SUPER VIDEO** din peluza „câinilor”! Momentul în care dinamoviștii și-au umilit rivalii din Ghencea

Steaua - Dinamo încă reușește să mai semene a derby. Mai puțin decât altădată, dacă privești numărul scaunelor goale care pare tot mai mare de la an la an, dar cu spectacolul tribunelor garantat. Și acum, ca la fiecare întâlnire, cele două galerii s-au întrecut în mesaje ironice.
Catalin Muresanu
SUPER VIDEO** din peluza "câinilor"! Momentul în care dinamoviștii și-au umilit rivalii din Ghencea

SteauaDinamo încă reușește să mai semene a derby. Mai puțin
decât altădată, dacă privești numărul scaunelor goale care pare tot
mai mare de la an la an, dar cu spectacolul tribunelor garantat. Și
acum, ca la fiecare întâlnire, cele două galerii s-au întrecut în
mesaje ironice.

Zgomot de petarde, cartoane ridicate în aer și mult fum.
Elemente de spectacol pentru un meci pe care cei doi granzi îl
așteaptă cu sufletul la gură în fiecare an. Ultrașii dinamoviști
sunt în formula „omul, torța și jandarmul” și încep primii să arate
din mica lor coregrafie.

Mică, dar eficientă, după numărul decibelilor provocați de
fluierăturile stadionului. Steliștii au mutat și ei la intrarea
jucătorilor printr-o coregrafie cât peluza, dar au fost nevoiți să
admire neputincioși show-ul pirotehnic al „câinilor”.

Meciul a
fost oprit pentru câteva zeci de secunde

Zeci de torțe aprinse în colțul Peluzei Sud, care au întrerupt
puțin și meciul, și un mesaj scurt, dar suficient: „Tot
noi!”
pentru rivali. Suporterii „câinilor” au reușit să
rămână însă în stadion, în ciuda presiunilor făcute către
Jandarmerie de oficialii Stelei, care au cerut ca aceștia să fie
evacuați.

De pildă, în momentul în care dinspre galeria dinamovistă s-a
aruncat cu torțe pe teren, managerul stelist Mihai Stoica a fugit
țintă spre observatorii partidei pentru a cere ca susținătorii
echipei oaspete să fie evacuați din peluză. Nu a avut șanse de
izbândă. Arbitrul Avram a fluierat continuarea partidei după câteva
zeci de secunde de la întreruperea ei.

„Derby de România” e încă viu și așteaptă cu nerăbdare o continuare
la finalul lunii viitoare. Dacă acum miza a fost măsurabilă doar în
onoare, atunci pe masă va fi un trofeu de care ambele echipe au
atâta nevoie pentru a îndulci un sezon amar de la cap la coadă.

video: www.ultrastei.ro

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Viața într-un oraș de 15 minute: Aplicația MyCosmopolis și stilul de viață premium
Mediafax
Părinții Victoriei, îngenuncheați de durere lângă sicriu. Mihaela și Cazimir Ionescu, devastați după pierderea fiicei lor
Cancan.ro
„Atentat la sănătatea publică!” Imagini cu mizeria din spațiile unde sunt gătite alimentele vândute pe plajă
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Cum arată Elena Udrea la 52 de ani, în costum de baie. Și-a făcut o fotografie care i-a lăsat mască pe fanii săi! Arată impecabil
Ce se întâmplă, doctore?
ANALIZĂ. România are benzină şi motorină mai scumpe decât în toate ţările vecine, deşi dispune de resurse proprii importante de petrol
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Am o boală care mă împiedică să țin dietă!
Râzi cu lacrimi
O descoperire schimbă toate planurile pentru viitoarele misiuni pe Lună
Descopera.ro
Ce au pus părinții Victoriei Ionescu pe sicriul cu trupul neînsuflețit al fiicei lor. Ți se rupe sufletul! 🥲
Cancan.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Ciao.ro
Xbox va permite transformarea jocurilor pe disc în licențe digitale
Go4Games
Anunțul pe care îl aștepta toată lumea despre A7. Cristian Pistol anunță data și ora deschiderii celor 47,10 km noi
Promotor.ro