Craiova și Brașovul, cu retrogradarea pe masă!

Redactor:
Adrian Iosub
Craiova și Brașovul, cu retrogradarea pe masă!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Universitatea și FC Brașov se întâlnesc cu o constanță uimitoare
în partide decisive pentru una sau pentru ambele echipe în lupta
pentru salvarea de la retrogradare.
Duminică, cele două formații vor da piept pentru a treia oară în
ultimii 11 ani în dueluri care pot stabili cine
retrogradează.
S-a întâmplat pentru prima dată pe 6 mai 2000, în penultima etapă a
sezonului 1999-2000, într-un meci care a rămas de referință în
istoria modernă a Craiovei. Oltenii se impuneau atunci cu 1-0,
grație unui autogol marcat de Bodea (’66). Până la urmă, ardelenii
s-au salvat și ei miraculos de la retrogradare, în ultima
etapă.

În 2005,
au picat amândouă

La cinci ani distanță de la acel meci, Universitatea și FC Brașov
se întâlneau din nou, pe 4 mai 2005, tot pe „Ion Oblemenco”, cele
două formații ocupând atunci ultimele două poziții în clasament.
Brașov s-a impus cu 3-1 și a anulat orice speranță a oltenilor de a
se salva, dar, până la urmă, ambele au retrogradat.
Acum, după încă cinci ani și 11 luni, Craiova și Brașov vor fi din
nou față în față într-un meci decisiv. „Sper ca duminică să jucăm
altceva decât cu «U» Cluj. Meciul cu Brașovul e pentru noi ca o
adevărată finală. Mai sunt șanse să ne salvăm”, este de părere
antrenorul Științei, Laurențiu Reghecampf.

„Ca o
ironie a sorții, istoria se repetă, dar asta e situația acum,
trebuie să câștigăm acest meci”, Aurel Țicleanu, președinte U
Craiova

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING | Florin Piersic avea septicemie când a fost internat în spital!  Anunțul oficial al medicilor: 'S-au infectat şi sondele stimulatorului cardiac' 😲
BREAKING | Florin Piersic avea septicemie când a fost internat în spital! Anunțul oficial al medicilor: 'S-au infectat şi sondele…
Decizie fără precedent în fotbal: naționala aflată pe locul 15 în lume a convocat un amator!
Decizie fără precedent în fotbal: naționala aflată pe locul 15 în lume a convocat un amator!
Mesajul publicat de Florin Piersic Jr., după ce tatăl lui a ajuns cu septicemie la spital. Unde se află fiul lui Florin Piersic în timp ce marele actor se luptă pentru viața lui
Mesajul publicat de Florin Piersic Jr., după ce tatăl lui a ajuns cu septicemie la spital. Unde se află fiul…
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Diagnosticat cu TUMORĂ pe creier! Actorul român, iubit de toată lumea, a fost operat de urgență în Franța
Diagnosticat cu TUMORĂ pe creier! Actorul român, iubit de toată lumea, a fost operat de urgență în Franța
Anamaria Prodan, gestul de care vorbeşte toată lumea. Acum au apărut detaliile
Anamaria Prodan, gestul de care vorbeşte toată lumea. Acum au apărut detaliile
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga: Help! Help!
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga:…
După ploi torenţiale şi inundaţii, meteorologii anunţă noi dezastre în zilele următoare. Zonele aflate sub avertizare de vreme extremă
După ploi torenţiale şi inundaţii, meteorologii anunţă noi dezastre în zilele următoare. Zonele aflate sub avertizare de vreme extremă
Substanța MINUNE din roșii! Le face cele mai sănătoase legume
Substanța MINUNE din roșii! Le face cele mai sănătoase legume
Milionarul de 28 de ani care a lăsat Statele Unite pentru România e asaltat de femei: Unele nu ştiu limita
Milionarul de 28 de ani care a lăsat Statele Unite pentru România e asaltat de femei: Unele nu ştiu limita
Imagini în premieră absolută cu Florin Piersic de la ”Matei Balș”! Starea de sănătate a marelui actor este critică + Ce au hotărât medicii în ”celula de criză”
Imagini în premieră absolută cu Florin Piersic de la ”Matei Balș”! Starea de sănătate a marelui actor este critică +…
Se dau banii de taxe înapoi. Vin direct în plic: A fost o greșeală
Se dau banii de taxe înapoi. Vin direct în plic: A fost o greșeală
Ce au găsit chirurgii în corpul lui Florin Piersic! Medicul care l-a operat a rupt tăcerea
Ce au găsit chirurgii în corpul lui Florin Piersic! Medicul care l-a operat a rupt tăcerea
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Gunoiul unora, comoara altora. Cât câștigă, zilnic, un român care adună PET-uri reciclabile din coșurile de gunoi
Gunoiul unora, comoara altora. Cât câștigă, zilnic, un român care adună PET-uri reciclabile din coșurile de gunoi
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
Dacia Duster 2024: „Poate chiar e o problemă că arată atât de futurist”
Dacia Duster 2024: „Poate chiar e o problemă că arată atât de futurist”
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și dansa: „Așa se dispare din scenă”  | VIDEO
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și dansa: „Așa se dispare din…