Așteptând Naționala: un apel la performanță de la Klagenfurt

Redactor:
Marcel Gascon

Marcel Gascon, corespondentul în România al agenției spaniole de presă EFE, scrie în exclusivitate în România pe www.prosport.ro și în ProSport.

Marcel are 25 de ani, este născut la Castellon și a studiat jurnalismul la Universitatea Complutense din Madrid, dar și la Universitatea București. Vorbește fluent româna, scrie în română, locuiește în București și, deși este corespondent pentru toate domeniile, are o pasiune pentru sport.

Marcel scrie atât despre fotbalul mioritic cu ochii unui spaniol, cât și despre lucrurile mai puțin la vedere din fotbalul iberic.

Așteptând Naționala: un apel la performanță de la Klagenfurt

Performanța naționalei României împotriva Italiei în meciul amical de la Klagenfurt a venit în cel mai prost moment.

Lunga pauză de iarnă ar putea să reducă efectul moral al unei prestații meritorii în rândul jucătorilor lui Lucescu, care au atâta nevoie de stimulente ca să iasă din starea de profundă apatie în care se aflau.

Pentru a evita așa ceva, selecționerul trebuie să lucreze ca să mențină prezentă amintirea de la Klagenfurt, unde s-a jucat doar un meci amical, dar unde România și-a demonstrat că poate mai mult decât ce a arătat în ultima vreme.

Așteptările născute la Klagenfurt trebuie ținute în viață și între suporteri.

Cu un public încrezator, naționala va umple din nou stadioane mari din țară. Jucătorii vor simti venirea la echipa națională drept ceva important și atrăgător.

Din păcate, rigorile calendarului nu permit organizarea prea multor amicale care să confirme că echipa arată altfel.

Dar s-ar putea lansa, împreună cu suporterii și jucătorii, o campanie publicitară care să cheme suporterii la o reîntâlnire reușită în martie, când echipa își va decide practic calificarea la Euro 2012.

O campanie care să le aminteasca românilor de valoarea jucătorilor de la națională, dar mai ales de atașamentul față de echipă și de dorința de a triumfa cu România, așa cum au făcut cluburi din toată Europa.

Pentru că problema naționalei este pshihologică.

Dacă jucătorii vin la chemarea lui Lucescu ca la cel mai important loc din lume, dacă ies pe teren fără frică și cu optimism, așa cum au facut contra Italiei, echipa are un loc în elita fotbalului european.

Mesajul trebuie în primul rând transmis de Lucescu jucatorilor, dar și de Lucescu împreună cu jucătorii către toți românii.

Până se va putea transmite pe teren, n-ar strica un apel publicitar la entuziasm în jurul naționalei, acum după ce România a arătat la Klagenfurt că sunt motive de speranță.

Redactor:
Marcel Gascon
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Mihai Stoica îl așteaptă la FCSB, dar fotbalistul pune o condiție. ”Vreau să joc fotbal”. Reacția lui Ilie Dumitrescu
Mihai Stoica îl așteaptă la FCSB, dar fotbalistul pune o condiție. ”Vreau să joc fotbal”. Reacția lui Ilie Dumitrescu
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:…
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Interdicție în România, din aprilie. E ILEGAL peste tot. Te lasă fără bani și fără mașină
Interdicție în România, din aprilie. E ILEGAL peste tot. Te lasă fără bani și fără mașină
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum a fost recuperată
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?