Prima reacție a lui Iancu** după ce a aflat că Poli a fost retrogradată! Ce răspuns i-a dat Sandu

Prima reacție a lui Iancu** după ce a aflat că Poli a fost retrogradată! Ce răspuns i-a dat Sandu
  • Publicat:
  • Actualizat:

Veste șoc pentru bănățeni, Timișoara a fost retrogradată în Liga
A III-a din cauză că nu și-a primit licența pentru viitorul sezon
al Ligii I.

Marian Iancu spune că va apela la instanțele civile pentru a se
face dreptate în acest caz.

„Nu e o decizie șoc, ne așteptam și ne-am luat măsuri. Este
un abuz, așteptăm vedem motivarea Comisiei la decizia luată după
apelul făcut de Duru, după care vom merge la Parchet cu plângeri
penale împotriva tuturor. O să cerem expertiză asupra asupra
dosarelor tuturor, comparativ cu al nostru. O să invocăm motive
importante, este un război juridic pe care îl vom duce până la
capăt și îl vom câștiga, iar ei știu asta.
Mircea Sandu mi-a zis că nu se
implică în această chestiune, deși l-am rugat s-o
facă.

S-au încurcat unii pe alții în interesele lor și vor
munci mult pentru a ieși din asta. Motivarea îi va incrimina pe
toți. Erau cinci membri în Comisie, au venit doar patru, dintre
care unul dormea, a pus capul pe birou și a început să sforăie. Nu
e normal să se ajungă la astfel de decizii cu oameni care dorm cu
capul pe birou. S-a trezit la sfârșit, a pus o întrebare, ne-am
ridicat și am plecat”,
a spus Marian Iancu la Sport.ro.

Marian Iancu a adăugat că gruparea pe care o conduce se poate
adresa instanțelor civile chiar dacă Viorel Duru, directorul de
licențiere al FRF, a afirmat că deciziile luate marți sunt
definitive.

„Ne așteptam la o asemenea decizie, iar de aici încolo
lucrurile vor merge pe calea justiției civile. E o minciună a
domnului Duru că nu putem merge în instanță, putem face asta după
ce am epuizat toate căile sportive. Cei care sunt responsabili vor
plăti tot ceea ce au făcut acum.

Noi ne organizăm, oricare ar fi situația noastră,
jucătorii vor fi păltiți la zi, au început deja să intre banii în
conturile lor, iar până săptămâna viitoare vom fi la zi. Cei care
sunt de valoare probabil vor pleca, iar cubul se va organiza pe mai
departe să vină înapoi, din orice postură am fi”,
a
declarat președintele Politehnicii Timișoara.


Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Anunţul momentului! Este vorba despre Florin Piersic
Anunţul momentului! Este vorba despre Florin Piersic
Florin Prunea a auzit că Niculae e OUT de la Rapid și a răbufnit
Florin Prunea a auzit că Niculae e OUT de la Rapid și a răbufnit
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu a avut nicio șansă
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu a avut nicio șansă
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Mara Bănică, de NERECUNOSCUT după ce și-a făcut o nouă intervenție estetică la față
Mara Bănică, de NERECUNOSCUT după ce și-a făcut o nouă intervenție estetică la față
Codrin Ştefănescu, prima apariţie după diagnosticul de cancer: Am cerut să îmi fie lăsat sicriul deschis indiferent cum o să arăt
Codrin Ştefănescu, prima apariţie după diagnosticul de cancer: Am cerut să îmi fie lăsat sicriul deschis indiferent cum o să…
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Mesaje de Paște 2024. Urări calde și felicitări pentru cei dragi
Mesaje de Paște 2024. Urări calde și felicitări pentru cei dragi
SURPRIZĂ de PAȘTE: o frumoasă PLOAIE de METEORI!
SURPRIZĂ de PAȘTE: o frumoasă PLOAIE de METEORI!
Donație fabuloasă, de 25 de milioane de euro, făcută de Gigi Becali. S-a aflat totul chiar înainte de Paște
Donație fabuloasă, de 25 de milioane de euro, făcută de Gigi Becali. S-a aflat totul chiar înainte de Paște
De necrezut! Pe ce dată pică Paștele în 2025? Se întâmplă asta o dată la 10 ani
De necrezut! Pe ce dată pică Paștele în 2025? Se întâmplă asta o dată la 10 ani
Absolut toți românii sunt obligați. Legea a intrat deja în vigoare. Trebuie să-ți cedezi locul
Absolut toți românii sunt obligați. Legea a intrat deja în vigoare. Trebuie să-ți cedezi locul
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns!
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Controversă Mândruță-Dan Negru despre Lumina Sfântă: „Le dai oamenilor știri care le plac, indiferent dacă sunt adevărate sau nu?”
Controversă Mândruță-Dan Negru despre Lumina Sfântă: „Le dai oamenilor știri care le plac, indiferent dacă sunt adevărate sau nu?”
Bill May e pe cale să devină primul bărbat în înotul sincron olimpic
Bill May e pe cale să devină primul bărbat în înotul sincron olimpic
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
Felicitări și mesaje de Paște Fericit 2024. Urări frumoase de trimis pe Whatsapp și SMS-uri
Felicitări și mesaje de Paște Fericit 2024. Urări frumoase de trimis pe Whatsapp și SMS-uri