Amintiri de la ultimul Steaua-Dinamo!** Ungureanu: „Am văzut stele verzi la gol”

  • Publicat:
  • Actualizat:

Cel poreclit de coechipieri „Roșu” este convins că trupa din
„Ștefan cel Mare” putea să joace și ea o finală europeană dacă nu
plecau după Campionatul Mondial din Italia ’90 cei mai buni
jucători.

Domnule Ungureanu, ce amintiri mai aveți din finala Steaua –
Dinamo, scor 6-4?

Chiar dacă eram pe final de carieră, să știi că îmi aduc aminte de
meciul ăla, cu toate că au trecut aproape 21 de ani de la acel
eșec. Însă un lucru vreau să ți-l spun încă de la început:
dinamoviștii au fost mai buni ca noi!

Chiar nu ați putut să le faceți față?

Mircea Lucescu construise în „Ștefan cel Mare” o echipă foarte
puternică, iar Steaua din acel an nu mai era Steaua. Formația
noastră era în plină tranziție. După finala pierdută în fața lui AC
Milan, în Ghencea începuseră să se schimbe liniile.

Ce vreți să spuneți?

Păi, nu uitați că la începutul anilor 90 apărea generația fraților
Minea, Ilie Stan, Alin Artimon, Negrău, Pena etc. Să nu înțelegeți
că acești băieți nu erau talentați, dar practic nu am putut să le
facem față celor de la Dinamo. Prin minutul 60, scorul era deja 5-1
pentru adversarii noștri.

Avea Mircea Lucescu o echipă chiar așa de bună?

În acel moment, da! La ei jucau atunci Lupu, Mateuț, Sabău, Andone,
Rednic, iar în plus de asta își începuse ascensiunea tânărul
Răducioiu, care mi se pare că ne-a dat și vreo trei goluri. Oricum,
sunt convins că, dacă Mircea Lucescu păstra și după Italia ’90 acel
lot, Dinamo juca sigur o finală de cupă europeană.

Ați marcat golul patru pentru Steaua în finala cu Dinamo.
Cum a fost?

Sincer, chiar nu prea pot să vă spun multe despre el, deoarece sunt
sigur că știți și voi cum l-am marcat. Mi se pare că portarul lor
sau un fundaș mi-a degajat balonul în plină față, iar apoi a intrat
în poartă. Credeți-mă că în acel moment am văzut stele verzi.
Colegii mi-au spus că a fost gol.

„AC Milan de atunci era Barcelona de azi”


În afară de finala din ’90 în tricoul Stelei, ați mai pierdut o
finală…..

A, stai un pic! Tu ai dreptate în ceea ce spui, dar parcă a fost un
făcut. În ambele finale am întâlnit echipele momentului. În finala
din ’89 AC Milan de atunci era Barcelona de azi. Gullit, Rijkaard
și Van Basten erau Xavi, Iniesta și Messi de azi. Îti spun foarte
sincer.

În aceste condiții, vă pare rău că ați ajuns la
Steaua?

Niciodată! La Craiova încheiasem un ciclu unde am avut cele mai
frumoase amintiri din cariera mea de fotbalist. Dar, până la urmă
așa a fost să fie, să pierd două finale în tricoul Stelei.

Apoi, a urmat perioada la Rapid. Cum a fost în
Giulești?

Acolo am mai jucat doar un singur an, după care am pus ghetele în
cui. Nu am mai continuat, deoarece trecuseră anii și peste
mine.

„Cine marchează prima câștigă jocul”


Revenind la finala de miercuri, pe cine vedeți
favorită?

Meciurile de azi dintre Steaua și Dinamo nu mai sunt partidele care
se disputau între cele două formații înainte de Revoluție.

Puteți detalia?

Sigur! În ziua de azi nu mai există fotbaliști la cele două
formații care să facă diferența. Nu mai sunt jucători precum Hagi,
Lăcătuș, Balint, Mateuț, Lupu și Răducioiu.

Și în aceste condiții, cum credeți că va decurge
finala?

Eu cred că echipa care va reuși să marcheze prima, atunci formația
respectivă va câștiga sigur. Nu cred că va fi un meci spectaculos,
cu multe goluri.

