Copos și-a făcut echipă pentru TITLU cu 0 EURO!** Cele 7 transferuri ale Rapidului și cum va arăta primul 11 al lui Răzvan

Redactor:
Cosmin Boghiu
Copos și-a făcut echipă pentru TITLU cu 0 EURO!** Cele 7 transferuri ale Rapidului și cum va arăta primul 11 al lui Răzvan
  • Publicat:
  • Actualizat:

Rapid joacă din nou în cupele europene după doi ani de absență
și anunță pentru sezonul viitor obiective îndrăznețe. Răzvan
Lucescu a revenit pe banca tehnică a alb-vișiniilor și, chiar dacă
nu are ca obiectiv titlul, se va bate cu siguranță pentru a cuceri
laurii de campion.

Giuleștenii au făcut și o campanie spectaculoasă de transferuri,
reușind să aducă până acum nu mai puțin de 7 jucători. Ceea ce este
și mai interesant este că George Copos, renumit ca un foarte bun
afacerist, a reușit să-i pună la dispoziție lui Răzvan Lucescu un
lot competitiv fără să bage mâna adânc în buzunar.

Valentin Crețu, Cristian Oros, Dan Alexa, Iulian Apostol,
Ciprian Deac, Filipe Teixeira și Romeo Surdu sunt cei 7 jucători
aduși la Rapid în această vară. În afara lui Crețu și a lui Deac,
care au fost împrumutați, restul fotbaliștilor au ajuns în Giulești
liberi de contract.

În aceste condiții, George Copos a creat noul Rapid cu, nici mai
mult nici mai puțin de…0 de euro! La un simplu calcul făcut după
cifrele postate pe site-ul de specialitate transfermarkt.de,
patronul Rapidului a făcut o economie de 6.200.000 de euro.

Iată cum sunt cotați jucătorii transferați gratis de Rapid:

Cristian Oros – 450.000 de euro

Dan Alexa – 2.2 milioane de euro

Iulian Apostol – 1.7 milioane de euro

Filipe Teixeira – 600.000 de euro

Romeo Surdu – 1.25 milioane de euro

TOTAL: 6.200.000 de
euro

Cum ar putea arăta primul 11 al Rapidului în sezonul viitor:

4-3-3: Dani Coman – Rui Duarte
(Crețu), Marcos Antonio, Glauber, Bozovic (Ezequias) – Roman,
Alexa, Apostol – Surdu (Teixeira), Sburlea (Cassio), Deac
(Herea)

„Am cam acoperit toate posturile cu câte doi jucători.
Am terminat echipa, dar n-am finalizat bugetul… e greu, o să
lucrăm și mâine, și poimâine, poate îl finalizăm până luni. De
venit, mai vine un singur jucător, un stoper și gata. Totul este
conform proiectului, după cum am spus”,
a spus George
Copos.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING | Prințul William, detalii de ultimă oră despre Kate Middleton
BREAKING | Prințul William, detalii de ultimă oră despre Kate Middleton
”Cel mai slab jucător din istoria lui FC Botoșani” poate deveni campion la finalul lunii
”Cel mai slab jucător din istoria lui FC Botoșani” poate deveni campion la finalul lunii
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Mihai Albu, vești devastatoare de la medici. CANCERUL a avansat! Declarații sfâșietoare
Mihai Albu, vești devastatoare de la medici. CANCERUL a avansat! Declarații sfâșietoare
Medicii de la Spitalul Foişor aruncă bomba! Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic
Medicii de la Spitalul Foişor aruncă bomba! Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Florin Piersic s-a ridicat în picioare după operaţia la genunchi, face glume cu medicii. Următoarele ore sunt critice
Florin Piersic s-a ridicat în picioare după operaţia la genunchi, face glume cu medicii. Următoarele ore sunt critice
Alertă de gradul 4 pentru 11 și 12 mai! Vine FURTUNA geomagnetică
Alertă de gradul 4 pentru 11 și 12 mai! Vine FURTUNA geomagnetică
Ion Ţiriac a trecut fără ezitare peste cuvântul fiicei sale şi nu i-a îndeplinit dorinţa: Nu am mai putut. Gata, îmi ajunge
Ion Ţiriac a trecut fără ezitare peste cuvântul fiicei sale şi nu i-a îndeplinit dorinţa: Nu am mai putut. Gata,…
TOP vedete în costume de baie prea mici, prea mulate sau prea transparente. GALERIE FOTO INCENDIARĂ
TOP vedete în costume de baie prea mici, prea mulate sau prea transparente. GALERIE FOTO INCENDIARĂ
Informație pentru toți românii cu BULETIN. Ești obligat să respecți dacă pleci din țară în concediu
Informație pentru toți românii cu BULETIN. Ești obligat să respecți dacă pleci din țară în concediu
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Povestea construirii primului autoturism românesc, Dacia. Nicolae Ceaușescu: „Perfectă pentru idioţi!“ VIDEO
Povestea construirii primului autoturism românesc, Dacia. Nicolae Ceaușescu: „Perfectă pentru idioţi!“ VIDEO
Jorginho nu-şi imaginează Arsenal fără Arteta. ”A creat ceva special”, spune mijlocaşul ”tunarilor”
Jorginho nu-şi imaginează Arsenal fără Arteta. ”A creat ceva special”, spune mijlocaşul ”tunarilor”
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică. Ce este vietatea înspăimântătoare
Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică. Ce este vietatea înspăimântătoare
×