Morariu: „Este mult mai ușor ca România să obțină organizarea Olimpiadei de iarnă”

Redactor:
Bitescu Wili
Morariu:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român, Octavian
Morariu, a declarat, marți, după Adunarea Generală Ordinară a COSR,
că pentru România ar fi mai ușor să obțină organizarea Jocurilor
Olimpice de iarnă decât competiția similară de vară.

Morariu a precizat că primarul Bucureștiului, Sorin Oprescu, s-a
consultat foarte puțin cu COSR în momentul când a anunțat în presă
intenția de a lansa candidatura Capitalei la oranizarea JO de vară.
„Domnul Oprescu mi-e foarte simpatic pentru că îmi doresc
mai mult ca dânsul ca acest proiect să aibă loc în România, la
București. Trebuie să ne întâlnim să vorbim, pentru că ne pricepem
mai bine decât consilierii săi și să-i explicăm ce trebuie făcut.
Până acum mi-a cerut părerea ca un sprint de 100 de metri, nu am
apucat să jucăm un meci întreg. Pentru România este mult mai ușor
și mai rapid să obțină organizarea Jocurilor Olimpice de
iarnă”
, a spus Morariu.

Octavian Morariu a precizat că îi place noul stadion național, însă
a afirmat că i-ar fi plăcut și mai mult dacă arena ar fi avut pistă
de atletism. „Stadionul Național îmi place foarte mult,
mi-ar fi plăcut și mai mult dacă avea pistă de aletism. Pentru
fotbal, este un stadion foarte frumos. Eu nu mă duc la fotbal pe
acel stadion pentru Mircea Sandu sau Răzvan Lucescu, ci pentru
echipa națională”,
a adăugat Morariu.

Primarul Sorin Oprescu a declarat, la finalul lunii august 2010, în
urma unei întâlniri cu președintele COSR, Octavian Morariu, că
ideea organizării Jocurilor Olimpice de vară la București în 2020
este una viabilă. Apoi proiectul a căzut deoarece pentru a intra în
lupta pentru JO de vară din 2020, România ar fi trebuit să își
depună candidatura în acest an. Însă Oprescu a precizat nu renunță
la idee, sperând ca Bucureștiul să organizeze o altă ediție a
Jocurilor Olimpice.

Sursa: Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
INTRĂ BANII pe card de astăzi, 29 APRILIE. Informația confirmată oficial în direct la TV: A fost o mobilizare generală
INTRĂ BANII pe card de astăzi, 29 APRILIE. Informația confirmată oficial în direct la TV: A fost o mobilizare generală
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a filmat când gonește cu 180 km/h
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu îl ierta
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…