Criza de la Dinamo duce la disperare!** Drama lui Grigore, fotbalist ajuns în pragul depresiei

Redactor:
Bitescu Wili
Redactor:
Daniel Remes
Redactor:
Mihai Nejneru
Redactor:
Nicu Bădescu
Criza de la Dinamo duce la disperare!** Drama lui Grigore, fotbalist ajuns în pragul depresiei
  • Publicat:
  • Actualizat:

Criza financiară globală nu a atins-o vizibil doar pe Dinamo, ci
și pe jucătorii roș-albilor. Dragoș Grigore este ultimul exemplu:
fundașul de 24 de ani, căpitanul echipei în „era” Andone, a trecut
prin momente cumplite în ultimele luni, momente ce și-au pus
amprenta asupra evoluțiilor sale. ProSport a reconstituit pas cu
pas tabloul unui destin la puțin de un gest reprobabil. Șoptit, pe
la colțuri ori pe la cafenele, colegii lui au lansat ipoteza
sinuciderii. Negată vehement de el, de soția lui ori de maestrul
Sdrobiș, ideea acestui gând negru a fost lăsată în plan secund.
Rămân însă angoasele, problemele și temerile unui fotbalist, unui
om până la urmă, care are probleme ca noi toți. Și care ar fi putut
avea consecințe tragice!

În campionatul 2009-2010, Dragoș Grigore devenea titular în
apărarea lui Dinamo. A urmat o accidentare urâtă, care l-a ținut pe
tușă până în toamnă. A revenit cu succes, a fost propulsat de către
Ioan Andone căpitanul echipei, apoi a fost convocat la națională.
Unde, conform ex-selecționerului Răzvan Lucescu, a jucat perfect în
meciul cu Cipru, până în minutul 84, când a gafat inexplicabil,
trimițând mingea înapoi la un adversar. Apoi, „Grig” a fost
menținut căpitan la Dinamo câteva partide, după care, spre final de
sezon, a intrat în recul de formă. „Nu știu ce să îi mai spun lui
Grigore, ce să mai fac cu el”, se lamenta atunci Ioan Andone.
Există o explicație pentru oscilațiile incredibile de formă ale
apărătorului. Până acum, un secret adânc ascuns în viața
vestiarului roș-alb. Pentru a înțelege pe deplin ce se întâmplă
trebuie să explicăm situația financiară a jucătorului considerat
una dintre speranțele mari ale clubului.

Ratele la
bancă = salariul pe o lună!

Grigore are unul dintre cele mai mici salarii de la Dinamo: 2.000
de dolari pe lună! Iar în „Ștefan cel Mare” salariile nu vin deloc
la timp, în acest moment unii fotbaliști primindu‑și salariile abia
pe luna aprilie. Concomitent, jucătorul are de plătit un credit
pentru achiziționarea apartamentului unde locuiește, într-un bloc
nou din zona Diham, din București. Și mai trebuie să-și ajute
uneori și tatăl, care are, de asemenea, un credit pentru renovarea
casei lor. Banii se opresc direct din salariu, dar acest lucru deja
nu mai contează. Pentru că penalitățile din cauza întârzierilor au
făcut ca totalul sumei restante pe lună să fie egală cu un
salariu.

„Se vedea
că e cu gândul în altă parte!”

Cu toți banii care se duc la bănci, familia lui Grigore trăiește
doar cu ajutorul rudelor, mai ales cele din partea soției sale,
Ilona. Situație grea, pe care psihicul lui „Grig” a gestionat‑o
bine, dar nu perfect. Până la un moment dat! Conform mai multor
colegi, membri ai staffului tehnic, sau oameni din anturajul
echipei, jucătorul are momente când pur și simplu nu se mai
gândește la fotbal. Mai mulți colegi de-ai lui au povestit pentru
ProSport: „Avea momente la unele antrenamente când îi cerea lui nea
Ando să facă o pauză de câteva minute, pe margine, pentru că nu se
putea concentra la exerciții. Se vedea că e cu gândul în altă
parte!”. Alte voci susțin că, atunci când trebuia să ridice mașina
din parcarea clubului, s-a întâmplat să nu aibă la el cei 50-60 de
lei pe care trebuia să-i achite după o săptămână de parcat.

