Iluzii

Sigur că, teoretic, putem specula pe seama faptului că Dică a apărut în ofensiva Stelei la al doilea amical jucat de echipa lui Lăcătuș în Antalya. E vorba despre controversa iscată din momentul revenirii sale, când antrenorul a spus că se bucură că va putea conta pe un mijlocaș de valoare, în timp ce MM Stoica a insistat pe faptul că a adus un atacant. La fel de bine însă e posibil ca tehnicianul din Ghencea să încerce variante, dar în cazul acesta ar fi fost mult mai înțelept din partea lui să fie mai puțin categoric. În general, discursul lui este unul neglijent, atât timp cât spune că pe el nu îl interesează ce jucători vin sau pleacă și când și că treaba lui e să antreneze ce are. Asta denotă lipsa de strategii și perspective. Autoizolându-se astfel (nu citește presa și, spre deosebire de alți antrenori care doar spun asta, el chiar nu se interesează) se pune în situații delicate, gen Stancu plecând la Galata, în condițiile în care el se gândea să îl titularizeze. Altfel, Steaua își trăiește în continuare povestea de un inedit fascinant, cu managerul MM citindu-i cartea fiului Hrebenciuc, în timp ce patronul Becali îl trimitea pe senior, în timpul liber politician temut, să negocieze transferul lui Moraes. Strict fotbalistic vorbind, roș-albaștrii nu prea excelează. Rezultat modest cu un adversar inconsistent și turneul acela nemaiîntâlnit anunțat de Stoica e cam… Iluzie. Ca și transferul brazilianului ca și transferat la Dnepr.
Că veni vorba, ucrainenii lui Juande Ramos au pierdut ieri cu Rapid, într-un meci în care nu și-au menajat vedetele. Giuleștenii sunt obișnuiți cu începuturi în forță și cu entuziasm. Constanța e problema lor de-a lungul timpului și aici are de lucru mult Șumudică: la a-și ține echipa în priză. CFR și Poli, în schimb, au cedat la diferență de două goluri în compania unor adversari suficient de puternici. Oricum, e prematur și nimeni nu are motive să își facă iluzii.

Anunţ trist despre Kate Middleton, făcut de apropiaţi! Trece prin iad
Anunţ trist despre Kate Middleton, făcut de apropiaţi! Trece prin iad
Abia dat afară de Chelsea, Mauricio Pochettino și-a ales viitoarea destinație: ”E înnebunit”
Abia dat afară de Chelsea, Mauricio Pochettino și-a ales viitoarea destinație: ”E înnebunit”
Mama Geta a scăpat porumbelul: „Iancu e trup și suflet pentru o femeie. Pentru Culiță nu bag nici acum mâna în foc”
Mama Geta a scăpat porumbelul: „Iancu e trup și suflet pentru o femeie. Pentru Culiță nu bag nici acum mâna…
Primul jucător de la Liverpool care vrea să plece, după venirea lui Arne Slot pe Anfield Road
Primul jucător de la Liverpool care vrea să plece, după venirea lui Arne Slot pe Anfield Road
Ramona Bădescu arată BESTIAL la 55 de ani! E sexy în costum de baie: ce mănâncă zilnic
Ramona Bădescu arată BESTIAL la 55 de ani! E sexy în costum de baie: ce mănâncă zilnic
Anamaria Prodan a făcut marele anunţ chiar de faţă cu Ronald Gavril. Cum vor reacţiona Caciuc şi Reghecampf
Anamaria Prodan a făcut marele anunţ chiar de faţă cu Ronald Gavril. Cum vor reacţiona Caciuc şi Reghecampf
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar Bulă este cu mâna pe sus
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar Bulă este cu mâna pe…
Foștii șefi SRI Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, puși sub control judiciar. Denunțătorul, amenințat că
Foștii șefi SRI Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, puși sub control judiciar. Denunțătorul, amenințat că "i se aruncă chiftele cu…
Un COSMONAUT de TOP este CONVINS că NU suntem singuri în Univers
Un COSMONAUT de TOP este CONVINS că NU suntem singuri în Univers
Gestul uriaş făcut de Valentina Pelinel! Soţia lui Cristi Borcea nu s-a uitat la bani
Gestul uriaş făcut de Valentina Pelinel! Soţia lui Cristi Borcea nu s-a uitat la bani
Câștigător Survivor All Stars 2024 | Cine ia marele premiu de 100.000 de euro de la Pro TV
Câștigător Survivor All Stars 2024 | Cine ia marele premiu de 100.000 de euro de la Pro TV
Regula obligatorie pentru POSESORII DE PISICI. S-a dat ordin pentru toată lumea
Regula obligatorie pentru POSESORII DE PISICI. S-a dat ordin pentru toată lumea
Descoperirea secolului! Breaking news!
Descoperirea secolului! Breaking news!
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Previziune sumbră a unui analist politic: Alegerile din 2024 ar putea fi ultimele înainte de următorul război mondial
Previziune sumbră a unui analist politic: Alegerile din 2024 ar putea fi ultimele înainte de următorul război mondial
Budapesta va găzdui finala Ligii Campionilor din 2026
Budapesta va găzdui finala Ligii Campionilor din 2026
Cum poți prelungi viața cauciucurilor? Metoda este simplă
Cum poți prelungi viața cauciucurilor? Metoda este simplă
Cât cere o menajeră topless pentru a face curățenie două ore. Tânăra taxează scump serviciile sale exclusiviste
Cât cere o menajeră topless pentru a face curățenie două ore. Tânăra taxează scump serviciile sale exclusiviste
×