Andra va cânta imnul național înaintea meciului Bute-Mendy

Cântăreața Andra va intona imnul național înaintea partidei dintre Lucian Bute și francezul Jean-Paul Mendy, contând pentru titlul mondial în versiunea IBF, la categoria supermijlocie, a anunțat, vineri, într-o conferință de presă, președintele Federației Române de Box, Rudel Obreja.
Andra va cânta imnul național înaintea meciului Bute-Mendy

Cântăreața Andra va intona imnul național înaintea partidei
dintre Lucian Bute și francezul Jean-Paul Mendy, contând pentru
titlul mondial în versiunea IBF, la categoria supermijlocie, a
anunțat, vineri, într-o conferință de presă, președintele
Federației Române de Box, Rudel Obreja.

În cadrul galei programate la 9 iulie la Romexpo, ce va fi
transmisă în direct de Pro TV, câștigătorul concursului „Românii au
talent”, Adrian Țuțu va interpreta și el câteva melodii.

Lucian Bute și-a apărat cu succes titlul mondial IBF la
categoria supermijlocie pentru a șaptea oară consecutiv, după ce
l-a învins pe irlandezul Brian Magee, prin KO tehnic în repriza a
zecea, într-un meci disputat, în data de 20 martie, la Centre Bell
din Montreal.

Bute își va pune din nou în joc centura, împotriva francezului
Jean Paul Mendy, în cadrul unei gale care va avea loc în Capitală,
în data de 9 iulie.

MEDIAFAX

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]