FOTO** Atmosferă fantastică la Dublin, în finala Europa League

Fanii portughezi au luat cu asalt Dublin-ul cu ocazia finalei 100% lusitane a Europa League, iar stadionul Aviva a fost colorat aproape în întregime în albastru, alb și roșu.
FOTO** Atmosferă fantastică la Dublin, în finala Europa League

„Aviva Stadium” nu e plin și mai sunt doar 20 de minute până la
meci. Maximum 20.000 de oameni în tribunele noi, proaspăt
inaugurate, pe locul pe care a fost odată celebrul „Lansdowne
Road”, pe care își trăise clipele de glorie naționala de rugby a
Irlandei. Totul urma să se schimbe instant.

O voce explică în portugheză că în câteva minute urmează imnurile
celor două echipe. Nu mai apucă să facă anunțul și în engleză, că
toată lumea lasă baltă cârnații și hamburgerii din spatele
tribunelor. Cifra spectatorilor se dublează și, inevitabil, 80% din
arenă se albăstrește. „Forca Porto” răsună superb în acustica
perfectă a arenei, dar e depășit imediat ca intensitate de „Benfica
filho de puta”, care acoperă inclusiv încercarea de imn a celor de
la Braga. Asta e, finala de vis cu rivala le-a fost interzisă, așa
că singura consolare pentru fanii care au văzut toate succesele
posibile ale parcă eternei campioane a Portugaliei rămâne în faptul
că Braga are aceleași culori. Culori care au împânzit însă doar
câteva sectoare răzlețe de tribună, animate de bețele din cauciuc
roșu care se împărțeau tuturor celor care aveau fulare cu Braga la
intrarea în arenă. De partea cealaltă, nu era nevoie de artificii.
Sau poate era, dar UEFA continuă să le interzică (despre torțe e
vorba), iar fanii albaștrilor au fost nevoiți să bucure străzile
din Dublin cu spectacolul pirotehnic. În stadion, cu excepția
momentului de pomenire a Benficăi, totul a fost la un standard de
civilizație care încă ne e necunoscut. Să sperăm că doar până la
anul.

Primarul sorin oprescu a fost la meci: „Stadionul nostru e mai
frumos!”

La partidă a asistat și primarul general al Capitalei, Sorin
Oprescu. Acesta a participat inclusiv la ședințele ținute de UEFA
înainte de finală pentru a vedea de la fața locului cum se
organizează un meci de o asemenea anvergură. „Stadionul nostru e
mai frumos decât al lor. Avem încredere că vom depăși fără probleme
standardul de organizare impus aici la Dublin”, a spus Oprescu. La
partidă a asistat și directorul general al FRF, Ionuț Lupescu.
Bucureștiul va organiza finala Europa League de anul viitor, pe
noul „Național Arena”.

VEZI ÎN GALERIA FOTO
IMAGINI SPECTACULOASE DIN TRIBUNE

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Prețul INCREDIBIL la benzină în Siria. Ministrul Energiei, AFARĂ!
Mediafax
Moartea Mădălinei Apostol, o greșeală fatală? Ce ar fi indicat primele rezultate medico-legale
Cancan.ro
Țara care te plătește cu 5.000 de euro pe an să trăiești pe o insulă de vis. Condițiile pentru a primi banii
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Cu ce probleme de sănătate s-ar fi confruntat Mădălina Apostol. Urma un tratament medicamentos! Cum au arătat ultimele luni din viața ei
Ce se întâmplă, doctore?
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: - Ah, dar bună mai ești… Mult mai bună decât soră-ta!
Râzi cu lacrimi
Găuri ciudate pe Marte! Nimeni nu știe cum s-au format
Descopera.ro
Soția generalului Dorin Ioniță, ultimul gest de iubire. Ce mesaj emoționant i-a scris pe coroana funerară
Cancan.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Aproape toate mașinile au acest buton. Dar dacă îl apeși, s-ar putea să apară probleme la care nu te-ai aștepta
Promotor.ro
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Mediafax Italia
AVERTISMENT PENTRU ȘOFERI! Cât te poate costa, mai nou, schimbarea bruscă de bandă?!
Mediafax Spania