Brata vrea să urce pe podium la București: „Sper să mă bat bine!”

Etapa de Cupă Mondială de judo, rezervată băieților, adună în Sala Polivalentă din București, astăzi și mâine, 350 de sportivi din 52 de țări. Toată atenția se va centra însă pe Daniel Brata, categoria 100 kg, cel mai bun judoka român în activitate.
Brata vrea să urce pe podium la București: "Sper să mă bat bine!"

Etapa de Cupă Mondială de judo, rezervată băieților, adună în
Sala Polivalentă din București, astăzi și mâine, 350 de sportivi
din 52 de țări. Toată atenția se va centra însă pe Daniel Brata,
categoria 100 kg, cel mai bun judoka român în activitate.

Motivat de bronzul cucerit în urmă cu o lună la etapa de Cupă
Mondială de la Baku, băimăreanul țintește și la București urcarea
pe podium. „Am avut o pregătire foarte bună, sper să mă bat bine și
să obțin medalia pe care mi-o doresc atât de mult. Este puțină
presiune pe mine pentru că voi evolua acasă, iar toată lumea se
așteaptă să câștig, sper însă să transform presiunea într-o
motivare pozitivă”, a declarat Daniel. Azi, competiția începe la
ora 10:00 și programează întrecerile la cat. 60 kg, 66 kg și 73 kg
(Costel Dănculea), iar mâine, de la aceeași oră, intră pe tatami
sportivii de la 81 kg, 90 kg, 100 kg și +100 kg (Vlăduț
Simionescu).

Un bilet de acces la competiția care va avea loc în 4 și 5 iunie,
la Sala Polivalentă din București, costă 40 de lei. Copiii până la
14 ani au acces liber, ca de altfel și practicanții acestui sport
pe bază de legitimație.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Viața într-un oraș de 15 minute: Aplicația MyCosmopolis și stilul de viață premium
Mediafax
Părinții Victoriei, îngenuncheați de durere lângă sicriu. Mihaela și Cazimir Ionescu, devastați după pierderea fiicei lor
Cancan.ro
„Atentat la sănătatea publică!” Imagini cu mizeria din spațiile unde sunt gătite alimentele vândute pe plajă
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Cum arată Elena Udrea la 52 de ani, în costum de baie. Și-a făcut o fotografie care i-a lăsat mască pe fanii săi! Arată impecabil
Ce se întâmplă, doctore?
ANALIZĂ. România are benzină şi motorină mai scumpe decât în toate ţările vecine, deşi dispune de resurse proprii importante de petrol
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Am o boală care mă împiedică să țin dietă!
Râzi cu lacrimi
O descoperire schimbă toate planurile pentru viitoarele misiuni pe Lună
Descopera.ro
Ce au pus părinții Victoriei Ionescu pe sicriul cu trupul neînsuflețit al fiicei lor. Ți se rupe sufletul! 🥲
Cancan.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Ciao.ro
Xbox va permite transformarea jocurilor pe disc în licențe digitale
Go4Games
Anunțul pe care îl aștepta toată lumea despre A7. Cristian Pistol anunță data și ora deschiderii celor 47,10 km noi
Promotor.ro