Prima lovitură a Rapidului,** un fost jucător de la Auxerre!

Prima lovitură a Rapidului,**  un fost jucător de la Auxerre!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Rapidiștii pregătesc atent planul de achiziții pentru sezonul în
care vor să se implice serios în lupta pentru titlu, dar și să se
califice în grupele Europa League după o absență de cinci ani. Și
se mișcă destul de repede! Primul jucător pe care l-au acontat este
Issa Ba (29 de ani, foto).

Senegalezul a evoluat în campionatul actual pentru FCM Târgu Mureș,
unde a avut evoluții apreciate, fiind unul dintre fotbaliștii
remarcați de tehnicianul mureșenilor, Ioan Ovidiu Sabău. Mijlocașul
african este prieten cu Marcos Antonio, pe care îl cunoaște din
perioada când au evoluat împreună la gruparea franceză Auxerre.
Issa Ba a intrat în atenția Rapidului după meciul direct din turul
campionatului, câștigat de ardeleni cu 1-0. Atunci, senegalezul a
făcut un joc foarte bun, reușind să-i eclipseze pe ambii mijlocași
centrali ai giuleștenilor. Dinu Gheorghe a încercat să-l transfere
pe fostul jucător al lui Auxerre în iarnă, dar la acea vreme s-a
lovit de refuzul celor de la Târgu Mureș.

Senegalezul mai are contract încă un sezon cu echipa pregătită de
Sabău, iar „feroviarii” sunt dispuși să-l cedeze definitiv pe
Răduță, plus o sumă de bani în schimbul său. „Am vorbit cu Marcos
Antonio și știu că sunt unele probleme financiare la Rapid, dar
dacă îmi vor propune o înțelegere fermă, voi semna”, a declarat
mijlocașul ardelenilor pentru ProSport.

Din vară voi juca la Rapid, am ajuns la un acord, iar la finalul
campionatului, dacă totul este în regulă, voi semna
actele

Issa Ba, mijlocaș FCM Târgu Mureș

17 meciuri
a evoluat mijlocașul senegalez pentru FCM Tg. Mureș în
acest campionat

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BOMBĂ la Survivor! Cum a TRIŞAT Iancu Sterp cu ajutorul fratelui său! Descalificat înainte de finală?!
BOMBĂ la Survivor! Cum a TRIŞAT Iancu Sterp cu ajutorul fratelui său! Descalificat înainte de finală?!
A făcut 5-4 în minutul 90+5 și a scris istorie! Echipa care, după 121 de ani, va juca în premieră în cupele europene
A făcut 5-4 în minutul 90+5 și a scris istorie! Echipa care, după 121 de ani, va juca în premieră…
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Românul care a cumpărat un avion de pasageri şi-l transformă în restaurant. Momentul în care a fost adus pe un trailer special
Românul care a cumpărat un avion de pasageri şi-l transformă în restaurant. Momentul în care a fost adus pe un…
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea mai bună veste!
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea…
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
Halep, aproape de MARELE VIS. Tatăl său a dat personal vestea fabuloasă
Halep, aproape de MARELE VIS. Tatăl său a dat personal vestea fabuloasă
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…