ProSport a descoperit motivele pentru care Danciu a izbucnit după victoria cu Unirea!

ProSport a descoperit motivele pentru care Danciu a izbucnit după victoria cu Unirea!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Ca reacție după fiecare reușită, Dănciulescu pare că joacă
fiecare meci împotriva fostei sale echipe. „Danciu” a ajuns să nu
se mai bucure la goluri sau, atunci când o face, să găsească o
modalitate care lasă în urma fotografiilor și a cadrelor TV doar
semne de întrebare.

După meciul cu Urziceni (3-1), „Corbul” a explodat, în spatele
declarațiilor dure stând o serie lungă de nemulțumiri, care s-au
tot adunat de la revenirea sa în „Ștefan cel Mare” după experiența
Hercules. ProSport vă prezintă mai jos momentele, gesturile și
întâmplările care l-au adus aici pe golgheterul dinamovist.

1. A început să
joace târziu

Prima supărare a lui Dănciulescu vine încă din turul
campionatului. Deși a avut oferte mai bune din punct de vedere
financiar, de la „U” Cluj sau FCM Târgu Mureș, „Danciu-gol” a ales
Dinamo. Aici s-a trezit mai mult rezervă, în tur reușind doar două
goluri, cu Bistrița și Brănești. După ce a spart gheața cu Gloria,
nu a vrut să vorbească, nu a dat nicio declarație, iar la Buzău a
avut o reacție obscenă atunci când a trimis în
plasă.

2. Restanțierul
vestiarului

În iarnă, „Corbul” s-a lovit de o altă problemă.
Ajunsese, alături de Dolha, omul cu cele mai mari restanțe
financiare. „Avea de luat bani de cinci luni, practic nu prea
primise niciun ban de la revenirea sa, chiar dacă a acceptat Dinamo
în locul altor echipe care-i oferiseră mai mult”, a povestit un
apropiat al fotbalistului. Jucătorii spun că înainte să plece la
Alicante, „Danciu” nu prea se lovise de astfel de probleme, fiind
unul dintre preferații conducerii.

3. Ratările l-au
izolat

În retur, Ionel Dănciulescu a fost lovit de ghinion. În
28 de zile în cantonamentul din Antalya nu a marcat niciun gol, iar
de disperare și-a schimbat și tricoul, alegând ca talisman numărul
25 (cel de la Alicante), în locul celui cu 15! Chiar și așa,
ratările s-au ținut lipite de gheata lui. Totul a culminat cu faza
din Giulești, atunci când a scăpat singur cu Coman și a tras în el.
De aici au intervenit alte probleme…

4. A simțit cum
loja”mârâie”

… șefii l-au luat la ochi sau cel puțin asta a simțit
Dănciulescu, un sentiment alimentat și de trăirile din tur, atunci
când nu prea juca, dar și de problemele cu banii, rezolvate între
timp. A avut impresia că articolele din presă care-l criticau sunt
„la comandă”. „Și-a văzut numele pe liste prin ziare și i-a căzut
rău”, a spus același apropiat al atacantului. Doar pe fani i-a
simțit aproape, doar cu ei s-a mai bucurat la goluri.
Dar?

5. Și tribuna a
început să „mârâie”

Există un „dar” și aici. La Vaslui, dar mai ales cu
Unirea, fanii au taxat nereușitele lui Dănciulescu. „Corbul” a
auzit ecoul amar al tribunei mai mult goală decât plină, nu a mai
rezistat și a explodat. „M-am săturat ca toate să se spargă în
capul meu!. Eu sunt mereu țapul ispășitor”, a spus acesta chiar pe
gazon la finalul meciului.

„Să joace cine vrea fiecare, dacă tot se spune pe la
televiziuni că eu sunt vinovat”,
Ionel Dănciulescu,
atacant Dinamo

5
goluri a marcat Dănciulescu în acest sezon în Liga
1

Jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent reporter special și realizatorul emisiunii EXCLUSIV DINAMO de la ProSport. Ziarist acreditat la clubul Dinamo București încă din anul 2004, Cătălin Mureşanu este autorul a mii de articole, interviuri, reportaje, cronici pe care le-a scris pentru ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea că se află „un monstru”
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea…
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de la FCU Craiova
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Cine sunt românii care trebuie să plătească 
Cine sunt românii care trebuie să plătească "taxa pe lux" pentru locuinţele şi maşinile pe care le deţin
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Câți bani primește FCSB după ce a devenit campiona României! Suma uriașă pe care o poate încasa din competițiile europene
Câți bani primește FCSB după ce a devenit campiona României! Suma uriașă pe care o poate încasa din competițiile europene
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
O NOUĂ TAXĂ obligatorie în România. Trebuie să dai banii până pe 30 APRILIE
O NOUĂ TAXĂ obligatorie în România. Trebuie să dai banii până pe 30 APRILIE
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare