Neaga:** „Ar fi rușinos să ne bată Dinamo de trei ori într-un an”

Redactor:
Cosmin Boghiu
Neaga:**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Rică Neaga spune că singurul antrenor care poate obține
performanțe în Ghencea în sezonul viitor e Cosmin Olăroiu și speră
ca acesta să rămână și după finala Cupei României.

„Ambele echipe își doresc să câștige Cupa. Pierderea
campionatului este un insucces pentru ambele echipe și acum au
șansa să-și salveze sezonul. Sper să mai avem parte de un asemenea
meci și la anul, pe noul stadion Național. Sper ca Dică să fie
jucătorul cheie al finalei, iar Steaua să câștige Cupa. Au nevoie
de asta, după un sezon nu prea reușit.

Singura soluție viabilă pentru Steaua în momentul ăsta este
Olăroiu. Dacă nu rămâne, vor începe iarăși problemele. Sper să
rămână. El are o altă relație cu patronul și știe să motiveze
jucătorii. El e și ultimul care a avut performanțe la Steaua. Cred
că Oli a luat deja o decizie, indiferent de rezultatul de diseară.
Ar fi realmente rușinos să ne bată Dinamo de trei ori într-un
an.”, a declarat Neaga la Sport.ro.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea că se află „un monstru”
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea…
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de la FCU Craiova
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu

Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen

S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui

Lovitură devastatoare pentru Simona Halep

BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!

Cine sunt românii care trebuie să plătească 
Cine sunt românii care trebuie să plătească "taxa pe lux" pentru locuinţele şi maşinile pe care le deţin
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!

Câți bani primește FCSB după ce a devenit campiona României! Suma uriașă pe care o poate încasa din competițiile europene

Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele

O NOUĂ TAXĂ obligatorie în România. Trebuie să dai banii până pe 30 APRILIE

A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul

Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România

Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme

O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO

Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?

❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗

Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare