Sorin Ghionea vrea să continue la Timișoara:** „Conducerea ne-a asigurat că nu vor fi probleme cu licența”

Timișoara a încheiat campionatul pe locul doi, dar este în pericol de retrogradare, în caz că nu își va primi licența.
Sorin Ghionea vrea să continue la Timișoara:** "Conducerea ne-a asigurat că nu vor fi probleme cu licența"

Timișoara a încheiat campionatul pe locul doi, dar este în
pericol de retrogradare, în caz că nu își va primi licența.

Sorin Ghionea a fost asigurat de cei din conducere că acest lucru
nu se va întâmpla și speră să joace în viitorul sezon tot la
Poli.

„Conducerea ne-a spus că lucrurile sunt în regulă. Mai am
contract, am avut o discuție cu cei din conducerea clubului, suntem
în negocieri, mi-aș dori să rămân aici. O parte din restanțele
financiare le-am primit.”
a spus Sorin Ghionea la Sport.ro

Fundașul lui Poli a felicitat echipa care a câștigat titlul în Liga
I, dar a precizat că și-ar dori ca viitoarea campioană să nu mai
fie ajutată de arbitrii.

„Mi-aș dori ca echipa care va câștiga campionatul sezonul
viitor să nu fie ajutată de arbitrii. Cei care au câștigat
campionatul merită felicitați.”
a mai spus Sorin
Ghionea.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]