Criminalii

Nebunia care i-a încețoșat mintea patronului Stelei alungă fanii de pe Ghencea. Haosul managerial de la Dinamo are aceeași consecință: îndepăratrea spectatorilor din „Ștefan cel Mare”. Acțiunile antiechipă și antipublic ale patronului mititel fac ca Știința să joace cu 3.000 de oameni în tribune, regres de audiență de peste 20.000 față de anii trecuți! Biletele scumpe și erorile de marketing ale pseudo-patronului de la Timișoara distrug cea mai frumoasă galerie din România. Aberațiile șefului de la Rapid contribuie decisiv la stabilirea recordului negativ al numărului de fani prezenți pe Giulești, de la meci la meci. Toți cei amintiți mai sus nu fac nimic ca să-și atragă suporterii pe stadioane, ba din contră, se războiesc cu aceștia pentru a-i elimina! Fapt unic în lume!

Acești „frankenstaini” moderni trebuie condamnați pentru genocid, sunt criminali de război, ucid spectacolul și spectatorii.
Liga I a devenit jucăria câtorva iresponsabili. Se cred manageri, antrenori, fani și patroni în același timp. Totul e o distracție personală girată de sus, de la Liga Penală de Futebol și de la Federația Rău Famată. Le place să se audă vorbind, să umilească și să jignească. Atunci când vor ști să respecte, când îi vor trata pe fani ca parteneri, ca prieteni, ca oameni care pot aduce bani pentru club, prin cumpărarea de bilete și de obiecte de marketing, vor fi respectați la rândul lor și vor avea în tribune susținerea de care are atâta nevoie o echipă de fotbal. E chiar așa de greu de înțeles?

Antonia i-a lăsat pe toți fără cuvinte! Vedeta s-a lăsat fotografiată în toată splendoarea, după ce s-a plâns că e „grăsuță”
Antonia i-a lăsat pe toți fără cuvinte! Vedeta s-a lăsat fotografiată în toată splendoarea, după ce s-a plâns că e…
Răzvan Lucescu a luat decizia, după oferta de 2.500.000€
Răzvan Lucescu a luat decizia, după oferta de 2.500.000€
Fostul preot Daniel Balaș, băgat în spital după ce a fost atacat pe stradă, în miez de noapte! În ce stare se află
Fostul preot Daniel Balaș, băgat în spital după ce a fost atacat pe stradă, în miez de noapte! În ce…
Număr istoric! Presa din Franța a aflat ce tricou va purta Kylian Mbappe la Real Madrid
Număr istoric! Presa din Franța a aflat ce tricou va purta Kylian Mbappe la Real Madrid
Mânca de 5 ori pe zi de la McDonald’s și s-a pus pe slăbit. Ireal cum arată acum, după ce a dat jos 60 kg
Mânca de 5 ori pe zi de la McDonald’s și s-a pus pe slăbit. Ireal cum arată acum, după ce…
Imaginile la care va ofta din tot sufletul Anamaria Prodan FOTO
Imaginile la care va ofta din tot sufletul Anamaria Prodan FOTO
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă: - Bade, de ce nu are coarne vaca ta?
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă: - Bade, de ce nu…
O femeie care a cumpărat o casă de vacanţă cu 1 euro în Italia dezvăluie adevărul din spatele schemei
O femeie care a cumpărat o casă de vacanţă cu 1 euro în Italia dezvăluie adevărul din spatele schemei
Moment ISTORIC pe Lună! Acesta este ÎNCEPUTUL dominației spațiale
Moment ISTORIC pe Lună! Acesta este ÎNCEPUTUL dominației spațiale
Pe modelul Irinel Columbeanu, un alt cunoscut milionar şi-a tocat întreaga avere: Mi-am cheltuit toţi banii
Pe modelul Irinel Columbeanu, un alt cunoscut milionar şi-a tocat întreaga avere: Mi-am cheltuit toţi banii
Noul semn de circulație care-i bulversează pe șoferi! Mulți se fâstâcesc atunci când îl văd pe drumuri
Noul semn de circulație care-i bulversează pe șoferi! Mulți se fâstâcesc atunci când îl văd pe drumuri
Gheorghe Dincă scapă nevinovat? CUTREMUR în cazul CARACAL: Au dispărut probele
Gheorghe Dincă scapă nevinovat? CUTREMUR în cazul CARACAL: Au dispărut probele
Flavius, filmat cum se îneacă! Imagini uluitoare cu ultimele clipe de viață ale băiatului de 19 ani
Flavius, filmat cum se îneacă! Imagini uluitoare cu ultimele clipe de viață ale băiatului de 19 ani
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă!
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă!
Prețuri speciale la jocuri. Recomandările Go4Games
Prețuri speciale la jocuri. Recomandările Go4Games
Soldații ruși au publicat o înregistrare în timp ce umilesc prizonieri ucraineni VIDEO
Soldații ruși au publicat o înregistrare în timp ce umilesc prizonieri ucraineni VIDEO
JO de la Paris 2024: Legiunea Străină Franceză va sprijini securitatea evenimentului
JO de la Paris 2024: Legiunea Străină Franceză va sprijini securitatea evenimentului
Toyota au suspendat livrările pentru mai multe modele. Au manipulat testelor de siguranță și emisii
Toyota au suspendat livrările pentru mai multe modele. Au manipulat testelor de siguranță și emisii
Cum au arătat nașii Anca Sigartău și Dragoș Pandele la nunta Oanei Moșneagu cu Vlad Gherman și cât de spectaculos a fost tortul
Cum au arătat nașii Anca Sigartău și Dragoș Pandele la nunta Oanei Moșneagu cu Vlad Gherman și cât de spectaculos…
×