Un gând negru, alungat repede

Sursele ProSport au încercat și un verdict: „Depresie severă”,
susțin jucătorii, care nu omit să strecoare informația conform
căreia problemele financiare l-au determinat pe jucător să se
gândească la sinucidere. „Cel puțin nouă așa ne-a lăsat impresia!
Părea că nu mai face față problemelor și că nu e în stare să se
adune, să treacă peste asta! Câțiva dintre noi au discutat mult
timp cu el, am încercat să-l ajutăm cum am putut și noi”. Ultimele
săptămâni par a fi adus ceva bun în viața fundașului, de vreme ce
și atitudinea lui de la antrenamente s-a schimbat complet.
Întrebarea e dacă s-a vindecat complet ori nu!

În primăvara lui 2010, colegii lui Grigore l-au încurajat public
după accidentarea provocată de Kone. Același lucru au făcut,
neoficial, și acum.

„Toată lumea are dificultăți de ordin financiar, dar e
exclus ca Dragoș să aibă probleme la nivel psihic sau orice altceva
de acest gen”, Ilona Grigore, soția lui Dragoș
Grigore

„Eu țin legătura cu el permanent, aproape zilnic, și e
un băiat puternic. Probabil e și el supărat din cauza banilor, că
și el are de recuperat restanțe, ca toată lumea, dar va trece
peste”, Ioan Sdrobiș, antrenorul care l-a descoperit pe Grigore la
CFR Timișoara

„El e o bijuterie de băiat, își ajută familia, poate
acum trece printr-o perioadă mai grea, dar atât. Mie chiar și
președintele Badea mi-a spus să mai vorbesc cu el înainte de
meciuri”, Ioan Sdrobiș, antrenorul care l-a descoperit pe Grigore
la CFR Timișoara

Reperele lui Dragoș
Grigore

– Nu a jucat niciun meci până în etapa a XII-a, fiind în refacere
după ce în returul sezonului 2009-2010 a suferit o fractură de
peroneu
– A fost titular în toate etapele până la finalul turului, având
evoluții destul de bune. Ulterior, și după cantonamentul din
Turcia, ajunge la echipa națională
– La prima reprezentativă evoluează doar într-un meci, în turneul
din Cipru, chiar contra țării gazdă. E integralist, joacă foarte
bine, dar gafează la golul de 1-1 al ciprioților.
– În retur, și în contextul venirii lui Găman, Grigore alternează
aparițiile în prima echipă cu Moți și Valerică, intrând într-un soi
de rotație, chiar dacă Andone îl numise al doilea căpitan, după
Dănciulescu
– În a doua parte a sezonului a greșit în dese rânduri, chiar dacă
nu decisiv și nu a mai arătat siguranța care-l propulsase la
națională. Evident, a ieșit din atenția lui Răzvan Lucescu

„Termenul corect:
sunt îngrijorat”

Dragoș Grigore a acceptat să discute despre situația sa, subliniind
că nu este afectat de problemele sale Aflat în cantonament la
Săftica, Dragoș Grigore a vorbit despre situația dificilă în care
se află.

Dragoș, s-a vorbit că din cauza problemelor financiare ai
fi căzut într-o depresie profundă. Unii ar fi adus în discuție și
cuvântul „sinucidere”…

Este exclus! Cred că este un cuvânt prea dur. La fel și depresie.
Îți dai seama că va citi și tatăl meu, ce va crede?

Dar care ar fi cuvântul potrivit?
Sunt îngrijorat, așa este, dar este normal să fiu. Toată lumea are
probleme, nu doar eu.

La această stare de lucruri nu a contribuit și remunerația de doar
2.000 de dolari pe lună?

Nu contează cât câștig, nu mă interesează în acest moment al
carierei, cum nu îmi pasă nici ce bani au alții. De ce crezi tu
asta?!

Dacă aveai un milion de euro pe an, nu cred că te mai
interesa…

Degeaba aveam un milion de euro, dacă nu vin la timp, normal,
nu?!

Deci concluzia ta este…?
Că nu am vreo depresie, altfel nu mai aveam ce căuta în fotbal. E
exclus. La fel și asta cu sinuciderea e…

24 de
jocuri și un gol a marcat Dragoș Grigore sezonul trecut pentru
Dinamo

34 de
jocuri și un gol a reușit Dragoș Grigore în Liga I pentru Dinamo în
toată cariera

Ando:
„Ciobi e alegerea perfectă!”

Ioan Andone a trecut ieri pe la club, motivul fiind ziua de naștere
a lui Constantin Eftimescu. Tehnicianul a ajuns la un acord verbal
în privința condițiilor în care își va rezilia contractul cu
Dinamo, lucru care se va întâmpla astăzi, după o întâlnire cu
Nicolae Badea. Între timp, Andone i-a urat succes noului tehnician
al „câinilor”: „Liviu Ciobotariu este o alegere perfectă pentru
banca tehnică. Sper să facă o treabă excelentă” .

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Fiartă pe 700.000 de euro! Ce a putut să facă Bianca Drăgușanu, de mână cu Bădălău
Fiartă pe 700.000 de euro! Ce a putut să facă Bianca Drăgușanu, de mână cu Bădălău
FOTO După ce s-a lăsat filmată la duș, alături de soțul ei, a semnat contractul vieții. ”Ne vedem acolo”
FOTO După ce s-a lăsat filmată la duș, alături de soțul ei, a semnat contractul vieții. ”Ne vedem acolo”
Pensii dublate pentru această categorie de români! Anunțul a fost făcut chiar înainte de Paște
Pensii dublate pentru această categorie de români! Anunțul a fost făcut chiar înainte de Paște
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Mara Bănică, de NERECUNOSCUT după ce și-a făcut o nouă intervenție estetică la față
Mara Bănică, de NERECUNOSCUT după ce și-a făcut o nouă intervenție estetică la față
Laura Giurcanu l-a dat uitării pe Aris Eram! Cine este noul iubit al influenceriţei
Laura Giurcanu l-a dat uitării pe Aris Eram! Cine este noul iubit al influenceriţei
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Mesaje de Paște 2024. Urări calde și felicitări pentru cei dragi
Mesaje de Paște 2024. Urări calde și felicitări pentru cei dragi
Descoperire ULUITOARE la polii Pământului! Se întâmplă chiar acum
Descoperire ULUITOARE la polii Pământului! Se întâmplă chiar acum
Mihăiţă Neşu a rupt tăcerea şi a spus adevărul despre divorţul de soţia sa: „A fost un şoc foarte mare pentru ea!”
Mihăiţă Neşu a rupt tăcerea şi a spus adevărul despre divorţul de soţia sa: „A fost un şoc foarte mare…
S-a aflat motivul pentru care a murit Gabriela, micuța de 4 ani cu chip de înger din Călărași. Ce a scos la suprafață ancheta autorităților
S-a aflat motivul pentru care a murit Gabriela, micuța de 4 ani cu chip de înger din Călărași. Ce a…
Bucurie imensă pentru Simona Halep. Chiar ea a făcut anunțul: Sunt recunoscătoare...
Bucurie imensă pentru Simona Halep. Chiar ea a făcut anunțul: Sunt recunoscătoare...
Ce conținea peștele mâncat de fetița de 4 ani și bunica ei, decedate după ziua de Florii? Primele rezultate ale analizelor
Ce conținea peștele mâncat de fetița de 4 ani și bunica ei, decedate după ziua de Florii? Primele rezultate ale…
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Artistul Mihai Mărgineanu, mesaj pentru părinți: „Băi, voi știți ce fac copiii voștri în Vama Veche?”
Artistul Mihai Mărgineanu, mesaj pentru părinți: „Băi, voi știți ce fac copiii voștri în Vama Veche?”
Lionel Messi a fost desemnat în premieră jucătorul lunii în MLS
Lionel Messi a fost desemnat în premieră jucătorul lunii în MLS
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
I-a cerut soțului o fotografie cu bebelușul celui mai bun prieten al său, dar a rămas surprinsă de ce era în ea. A povestit totul
I-a cerut soțului o fotografie cu bebelușul celui mai bun prieten al său, dar a rămas surprinsă de ce era…