Puștiul minune!** Bogdan Borza e în primii 3 jucători din Europa

Redactor:
Andru Nenciu
Puștiul minune!** Bogdan Borza e în primii 3 jucători din Europa
  • Publicat:
  • Actualizat:

Tenisul românesc actual nu se reduce doar la nume precum
Alexandra Dulgheru, Victor Hănescu și Horia Tecău. Puștii care-l
identifică pe Năstase doar cu personajul haios de pe tricourile
adidas și pe Pavel cu antrenorul din loja de la Cupa Davis își
croiesc drum spre calea bătătorită de predecesorii săi. Iar la
categoria sub 14 ani, în Europa, un băiat din Cugir, pe nume Bogdan
Borza, s-a cocoțat până pe locul trei al ierarhiei „Bătrânului
Continent” – Tennis Europe.

Un fel de ATP la altă scară, un altfel de tenis, o altă poveste,
dar aceleași aspirații. Iar în primăvara lui 2011, micuțul
tenismen, de nouă ori campion național, a ajuns până în finala
celebrului turneu „Les Petits As de la Tarbes”, unul adjudecat în
trecut de nume precum Michael Chang (1986), Richard Gasquet (1999)
și Rafael Nadal (2000)! Dar nu pentru asta a ajuns Bogdan, inițial,
cunoscut în România. În urmă cu două săptămâni, Federația Română de
Tenis emitea un comunicat prin care se anunța faptul că tatăl
puștiului, Ioan Borza, urma să aibă interzis timp de 12 luni la
orice competiție desfășurată în România. Motivul? La un turneu
desfășurat în Franța, la Saint Genevieve des Bois, părintele și-ar
fi lovit fiul, conform organizatorilor turneului, în incinta
bazei.

„L-am mângâiat!”

Informațiile furnizate de forul condus de Ruxandra Dragomir l-au
surprins și pe elevul antrenorului Mircea Socaciu. „Tatăl
meu nu a avut niciodată un abuz fizic asupra mea. El a investit în
mine și tot timpul și l-a dedicat tenisului. Tata e tata pentru
mine”
, pretinde și puștiul, care la începutul lui aprilie
ocupa chiar treapta a doua a clasamentului european U14!

Wilson a
pus ochii pe el

Luat sub aripa protectoare a companiei Wilson de câțiva ani, Bogdan
a ajuns chiar pe una dintre paginile firmei de echipament sportiv.
„E una dintre stelele noastre în devenire. De asta l-am
ales”
, scrie wilsontennis.wordpress.com. „Nu știu
câți băieți au rezultatele lui în străinătate. A jucat foarte mult
până acum din talent, dar cheltuielile sunt foarte mari în tenis.
Eu am avut noroc că dispun de ceva bani și pot călători alături de
el peste tot. Când îl mai cert, o fac doar pentru faptul că mai
vrea să joace fotbal”
, a spus tatăl lui Bogdan.

E fan Djokovic și ascultă Michael Jackson

Oriunde ar fi adevărul, conform unor specialiști de la noi,
Dumnezeu i-a dat talent cu polonicul lui Bogdan. E fan Novak
Djokovic, se încarcă pozitiv înaintea meciurilor cu muzica lui
Michael Jackson, iar tridentul care i-ar umple inima de bucurie la
un dublu de vis ar fi Năstase – Federer – Djokovic.

11 victorii și trei eșecuri a înregistrat Bogdan în
2011

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Gabi Balint a vrut să facă gluma serii după ce FCSB a câștigat titlul și nu a realizat gafa comisă
Gabi Balint a vrut să facă gluma serii după ce FCSB a câștigat titlul și nu a realizat gafa comisă
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Boala care se răspândește RAPID în lume! Record de îmbolnăviri: experții avertizează populația
Boala care se răspândește RAPID în lume! Record de îmbolnăviri: experții avertizează populația
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
O româncă stabilită în Spania arată ce găteşte cu alimentele pe care le găseşte prin gunoaie.
O româncă stabilită în Spania arată ce găteşte cu alimentele pe care le găseşte prin gunoaie. "Aleg și eu ce…
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
SE CONFISCĂ mașina pe loc. Decizie pentru cei care merg să facă ITP-ul
SE CONFISCĂ mașina pe loc. Decizie pentru cei care merg să facă ITP-ul
VIDEO. Profesoara concediată din cauza pozelor indecente de pe net le-a râs în față părinților revoltați.
VIDEO. Profesoara concediată din cauza pozelor indecente de pe net le-a râs în față părinților revoltați. "Mi-am cumpărat o casă…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Rușii au lovit instalațiile energetice din centrul și vestul Ucrainei. Zelenski: Aprovizionarea cu gaz a UE este în pericol
Rușii au lovit instalațiile energetice din centrul și vestul Ucrainei. Zelenski: Aprovizionarea cu gaz a UE este în pericol
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…