Bănățenii sunt siguri: „Dacă luăm campionatul, mai luăm încă două!”

Emeric Dembrovschi (foto) are peste două sute de meciuri în alb-violet. A jucat în finala care i-a adus lui Poli a doua Cupă a României din istorie, în ''80, iar acum anunță începutul unei perioade în care Timișoara va domina fotbalul de la noi. Domnule Dembrovschi, Poli e an de an aproape de titlu. A venit, în sfârșit, momentul în care echipa e pregătită să iasă campioană? Echipa are jucători valoroși, formează de
Bănățenii sunt siguri: "Dacă luăm campionatul, mai luăm încă două!"

Emeric Dembrovschi (foto) are peste două sute de meciuri în
alb-violet. A jucat în finala care i-a adus lui Poli a doua Cupă a
României din istorie, în ’80, iar acum anunță începutul unei
perioade în care Timișoara va domina fotbalul de la noi.

Domnule Dembrovschi, Poli e an de an aproape de titlu. A
venit, în sfârșit, momentul în care echipa e pregătită să iasă
campioană?

Echipa are jucători valoroși, formează de ani buni un grup solid.
Din păcate, am pierdut un campionat în 45 de minute, dar uite că ne
aflăm din nou într-o situație foarte bună. Avem două meciuri
dificile, dar să nu uităm că Poli joacă bine în deplasare și mai
ales că se mobilizează extraordinar cu echipele mari.

Corect. Probleme au fost însă cu echipele
mici…

Nu am avut mentalitatea necesară cu formațiile mai slabe și ne-au
scăpat printre degete niște puncte. Dacă le aveam pe alea, acum
dormeam liniștiți. Așa e fotbalul până la urmă. Știți, în
subconștientul fiecărui jucător există treaba aia: «Aaaaa, p-ăștia
îi batem oricum!». Și este foarte, foarte greu să îi mobilizezi.
Asta v-o zic din experiență proprie. Eu jucam slab cu echipele
mici. Cum creștea miza jocului, cum jucam și eu bine. De aceea și
la Mondialul din Mexic am fost ales cel mai bun. Că importanța era
uriașă.

„E mai
frumos să câștigi în ultima etapă”

E mai frumos totuși un titlu câștigat în ultimele
etape?

Âsta a fost, de fapt, farmecul campionatului nostru. Aici a devenit
interesant. Că atunci când unul se aștepta ca adversarul să
clacheze, se împiedica mai întâi el, apoi se împiedica și
contracandidatul. E mai frumos așa, decât atunci când ai 15 puncte
avans. Altfel te bucuri de victorie, altfel sărbătorești când
câștigi pe merit și în ultimă instanță.

Timișoara așteaptă de ceva vreme un nou trofeu. Ultimul
fiind cucerit acum trei decenii…

Ce sărbătoare frumoasă a fost și atunci! Cupa României venise după
atâta așteptare la Timișoara. A ieșit lumea pe străzi. Tot Corso
era plin! Când am ajuns noi în oraș, că ne-am întors cu trenul de
la București, ne-au așteptat 20.000 de oameni la gară. Am venit pe
jos cu ei la stadion, cu trofeul… Sunt convins că și acum ar fi o
sărbătoare de excepție.

Ce va urma pentru Poli dacă va reuși să câștige acest
titlu?

Știți cum e: dacă-l iei o dată, îl mai iei încă o dată sau de două
ori. Că ai deja o echipă organizată, stabilă. Uită-te că alții abia
acum își construiesc echipe. Steaua sau Dinamo asta încearcă să
facă acum. Iar Poli are deja echipă formată. Și așa e și în
istorie: Craiova a luat titlul de două ori la rând, UTA, la
fel.

„Dacă batem la
Galați, avem 90 la sută șanse să ieșim campioni. Nu cred că Oțelul
se mai poate mobiliza în ultima etapă, dacă Poli o învinge chiar pe
teren propriu”
, Emeric Dembrovschi, fost jucător Poli
Timișoara

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Viața într-un oraș de 15 minute: Aplicația MyCosmopolis și stilul de viață premium
Mediafax
Părinții Victoriei, îngenuncheați de durere lângă sicriu. Mihaela și Cazimir Ionescu, devastați după pierderea fiicei lor
Cancan.ro
„Atentat la sănătatea publică!” Imagini cu mizeria din spațiile unde sunt gătite alimentele vândute pe plajă
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Cum arată Elena Udrea la 52 de ani, în costum de baie. Și-a făcut o fotografie care i-a lăsat mască pe fanii săi! Arată impecabil
Ce se întâmplă, doctore?
ANALIZĂ. România are benzină şi motorină mai scumpe decât în toate ţările vecine, deşi dispune de resurse proprii importante de petrol
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Am o boală care mă împiedică să țin dietă!
Râzi cu lacrimi
Cine a supraviețuit erupției Vezuviului? Urmele lăsate de oamenii care...
Descopera.ro
Ce au pus părinții Victoriei Ionescu pe sicriul cu trupul neînsuflețit al fiicei lor. Ți se rupe sufletul! 🥲
Cancan.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Ciao.ro
Xbox va permite transformarea jocurilor pe disc în licențe digitale
Go4Games
Anunțul pe care îl aștepta toată lumea despre A7. Cristian Pistol anunță data și ora deschiderii celor 47,10 km noi
Promotor.ro