Un român de 19 ani e campionul Italiei și primul căpitan străin din istoria Romei:** „Vreau să joc în Serie B”

Un român de 19 ani e campionul Italiei și primul căpitan străin din istoria Romei:**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Cu Sebastian Mladen pe teren, echipa de tineret a celor de la AS
Roma, Primavera, a cucerit titlul după șase ani. Fundașul format la
Școala de Fotbal „Gheorghe Popescu” a fost căpitan în ultimele 30
de minute ale finalei câștigate cu 3-2 în fața lui Varese, după
prelungiri.

La doar 19 ani, Mladen se poate mândri că face parte din echipa de
tineret a Romei care își adjudecă al șaptelea titlu de campioană a
Italiei și primul după 2005. Roma Primavera a participat, alături
de alte șapte echipe similare, la turneul final găzduit de Toscana
și după ce a trecut în sferturi de Milan și în semifinale de Genoa,
a învins-o în ultima partidă pe Varese, cu 3-2.

Vrea să
joace în Serie B

La învingători, Sebastian a fost căpitan în ultima jumătate de oră
și s-a arătat entuziasmat de performanța reușită. „Simt o bucurie
enormă să fac parte din această echipă! Chiar dacă suntem foarte
fericiți pentru succes, n-am petrecut decât printr-o cină la
restaurant, iar de azi ne vom bucura și noi de vacanță”, a declarat
Mladen pentru ProSport. Fundașul a vorbit apoi și despre planurile
sale de viitor: „Sper să fac pasul cât mai repede la echipa mare,
dar mi-e greu să cred că am vreo șansă în sezonul viitor. Cred că
mai bine ar fi ca Roma să mă împrumute la o echipă din Serie B, ca
să pot acumula meciuri și experiență”.

2008 este anul în care
Mladen a fost transferat de AS Roma

A fost primul căpitan străin din istoria Romei Primavera și asta
spune multe despre caracterul și calitățile lui de
lider
Pietro Chiodi, impresar

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea că se află „un monstru”
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea…
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de la FCU Craiova
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Cine sunt românii care trebuie să plătească 
Cine sunt românii care trebuie să plătească "taxa pe lux" pentru locuinţele şi maşinile pe care le deţin
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Câți bani primește FCSB după ce a devenit campiona României! Suma uriașă pe care o poate încasa din competițiile europene
Câți bani primește FCSB după ce a devenit campiona României! Suma uriașă pe care o poate încasa din competițiile europene
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
INTRĂ BANI mai mulți în conturi. Vestea cea mare pentru MILIOANE de români
INTRĂ BANI mai mulți în conturi. Vestea cea mare pentru MILIOANE de români
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin. S-a căsătorit și pare mai fericit ca niciodată
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin. S-a căsătorit și pare mai…