Au depășit orice previziune!** Record istoric de cereri pentru biletele de la CE 2012

  • Publicat:
  • Actualizat:

UEFA a anunțat un număr record de cereri – peste 12 milioane –
pentru bilete la Campionatul European din 2012, vineri, la finalul
perioadei de înregistrare a acestora.

„Este un record istoric pentru Campionatul
European”
, se arată într-un comunicat al forului european,
care menționează că numărul total al cererilor a fost de
12.149.425, ceea ce repreezintă o creștere cu 17 la sută în raport
cu ediția din 2008 a CE, găzduită de Elveția și Austria.

Persoanele interesate au avut la dispoziția toată luna martie
pentru a-și depune cererile – patru bilete de persoană – pe site-ul
UEFA, singurul autorizat în acest sens.

Peste 550.000 de bilete vor fi disponibile pentru marele public
la Euro-2012. Cu patru ani în urmă, s-au înregistrat 10,4 milioane
de cereri pentru cele 300.000 de bilete disponibile.

În perioada 19-22 aprilie, UEFA va organiza o loterie, în urma
căreia vor fi desemnați câștigătorii tichetelor. Potrivit
organizatorilor, vânzarea de bilete trebuie să genereze aproximativ
100 de milioane de euro.

Cel mai ieftin bilet în 2008 era 45 de euro, în timp ce în 2012
va fi de 30 de euro, iar cel mai scump rămâne neschimbat, respectiv
600 de euro.

Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Cum și-a croit muza moștenitorului Alpin drumul până la lux și opulență. Bate orice scenariu de film!

Mihai Stoica a făcut anunțul chiar pe gazon: ”Cine semnează?” + Negocieri cu alți doi jucători

Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”

Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy

Decizie incredibilă în cazul moștenirii lui Viorel Lis. Cine va moşteni averea fostului edil al Capitalei

BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?

Duminica Tomii încheie Săptămâna Luminată. Tradiţii şi superstiții în prima duminică după Paşte

Alertă de gradul 4 pentru 11 și 12 mai! Vine FURTUNA geomagnetică

Ion Țiriac și-a dezvăluit marele regret al vieții, ajuns la 85 de ani: Nu aș mai face la fel niciodată!

BREAKING | Prințul William, detalii de ultimă oră despre Kate Middleton

TAXA MAJORATĂ prin lege pentru proprietarii de APARTAMENTE. Românii vor plăti de 3 ori mai mult

Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic

Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România

Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit

Povestea construirii primului autoturism românesc, Dacia. Nicolae Ceaușescu: „Perfectă pentru idioţi!“ VIDEO

Jorginho nu-şi imaginează Arsenal fără Arteta. ”A creat ceva special”, spune mijlocaşul ”tunarilor”

Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență

Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică. Ce este vietatea înspăimântătoare

×