Steaua de azi, Rapidul dintotdeauna

Redactor:
Marius GEANTA

După victoria deja uitată de la Iași, fanii Stelei care încă mai cred în actuala formulă managerială au simțit că-i lovește în plin renașterea. N-au contat argumentele despre jocul slab din Copou, nici referirile la supralicitarea lui Dayro după fiecare fază mai de Doamne-ajută. Noi, scepticii, cărora ni s-a alăturat chiar Stoichiță la un moment dat, am fost timp de patru zile țintele preferate ale înfierbântaților suporteri din Ghencea. Băieții respectivi, al căror idol în viață este domnul Becali, așteptau de atâta vreme o victorie încât, atunci când au avut-o, n-au mai știut cum să procedeze. După cum în acest moment, după înfrângerea în fața lui Fenerbahce, nu știu să reacționeze.
Drumul de la extazul din nimic la agonia așteptată este atât de scurt, încât nu mai poate fi acoperit nici măcar cu vorbe. Steaua de azi trăiește, de fapt, ca Rapidul dintotdeauna. Dar fără a avea farmecul specific al formației din Grant. Nu-și asumă condiția de formație care a ieșit de câțiva ani din prim-planul fotbalului intern și de aceea nici nu poate să-și construiască în liniște viitorul. Preferă să trăiască trei zile după o victorie fără sens și să moară apoi câteva săptămâni, fără a-și da măcar seama de asta.

Redactor:
Marius GEANTA
De necrezut! Pe ce dată pică Paștele în 2025? Se întâmplă asta o dată la 10 ani

S-a terminat: pleacă de la Real Madrid după 12 ani! Spaniolii au anunțat unde va merge

El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu a avut nicio șansă

Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”

Mara Bănică, de NERECUNOSCUT după ce și-a făcut o nouă intervenție estetică la față

Laura Giurcanu l-a dat uitării pe Aris Eram! Cine este noul iubit al influenceriţei

BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?

Mesaje de Paște 2024. Urări calde și felicitări pentru cei dragi

SURPRIZĂ de PAȘTE: o frumoasă PLOAIE de METEORI!

Donație fabuloasă, de 25 de milioane de euro, făcută de Gigi Becali. S-a aflat totul chiar înainte de Paște

Fiartă pe 700.000 de euro! Ce a putut să facă Bianca Drăgușanu, de mână cu Bădălău

A venit anunțul TRIST despre Bruce Willis. Chiar fiica sa a dat vestea: A fost atât de incredibil...

Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns!
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea

Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024

Artistul Mihai Mărgineanu, mesaj pentru părinți: „Băi, voi știți ce fac copiii voștri în Vama Veche?”

Lionel Messi a fost desemnat în premieră jucătorul lunii în MLS

La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat

Felicitări și mesaje de Paște Fericit 2024. Urări frumoase de trimis pe Whatsapp și SMS-uri