Ioan Andone: „Băieți, am plecat de la Dinamo!”** VEZI motivul despărțirii

Redactor:
Nicu Bădescu
Ioan Andone:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Situația lui Ioan Andone la Dinamo se simplifică pe zi ce trece.
După ce și-a luat toate lucrurile personale de la Săftica, inclusiv
frigiderul, tehnicianul și-a anunțat elevii că va părăsi echipa,
prin intermediul colaboratorilor săi: „Băieți, eu am plecat
de la Dinamo!”

Scenariul care părea clar de mai multă vreme, dar care a fost ținut
sub tăcere, începe să prindă contur: Andone nu mai rămâne la
Dinamo. „Fălcosul” și-a facut cunoscută deja intenția de a
demisiona, chiar dacă șefii i-au prelungit formal contractul până
în 2013.

Nu a luat prima de instalare

Andone s-a exprimat clar în ultima săptămână cu privire la plecare,
iar zilele trecute a început să popularizeze și un motiv care ar
sta la baza deciziei. Apropiați ai tehnicianului au dezvăluit că
antrenorul nu a primit niciun ban pentru munca prestată în sezonul
recent încheiat, și nu doar atât. Conform lui Andone, în momentul
negocierilor, din vara trecută, șefii „câinilor” i-ar fi promis și
o primă de instalare: 50.000 de euro. Chiar dacă nu a fost trecută
în contract, el a sperat într-o înțelegere tip „gentlemans
agreement”, care va fi respectată. Însă, la fel ca și salariul,
nici această primă nu a fost încasată.

Nicolae Badea
petrece

Sâmbătă seara, suflarea dinamovistă este invitată la botezul
ultimului copil al președintelui CA al SC FC Dinamo, Nicolae Badea.
Botezul fetiței șefului roș-albilor va avea loc la hotelul Howard
Johnson, situat lângă Piața Romană, la petrecere fiind așteptați
200 de invitați. Oficialul roș-albilor are patru copii, o fată din
prima căsătorie și doi băieți, Iordan și Rareș, dar și o fată din
cea de-a doua relație.

GEST /
Dinamo ajută copii bolnavi

Fostele glorii ale clubului Dinamo au donat în scop umanitar un
tricou al clubului inscripționat cu autografele lor. Printre
semnături se regăsesc cele ale lui Demollari, Orac, Ion Marin,
Florin Cheran sau Sebi Moga. Tricoul poate fi achiziționat pentru
1.000 de lei de la Hope Pop-up Store din Băneasa Shopping center,
iar banii vor fi donați către fundația P.A.V.E.L și copii bolnavi
de cancer din România.

BONUS / Două zile de vacanță în plus

Pentru că în acest moment nu se pot stabili datele certe ale
reunirii lotului dinamovist, din cauza necunoașterii datei la care
echipa va juca în cupele europene, jucătorii au primit numai două
zile de vacanță în plus. Inițial reunirea era programată vineri, 10
iunie, iar acum a fost amânată până luni, 13 iunie, contrar
rugăminților venite dinspre vestiar.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cristi Tănase a scăpat de sub control! Acum s-a aflat ce i-a făcut soției și copilului său. Scene de groază
Cristi Tănase a scăpat de sub control! Acum s-a aflat ce i-a făcut soției și copilului său. Scene de groază
S-a supărat și nu mai semnează prelungirea cu Real Madrid! I-au promis un salariu uriaș și i-au garantat locul de titular
S-a supărat și nu mai semnează prelungirea cu Real Madrid! I-au promis un salariu uriaș și i-au garantat locul de…
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
O turistă din Marea Britanie, şocată de cât costă o cafea în Cluj-Napoca.
O turistă din Marea Britanie, şocată de cât costă o cafea în Cluj-Napoca. "Doamne, e acelaşi preţ ca în UK"
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Cât de frumoasă e, la 44 de ani, fosta iubită a lui Adrian Mutu, dispărută din viaţa publică! A trecut printr-un divorţ dureros!
Cât de frumoasă e, la 44 de ani, fosta iubită a lui Adrian Mutu, dispărută din viaţa publică! A trecut…
Locul din România care se află pe un munte de aur! Legenda, izvorâtă din vremea dacilor, e vie și astăzi
Locul din România care se află pe un munte de aur! Legenda, izvorâtă din vremea dacilor, e vie și astăzi
Anunț pentru românii ce folosesc numerar. Băncile au pus LIMITĂ
Anunț pentru românii ce folosesc numerar. Băncile au pus LIMITĂ
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Semnul că ai putea fi alcoolic funcțional care te dă de gol în cârciumă: „Vei găsi inevitabil o scuză”
Semnul că ai putea fi alcoolic funcțional care te dă de gol în cârciumă: „Vei găsi inevitabil o scuză”
Meciul secolului. Tyson Fury vs Oleksandr Usky. Tot ce trebuie să ştii: Oră, palmares, bani
Meciul secolului. Tyson Fury vs Oleksandr Usky. Tot ce trebuie să ştii: Oră, palmares, bani
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce scoate din valiză
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce…
×