe care acesta le suferea: „Moraes este
‘putred'”
, spunea Lordul la acea vreme.

Totuși, Moraes i-a impresionat pe bulgari atunci când a pus
piciorul pe minge, site-ul sportal.bg scriind că brazilianul „a
arătat o tehnică perfectă”.