Izbașa și Chelaru, AUR și ARGINT la sol!** Transmite-le un mesaj tricolorelor! FOTO

Izbașa și Chelaru, AUR și ARGINT la sol!** Transmite-le un mesaj tricolorelor! FOTO
  • Publicat:
  • Actualizat:

17:15
Gimnastele Sandra Izbașa și Diana Chelaru au câștigat
medalia de aur, respectiv pe cea de argint, duminică, în finala de
la sol, la Campionatele Europene din Berlin!

Sandra Izbașa a intrat a cincea în finală, fiind notată cu
14.500, în timp ce Diana Chelaru a fost penultima, exercițiul său
fiind apreciat cu nota 14.475. Izbașa a câștigat aurul european,
iar Chelaru a devenit vicecampioană.

Pe podium a mai urcat gimnasta Yulia Belokobylskaya (Rusia,
14.450, medalie de bronz).

Tot duminică Flavius Koczi a ocupat locul patru în finală la
sărituri, după ce a câștigat două medalii anterior: vineri, pe cea
de argint la individual compus, iar sâmbătă, pe cea de aur la
sol.

Fetele au câștigat la rândul lor două medalii, prin Amelia Racea
– bronz la individual compus, respectiv aur la sărituri, prin
Sandra Izbașa.

România a încheiat participarea la CE de la Berlin cu un bilanț
de șase medalii, în condițiile în care obiectivul FR Gimnastică a
fost de cucerire a 1-2 medalii. (Mediafax)

16:50
Notele concurentelor finalei la sol:

Carlota Ferlito (Italia) 14.050

Diana Chelaru (România) 14.475

Elizabeth Tweddle (Marea Britanie) 14.300

Sandra Izbașa (România) 14.500

Julie Crocket (Belgia) 14.275

Tunde Csillag (Ungaria) 13.150

Yulia Belokobylaskaya (Rusia) 14.450

Anna Dementyeva (Rusia) 13.950

16:45
Sandra Izbașa și Diana Chelaru vor evolua în finala la sol. Fetele
au mai câștigat o medalie de bronz la individual compus, prin
Amelia Racea, plus aurul continental la sărituri, prin Sandra
Izbașa.


Gimnastul Flavius Koczi s-a clasat, duminică, pe locul patru, în
finală la sărituri, la egalitate cu olandezul Jefffrey Wammes, la
Campionatele Europene de la Berlin. Flavius Koczi a fost notat cu
16.375 la prima săritură și cu 15.325, la cea de-a doua, media de
15.850, aducându-i doar locul patru, la egalitate cu olandezul
Jeffrey Wammes.

Pe podium au urcat francezul Thomas Bouhail, medalie de aur
(16.362), compatriotul său Samir Ait Said (16.262) și rusul Anton
Golotsuskov, medalie de argint (16.125).

Koczi și-a trecut în palmares două medalii, vineri devenind
vicecampion la individual compus, iar sâmbătă câștigând aurul
european la sol. Tot duminică, Sandra Izbașa și Diana Chelaru vor
evolua în finala la sol. Fetele au mai câștigat o medalie de bronz
la individual compus, prin Amelia Racea, plus aurul continental la
sărituri, prin Sandra Izbașa.

Sursa: Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BOMBĂ la Survivor! Cum a TRIŞAT Iancu Sterp cu ajutorul fratelui său! Descalificat înainte de finală?!
BOMBĂ la Survivor! Cum a TRIŞAT Iancu Sterp cu ajutorul fratelui său! Descalificat înainte de finală?!
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume la care această plantă s-a adaptat
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume…
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Fiica de 24 de ani a lui Gabi Balint a ajuns vedetă pe Tik Tok. Denisa Balint este model şi şi-a dat fanii peste cap
Fiica de 24 de ani a lui Gabi Balint a ajuns vedetă pe Tik Tok. Denisa Balint este model şi…
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
NOILE REGULI pentru acești angajați din ROMÂNIA. Modificările au intrat deja în vigoare
NOILE REGULI pentru acești angajați din ROMÂNIA. Modificările au intrat deja în vigoare
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…