E și el om! Mutu, printre cele mai mari greșeli din cariera lui Mourinho!** TOP 10 decizii eronate ale portughezului!

E și el om! Mutu, printre cele mai mari greșeli din cariera lui Mourinho!** TOP 10 decizii eronate ale portughezului!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Jose Mourinho este probabil cel mai spectaculos antrenor din
lume, din toate punctele de vedere. Încă de când a scos capul în
fotbalul mare, antrenorul portughez a impresionat prin discursul
său neoboșnuit, dar și prin rezultate. „The Special One” este
considerat un garant al succesului, Mourinho reușind să adune
trofee peste trofee într-un timp relativ scurt.

A făcut însă și multe greșeli de-a lungul carierei. Site-ul
bleacherreport.com a făcut un top 10 cu decizii mai puțin inspirate
luate de Mourinho.

10. S-a autodenumit „The Special One”

La primul său interviu în Anglia, când a preluat-o pe Chelsea,
Mourinho s-a declarat un om special. Presa a fost entuziasmată,
însă acea declarație avea să-i scadă de gradul de seriozitate în
ochii opiniei publice.

9. Tactica de la Newcastle – Chelsea, în Cupa Angliei,
ediția 2005

A fost una dintre cele mai mari greșeli din cariera sa. Chelsea
conducea cu 1-0 la pauză, iar Mourinho a decis să facă toate cele
trei schimbări. S-a dovedit însă o catastrofă. Bridge a fost scos
pe targă, Duff a fost forțat să joace accidentat, iar Cudicini a
fost eliminat. Chelsea a fost eliminată, ratând astfel un
trofeu.

8. Tactica la partida Liverpool – Chelsea, în Liga
Campionilor, anul 2005

Rămânem la același sezon. Cum menționam mai sus, Chelsea a fost
eliminată din Cupa Angliei, după mai multe decizii eronate luate de
Mourinho. Căuta însă un „pește” și mai mare: Liga Campionilor. Însă
a fost trezit la realitate de Liverpool. Meciul tur s-a jucat pe
Stamford Bridge, însă Chelsea n-a reușit să profite prea mult de
avantajul terenului propriu. Și cum pe Anfield e greu să învingi,
Liverpool a reușit o calificare spectaculoasă, în dauna
„albaștrilor”

7. Tactica la Middlesborough vs Chelsea, în 2006, Premier
League

Nu numai Steaua a pățit-o în acel an. Jose Mourinho a avut parte de
una dintre cele mai grele înfrângeri, Chelsea ieșind din lupta
pentru titlu, care a mers în acel an de Manchester United.

6. Tactica la „El Clasico” Barcelona – Real, în
2010

Dacă înfrângerea cu Middlesborough a fost o dezamăgire, înfrângere
cu 5-0 în fața marelui rival, Pep Guardiola, a fost umilință.
Portughezul n-a reușit să alcătuiască o echipă care să le țină
piept catalanilor.

5. Tactica de la Real – Ajax, Liga Campionilor, 2010

Jose a apelat din nou la metode lipste de fair-play. În acea
partidă din faza grupelor, Mourinho le-a cerut lui Alonso și Sergio
Ramos să ia cartonașe, pentru a-și ispăși pedepsele în ultimul meci
din grupă. Cei doi jucători ar fi fost astfel apți pentru partidele
din fazele superioare.

4. Transferul lui Kezman la Chelsea

Chelsea, care arunca atunci munți de bani pe transferuri, a plătit
5 milioane de lire sterline pe sârb. Însă acesta a dezamăgit în
cele 30 de meciuri jucate și a părărist Stamford Bridge pe ușa din
spate, după numai un sezon.

3. Transferul lui Del Horno
O altă decizie neinspirată. Del Horno n-a reușit să facă uitați
cele 8 milioane de lire sterline, suma de transfer, având evoluții
sub așteptări pe postul de fundaș stânga. A fost înlocuit cu Ashley
Cole în 2006, o soluție mult mai bună.

2. Adrian Mutu

În 2003, Chelsea a plătit 15 milioane de lire sterline pe atacantul
român. Însă într-un singur an, Mutu a picat în disgrație după ce
s-a drogat. Internaționalul român a fost suspendat atunci, însă
Mourinho a ales să-i rezilieze contractul. Ulterior, Mutu și-a
demonstrat valoarea la Juventus, dar mai ales la Fiorentina.
Totuși, Chelsea trebuie să primească daune în valorea de 17
milioane de euro.

1. Andriy Shevchenko

Atacantul din Ucraina era unul dintre cei mai buni jucători din
lume în momentul în care a plecat de la AC Milan. Transferul său la
Chelsea a fost însă un dezastru. Vârful n-a confirmat, Chelsea
reușind să arunce pe geam 30 de milioane de lire sterline. Totuși,
nu se știe încă dacă ideea transferului i-a aparținut lui Mourinho
sau lui Abramovich

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Casa Regală a Marii Britanii ascunde un secret total neașteptat de peste 90 de ani
Casa Regală a Marii Britanii ascunde un secret total neașteptat de peste 90 de ani
S-a supărat și nu mai semnează prelungirea cu Real Madrid! I-au promis un salariu uriaș și i-au garantat locul de titular
S-a supărat și nu mai semnează prelungirea cu Real Madrid! I-au promis un salariu uriaș și i-au garantat locul de…
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
O turistă din Marea Britanie, şocată de cât costă o cafea în Cluj-Napoca.
O turistă din Marea Britanie, şocată de cât costă o cafea în Cluj-Napoca. "Doamne, e acelaşi preţ ca în UK"
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Cât de frumoasă e, la 44 de ani, fosta iubită a lui Adrian Mutu, dispărută din viaţa publică! A trecut printr-un divorţ dureros!
Cât de frumoasă e, la 44 de ani, fosta iubită a lui Adrian Mutu, dispărută din viaţa publică! A trecut…
Cristi Tănase a scăpat de sub control! Acum s-a aflat ce i-a făcut soției și copilului său. Scene de groază
Cristi Tănase a scăpat de sub control! Acum s-a aflat ce i-a făcut soției și copilului său. Scene de groază
Lege nouă pentru cei care stau la bloc. Va fi interzis pentru administratorii de bloc să mai refuze
Lege nouă pentru cei care stau la bloc. Va fi interzis pentru administratorii de bloc să mai refuze
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Semnul că ai putea fi alcoolic funcțional care te dă de gol în cârciumă: „Vei găsi inevitabil o scuză”
Semnul că ai putea fi alcoolic funcțional care te dă de gol în cârciumă: „Vei găsi inevitabil o scuză”
Meciul secolului. Tyson Fury vs Oleksandr Usky. Tot ce trebuie să ştii: Oră, palmares, bani
Meciul secolului. Tyson Fury vs Oleksandr Usky. Tot ce trebuie să ştii: Oră, palmares, bani
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce scoate din valiză
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce…
×