Prea târziu

Redactor:
Marius GEANTA

Am pierdut aproape un deceniu apărându-ne de mizeriile aruncate asupra noastră de frații impresari, Nicu din Ibiza, Nașu de la Federație, Mitică de la Ligă și alți bodyguarzi ai iresponsabilității lui Mutu.

Noi scriam că „Briliantul” pierde nopțile, ei afirmau că e urmașul lui Hagi. Ziarele publicau lista de pițipoancele lui Mutu, inconștienții ăștia ridicau în slăvi un gol banal marcat pentru echipa națională. Ceata de petrecăreți a atacantului fugea din cantonament la un club de striptease, dar discursurile șefimii din fotbal vorbeau despre dependența primei reprezentative de Mutu.

Prima fisură – și totodată confirmare a dezvăluirilor din presă – a apărut odată cu „Dosarul cocaina”, când pe Giovani l-au lăsat, previzibil, nervii. Dar și atunci s-au găsit cetățeni universali, în frunte cu „fostul mare jucător al Rapidului”, care l-au apărat, pretextând acordarea unei a doua șanse. După ce a ratat nu a doua, ci a enșpea șansă, Nicu din Ibiza a întors, pardon de expresie, armele. Iar Nașu de la Federație și Mitică de la Ligă au avut imediat grijă să nu-și ude costumele de firmă. Deloc imprevizibil, frații impresari au invocat, la rândul lor, nevoia unei a doua șanse pentru Mutu. Și tot așa, cercul refuză să se deschidă.

Știm, iată, chiar de la sursele supărate la un moment dat pe Mutu, că am avut de atâtea ori dreptate în ceea ce-l privește. Numai că este mult prea târziu ca să mai conteze cumva.

Redactor:
Marius GEANTA
Tags:
Câștigător Survivor All Stars 2024 | Cine ia marele premiu de 100.000 de euro de la Pro TV
Câștigător Survivor All Stars 2024 | Cine ia marele premiu de 100.000 de euro de la Pro TV
Abia dat afară de Chelsea, Mauricio Pochettino și-a ales viitoarea destinație: ”E înnebunit”
Abia dat afară de Chelsea, Mauricio Pochettino și-a ales viitoarea destinație: ”E înnebunit”
Mama Geta a scăpat porumbelul: „Iancu e trup și suflet pentru o femeie. Pentru Culiță nu bag nici acum mâna în foc”
Mama Geta a scăpat porumbelul: „Iancu e trup și suflet pentru o femeie. Pentru Culiță nu bag nici acum mâna…
Primul jucător de la Liverpool care vrea să plece, după venirea lui Arne Slot pe Anfield Road
Primul jucător de la Liverpool care vrea să plece, după venirea lui Arne Slot pe Anfield Road
Boala RARĂ cu care a fost diagnosticat Cristiano Ronaldo! A fost deja operat pe inimă
Boala RARĂ cu care a fost diagnosticat Cristiano Ronaldo! A fost deja operat pe inimă
Anamaria Prodan a făcut marele anunţ chiar de faţă cu Ronald Gavril. Cum vor reacţiona Caciuc şi Reghecampf
Anamaria Prodan a făcut marele anunţ chiar de faţă cu Ronald Gavril. Cum vor reacţiona Caciuc şi Reghecampf
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar Bulă este cu mâna pe sus
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar Bulă este cu mâna pe…
Foștii șefi SRI Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, puși sub control judiciar. Denunțătorul, amenințat că
Foștii șefi SRI Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, puși sub control judiciar. Denunțătorul, amenințat că "i se aruncă chiftele cu…
Un COSMONAUT de TOP este CONVINS că NU suntem singuri în Univers
Un COSMONAUT de TOP este CONVINS că NU suntem singuri în Univers
Gestul uriaş făcut de Valentina Pelinel! Soţia lui Cristi Borcea nu s-a uitat la bani
Gestul uriaş făcut de Valentina Pelinel! Soţia lui Cristi Borcea nu s-a uitat la bani
Mama Geta nu o suportă pe Daniela Iliescu? De necrezut ce a putut să spună despre nora ei
Mama Geta nu o suportă pe Daniela Iliescu? De necrezut ce a putut să spună despre nora ei
SERVICIU MILITAR în România. Legea se pregătește chiar acum: Nu este o chestiune simplă
SERVICIU MILITAR în România. Legea se pregătește chiar acum: Nu este o chestiune simplă
Creatura cu aspect înfricoșător găsită pe o plajă. Ce au descoperit oamenii de știință care au analizat
Creatura cu aspect înfricoșător găsită pe o plajă. Ce au descoperit oamenii de știință care au analizat "monstrul marin"
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Prețurile de pe litoralul românesc au luat-o razna. Cât au ajuns să coste produsele obișnuite din supermarket
Prețurile de pe litoralul românesc au luat-o razna. Cât au ajuns să coste produsele obișnuite din supermarket
Budapesta va găzdui finala Ligii Campionilor din 2026
Budapesta va găzdui finala Ligii Campionilor din 2026
Ce NU trebuie să faci dacă ai băgat benzină în loc de motorină! Cum poți remedia problema
Ce NU trebuie să faci dacă ai băgat benzină în loc de motorină! Cum poți remedia problema
Cât cere o menajeră topless pentru a face curățenie două ore. Tânăra taxează scump serviciile sale exclusiviste
Cât cere o menajeră topless pentru a face curățenie două ore. Tânăra taxează scump serviciile sale exclusiviste
×