„Toate meciurile Steaua – Dinamo erau importante. Erau meciuri
mari, chiar dacă eram obișnuiți. Era ambiția fiecărui jucător să
câștige. Aceste două cluburi s-au născut să câștige”, Gheorghe
Hagi, fost jucător Steaua

„Pe final ne-am relaxat și am jucat ceva mai lejer. Dacă ne
concentram mai mult, scorul putea să fie mult mai mare”, Ionuț
Lupescu, fost mijlocaș Dinamo

Daniel Vlad / Autor
Daniel e jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent fiind reporter special la ProSport. Din 2003 și până în 2013 a lucrat la ProSport, după care în perioada 2013 - 2019 a activat la Fanatik. Din 2019 a revenit în echipa ProSport, unde evoluează și în prezent. În cei 21 de ani de presă, ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Antonia i-a lăsat pe toți fără cuvinte! Vedeta s-a lăsat fotografiată în toată splendoarea, după ce s-a plâns că e „grăsuță”
Antonia i-a lăsat pe toți fără cuvinte! Vedeta s-a lăsat fotografiată în toată splendoarea, după ce s-a plâns că e…
Răzvan Lucescu a luat decizia, după oferta de 2.500.000€
Răzvan Lucescu a luat decizia, după oferta de 2.500.000€
Fostul preot Daniel Balaș, băgat în spital după ce a fost atacat pe stradă, în miez de noapte! În ce stare se află
Fostul preot Daniel Balaș, băgat în spital după ce a fost atacat pe stradă, în miez de noapte! În ce…
Număr istoric! Presa din Franța a aflat ce tricou va purta Kylian Mbappe la Real Madrid
Număr istoric! Presa din Franța a aflat ce tricou va purta Kylian Mbappe la Real Madrid
Mânca de 5 ori pe zi de la McDonald’s și s-a pus pe slăbit. Ireal cum arată acum, după ce a dat jos 60 kg
Mânca de 5 ori pe zi de la McDonald’s și s-a pus pe slăbit. Ireal cum arată acum, după ce…
Imaginile la care va ofta din tot sufletul Anamaria Prodan FOTO
Imaginile la care va ofta din tot sufletul Anamaria Prodan FOTO
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă: - Bade, de ce nu are coarne vaca ta?
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă: - Bade, de ce nu…
O femeie care a cumpărat o casă de vacanţă cu 1 euro în Italia dezvăluie adevărul din spatele schemei
O femeie care a cumpărat o casă de vacanţă cu 1 euro în Italia dezvăluie adevărul din spatele schemei
Moment ISTORIC pe Lună! Acesta este ÎNCEPUTUL dominației spațiale
Moment ISTORIC pe Lună! Acesta este ÎNCEPUTUL dominației spațiale
Pe modelul Irinel Columbeanu, un alt cunoscut milionar şi-a tocat întreaga avere: Mi-am cheltuit toţi banii
Pe modelul Irinel Columbeanu, un alt cunoscut milionar şi-a tocat întreaga avere: Mi-am cheltuit toţi banii
Noul semn de circulație care-i bulversează pe șoferi! Mulți se fâstâcesc atunci când îl văd pe drumuri
Noul semn de circulație care-i bulversează pe șoferi! Mulți se fâstâcesc atunci când îl văd pe drumuri
Românii trebuie să primească BANII ÎNAPOI. Guvernul a decis. Până la 31 decembrie
Românii trebuie să primească BANII ÎNAPOI. Guvernul a decis. Până la 31 decembrie
Flavius, filmat cum se îneacă! Imagini uluitoare cu ultimele clipe de viață ale băiatului de 19 ani
Flavius, filmat cum se îneacă! Imagini uluitoare cu ultimele clipe de viață ale băiatului de 19 ani
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă!
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă!
Prețuri speciale la jocuri. Recomandările Go4Games
Prețuri speciale la jocuri. Recomandările Go4Games
Soldații ruși au publicat o înregistrare în timp ce umilesc prizonieri ucraineni VIDEO
Soldații ruși au publicat o înregistrare în timp ce umilesc prizonieri ucraineni VIDEO
JO de la Paris 2024: Legiunea Străină Franceză va sprijini securitatea evenimentului
JO de la Paris 2024: Legiunea Străină Franceză va sprijini securitatea evenimentului
Toyota au suspendat livrările pentru mai multe modele. Au manipulat testelor de siguranță și emisii
Toyota au suspendat livrările pentru mai multe modele. Au manipulat testelor de siguranță și emisii
Cum au arătat nașii Anca Sigartău și Dragoș Pandele la nunta Oanei Moșneagu cu Vlad Gherman și cât de spectaculos a fost tortul
Cum au arătat nașii Anca Sigartău și Dragoș Pandele la nunta Oanei Moșneagu cu Vlad Gherman și cât de spectaculos…
×