Răfuială ca-n „Zorro”!** Tensiuni la Craiova între ivorian și Dorel Stoica

Starea de tensiune din cadrul lotului Științei este evidentă. Dorel Stoica și Marco Zoro s-au contrat ieri, chiar pe teren. Antrenamentul de ieri al Universității a fost întrerupt spre final, timp de câteva minute, din cauza unei dispute între Stoica și Zoro. Conform unor surse, Stoica i-ar fi reproșat ivorianului lipsa de implicare la antrenamente și atitudinea relaxată, deși echipa e într-o situație dramatică. Spiritele s-au calmat după intervenția antrenorului Reghecampf, dar, cu toate acestea, Stoica nu a mai continuat antrenamentul. Acesta a plecat de pe teren însoțit de secundul George Biță, a ieșit în fața stadionului și a luat un taxi până la cantonament.
Răfuială ca-n "Zorro"!** Tensiuni la Craiova între ivorian și Dorel Stoica

Starea de tensiune din cadrul lotului Științei este evidentă.
Dorel Stoica și Marco Zoro s-au contrat ieri, chiar pe teren.

Antrenamentul de ieri al Universității a fost întrerupt spre
final, timp de câteva minute, din cauza unei dispute între Stoica
și Zoro. Conform unor surse, Stoica i-ar fi reproșat ivorianului
lipsa de implicare la antrenamente și atitudinea relaxată, deși
echipa e într-o situație dramatică. Spiritele s-au calmat după
intervenția antrenorului Reghecampf, dar, cu toate acestea, Stoica
nu a mai continuat antrenamentul. Acesta a plecat de pe teren
însoțit de secundul George Biță, a ieșit în fața stadionului și a
luat un taxi până la cantonament.

„E bine,
înseamnă că sunt concentrați!”

„A fost un schimb de idei între ei, nu trebuie să aibă
mereu aceeași părere. Am vorbit, le-am spus că îmi pare bine că
există astfel de discuții, pentru că arată că sunt
concentrați”
, a comentat Reghecampf. Zoro nu se află la
prima dispută cu un coechipier. În pauza meciului de la Timișoara,
ivorianul a intrat în gura fraților Costea, nemulțumiți de evoluția
sa din acel joc.

Reghe
suspectează Bistrița de blat!

Universitatea se află în luptă directă cu Bistrița pentru a
evita retrogradarea, iar oltenii se tem de jocuri de culise.
Reghecampf chiar a vorbit despre această posibilitate. „Nu
e posibil ca o semifinală de Cupă să se joace așa. A fost
incredibil să văd cum o echipă nu vrea să joace într-o finală.
Văzând că nu își doresc, te poți duce și cu gândul că săptămâna
viitoare au meci în campionat. Totuși, nu cred că Dinamo își
permite să piardă acasă”
, a mai spus tehnicianul
oltenilor.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]