Ei sunt basarabenii care fac România MARE!** Citește povestea lor

Halterofilul Valeriu Calancea (94 kg) și canoistul Victor
Mihalachi sunt primele „implanturi” de aur din sportul românesc.
Cei doi campioni mondiali vin din Republica Moldova, au ales să
reprezinte România din sete de performanțe și țintesc aurul olimpic
la Londra 2012. Între două antrenamente ale zilei, în colțuri opuse
ale Bucureștiului, Complexul Național „Lia Manoliu” și Snagov,
ProSport i-a reunit pe cei doi sportivi de care se leagă speranțele
de aur la competiția de peste 457 de zile.

Într-o zi de aprilie cu soare, Bucureștiul e aproape gol. Lumea
abia se întoarce din vacanța de Paște și traficul lejer ne deschide
drumul cu rapiditate spre ieșirea din oraș. Spre Snagov. Lăsăm în
urmă vile și terenuri pe care abia se pun bazele unor noi
construcții, dar și Complexul Sportiv „Sydney 2000”. „Pe
drumul acesta, tot înainte prin pădure. Mai e ceva de
mers…„, ne arată Valeriu Calancea drumul spre baza de
kaiac-canoe „Nicolae Navasart”. „Am prins un singur
cantonament aici, prin 2000, și mă descurc ușor„, vine
imediat și explicația. Între două antrenamente ale zilei,
halterofilul medaliat cu aur și bronz la Mondialele din 2010 a
acceptat invitația ProSport de a-i face o vizită colegului născut
peste Prut, Victor Mihalachi, dublu campion mondial în 2010 la
canoe 2.

Neața’ cu
Victor și Valeriu

E trecut cu mult de miezul zilei și în baza sportivă este liniște.
Sportivii se odihnesc după primul antrenament și își încarcă
bateriile pentru al doilea. A mai rămas o oră până la intrarea pe
apă, dar sosirea noastră îl aduce pe Victor Mihalachi la ușa
căminului. „Ce faci, iară dormi?!”, îl întâmpină
Valeriu Calancea, văzându-l un pic buimac. „Păi, am venit
de dimineață de acasă și am intrat direct în antrenament, unde am
tras tare câțiva kilometri„, îi întoarce acesta „salutul”.
„Ai fost acasă de Sărbători?„, prinde firul
Valeriu. „Da, trei zile, dar nu am făcut mare lucru. Am
dormit cât am putut, am mâncat și iar am dormit”, îl
lămurește Victor, în timp ce își închide fermoarul bluzei de
trening. „Lasă, că la cât tragi aici, la antrenamente, e
normal să te odihnești. Să îi aduci pe ai tăi aici, ca să vadă cât
muncești, dacă spun ceva”, îl bate consolator pe umeri
halterofilul.

Calancea
s-ar scufunda!

Discuția trece repede peste „înțepăturile” de moment și se leagă în
jurul bărcilor ușoare din fața hangarului. Calancea privește
întrebător spre ambarcațiunile ușoare, vopsite în culori vii, și
din când în când mai pune o întrebare. Lângă el, Mihalachi explică
principiul după care forma subțire și lungă despică valurile și
plutește într‑un echilibru exact. „Contează foarte mult
greutatea ta, pentru că barca te duce mai ușor, orice kilogram în
plus atârnă greu„, spune Mihalachi. „Eu nu aș avea
nicio șansă să mă dau cu o barcă din asta, nu? Presupun că e destul
de greu să ducă 94 de kilograme„, tatonează Valeriu.
„E greu, dar nu imposibil. E nevoie de ceva
antrenament„, râde Victor. Poveștile se leagă ușor și
subiectul se centrează pe antrenamente. „Total diferite”,
concluzionează după câteva minute cei doi. „Dar sunt și
câteva lucruri comune: forța, viteza și rezistența, trei calități
pe care trebuie să le ai și la haltere, și la canoe„,
spune Calancea.

Greutăți
pentru unul, fulg pentru altul

Următoarea oprire în bază îi dă dreptate: sala de forță. Peste tot
sunt răspândite bare cu greutăți, ce amintesc de jocul cu discurile
din sala de la „Lia Manoliu”. „Noi lucrăm împins culcat cu
haltera, serii pe care le facem în funcție de ce ni se cere,
rezistență sau viteză. Lucrăm cu greutăți de până la 55-60
kg„, explică Victor. Lângă el, Valeriu zâmbește:
„Pentru noi astea sunt de încălzire„.

