Zalăul nu vrea să urmeze modelul Otchim:** „Să fim chibzuiți! Itxaco a jucat finala Ligii, deși are contracte mai mici ca în România”

Zalăul nu vrea să urmeze modelul Otchim:**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Președintele HC Zalău, Tiberiu Marc, spune că participarea
echipei sale pentru al doilea an consecutiv în cupele europene va
atrage investiții în infrastructură, dar și la nivelul lotului de
jucătoare, avertizând însă că nu se va face risipă, aruncând
voalata o săgeată către Oltchim.

„În funcție de ceea ce ne lipsește sau apreciem că ne
lipsește și în funcție de sumele pe care le putem pune la
dispoziție, vom încerca să facem transferuri. Dar de natură să
aducă valoare adăugată lotului, pe de o parte, iar pe cealaltă
parte, să fie rezonabile din punct de vedere al costurilor.
|

Din păcate, în ultima perioadă, sumele vehiculate în campionatul
intern au fost destul de mari. Vreau să fac doar o comparație între
formația spaniolă Itxako, care a jucat finala Ligii Campionilor,
dar are contracte mai mici decât echipe care sunt în campionatul
României. Cred că s-a exagerat puțin la contracte. Trebuie să fim
atenți și chibzuiți”, a spusMarc pentru
sportulsalajean.ro.

Tags:
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după divorț

Decizia luată de Parma, după ce Dennis Man a cerut un salariu de 2.000.000 € pe an

Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ

Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana

BOALA cu care se confruntă Anca Țurcașiu: i-a schimbat radical viața! Alimentele la care a renunțat definitiv actrița

Ronald Gavril, lovitură URIAȘĂ pentru Anamaria Prodan. Răsturnare de situație în cuplul lor. Încă un bărbat care o dezamăgește

BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!

Vremea 20 mai - 17 iunie 2024. Val de ploi, vijelii și grindină în mai multe zone din țară. ANM anunţă temperaturi în creştere
Vremea 20 mai - 17 iunie 2024. Val de ploi, vijelii și grindină în mai multe zone din țară. ANM…
Experiment pentru MODIFICAREA climei, oprit ÎN ULTIMA CLIPĂ!

Românca de 26 de ani care face plajă pe terasa apartamentului şi i-a înnebunit pe vecini. Soţul ei câştigă 450.000 de euro pe an
Românca de 26 de ani care face plajă pe terasa apartamentului şi i-a înnebunit pe vecini. Soţul ei câştigă 450.000…
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!

A venit vestea cea mare pentru cei cu MAȘINI DIESEL. S-a întâmplat chiar astăzi, 17 MAI

Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news

Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea

Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO

Halep, în fața unei întrebări extrem de incomode: scenariul care prinde contur în cazul Simonei ANALIZĂ

Toleranţă zero pentru dezinformare: A fost lansat primul mecanism oficial de raportare a conţinutului deepfake din România

E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?

Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu

×