Vântul,
curenții și echilibrul

Tot de încălzire este și căratul bărcii pentru antrenament. Mână
lângă mână, cei doi duc ambarcațiunea la marginea lacului. Valeriu
o cercetează pe toate părțile și o cântărește din ochi.
„Cum rezistați în barcă cu vântul de aici. Nu vă răsturnați
pe apă?„, reușește să strecoare printre rafalele care vor
parcă să îi ia pe sus. „Ne descurcăm cu vântul, dar cel mai
greu este când sunt curenți pe apă, că te întorc în toate părțile
și e greu să controlezi totul. Dar asta e, nu aveam ce face.
Oricum, anul ăsta, până acum, nu am avut nicio peripeție pe
apă„, zâmbește canoistul. Explicațiile tehnice sunt
înlocuite de planurile pentru 2011, cuvântul de ordine fiind
calificarea la Jocurile Olimpice de la Londra. „La haltere,
la Mondiale trebuie să aduni punctaj pentru federație, care poate
să trimită sportivii la Olimpiadă, nu ne calificăm noi
individual”, explică Valeriu. „La noi, la Mondiale
o luăm practic de la zero, totul se decide acolo. De exemplu, anul
acesta, pentru a ajunge la Londra, la întrecerile lumii trebuie să
venim în primii șapte în finala A„, completează și
Victor.

Londra,
Londra și iar Londra

Jocurile Olimpice de la anul reprezintă însă și același vis:
medalia de aur. „Vreau să mă retrag cu cea mai
strălucitoare medalie din acest sport și îmi doresc mult să fie una
olimpică. Pentru asta continui să lupt”, spune finalistul
de la Atena 2004. Aflat abia la începutul unei cariere de aur în
canoe, Victor și-a trasat perfect prioritățile: „Clar, aur
la Londra și, clar, nu va fi prima și ultima mea Olimpiadă. Sper să
mai trag câțiva ani buni și toți să fie la fel de buni ca anul
trecut”. Londra se conturează parcă încet, dincolo de
apele agitate ale lacului Snagov și ale vorbelor cu care cei doi se
încurajează reciproc. Calancea și Mihalachi își dau mâna și se
despart cu o promisiune: își vor face galerie unul altuia în
competiția care va debuta peste 457 de zile.

Interviu

De ce ai ales să reprezinți România?

Calancea: „Eu
mi-am dorit mult să plec de acasă. Am vrut să fac sport la nivel
internațional, să am condiții pentru a-mi putea îndeplini visul, să
am rezultate mai bune, dar și pentru a câștiga mai mult financiar.
Nu am niciun regret în ceea ce privește această alegere”
Mihalachi: „Dacă
aș fi rămas acasă, probabil după liceu aș fi renunțat la sport.
Statul nu ne dădea niciun ajutor, iar în sportul meu România avea
tradiție și era normal să fac pasul acesta”

Cum te-ai adaptat în
România?

Calancea: „Viața
sportivă te face să te adaptezi repede. Suntem obișnuiți de mici cu
deplasări, cu făcutul și strânsul de bagaje”
Mihalachi: „Foarte
bine și foarte repede. Am plecat de acasă la 10 ani și nu mi-a fost
greu cu depărtarea de casă”

Cât de des mergi acasă?

Calancea: „Maximum
de două sau de trei ori pe an. Plecările te cam scot din programul
de antrenament și, când te întorci, o iei practic de la
zero.”
Mihalachi: „Parcă
de când sunt aici merg mai des acasă, cam o dată pe lună, sau la o
lună jumătate și la toate sărbătorile. Stau o zi, două, nu pot
lipsi prea mult, pentru că se cunoaște imediat în pregătire”

Ce crede despre
sportul practicat de celălalt?

Calancea: „Canoe e
un sport total diferit de ceea ce facem noi. Mi se pare foarte
complicat, cu o viață închisă sau cel puțin așa o văd eu aici, în
bază”
Mihalachi:
„Halterele sunt un sport greu și nu doar pentru că ridică greutăți
(râde). Este foarte complex și cere multe sacrificii. Trebuie să ai
o mare forță interioară ca să îl practici”

Valeriu Calancea
Data nașterii: 18 noiembrie 1980, Chișinău
Este în România din 1999

Primul concurs pentru România: Jocurile Olimpice 2000
Cluburi: Dunărea Galați și Dinamo;
Are un frate, Nicolae, care joacă în naționala Republicii Moldova
(portar)
Performanțe: aur la total și la aruncat la CM 2003 (85 kg), aur la
aruncat (cat. 94 kg) și bronz la total la CM 2010 (94 kg), aur la
total și la aruncat și bronz la smuls la CE 2007 (85 kg), argint la
total la CE 2005 (85 kg)

Victor Mihalachi
Data nașterii: 24 februarie 1989, Mîrnoie
Este în România din 2007

Primul concurs: 2006 pentru CSS Galați și pentru România în 2009,
Cupa Mondială de la Szeged
Cluburi: CSS Galați și Dinamo;
Tatăl lui, Veaceslav, a fost sportiv de performanță, a practicat
luptele și canoe
Performanțe: aur la CM 2010, la canoe dublu la 500m și 1.000m, aur
la CE 2010 la 500m și bronz la 1.000m