Organizarea CE de gimnastică va costa 400.000 de euro!

Organizarea CE de gimnastică va costa 400.000 de euro!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Președintele Federației Române de Gimnastică, Adrian Stoica, a
declarat, marți, într-o conferință de presă, că organizarea
Campionatului European de gimnastică aerobică la București în
perioada 9-13 noiembrie 2011, va costa aproximativ 400.000 de
euro.

„Primirea organizării acestui Campionat European
reprezintă și o apreciere. Vom face tot ce ține de noi pentru
reușita acestei competiții. Începând cu 1995 România s-a impus în
arena internațională cucerind de fiecare dată medalii… practic nu
cred că există o ediție a vreunei competiții majore fără să ne fi
întors cu o medalie de aur. De aceea credem că sportivii noștri
merită să concureze și pe teren propriu. O estimare a costurilor de
organizare ne duce undeva la aproximativ 400.000 de euro. Iar
pentru o asemenea competiție cred că nu reprezintă chiar așa de
mult.

Contăm pe sprijinul statului român, pe al Primăriei
municipiului București, ținând cont că aceste campionate reprezintă
în 2011 cea mai mare și mai importantă competiție organizată pe
pământ românesc. Așteptăm un sprijin de la statul român care poate
să vină prin ANST sau printr-o Hotărâre de Guvern, așadar așteptăm
sprijin financiar inclusiv din partea Guvernului României fără de
care situația se complică destul de serios. Pentru că oricât de
multă activitate de marketing ai depune e greu să acoperi o
asemenea acțiune numai pe linia privată. Din punctul nostru de
vedere ar trebui să vină din partea statului aproximativ 60 la sută
din buget”
, a spus Stoica.

Restul de 40 la sută va fi acoperit cu sprijinul Primăriei
București și a contractelor din sponsorizare, afirmă președintele
FRG. „E greu totuși să fac procentajele de unul singur. Per
total cam astea ar fi proporțiile. Există dorința de a antama cât
mai mulți sponsori și parteneri care au posibilitatea să sprijine
acest eveniment. Așa că nu aș putea să spun că pentru restul de 40
la sută așteptăm strict numai Primăria. Dacă va fi posibil ar fi cu
atât mai bine, dar este o chestiune legată de discuțiile pe care le
vom avea”
, a explicat oficialul FRG.

Competiția internațională la care sunt așteptați aproximativ
1.200 de participanți din 25 de țări va fi găzduită de Complexul
Romexpo din București. „Campionatul European va avea loc în
perioada 9-13 noiembrie în incinta Complexului Romexpo. Pavilionul
central va fi sala de concurs, iar în alte două pavilioane se vor
desfășura antrenamentele și încălzirea sportivilor. Posibilitățile
de cazare din jurul acestui complex vor fi folosite pentru
găzduirea pe timpul competiției a delegațiilor sportive. Noi
așteptăm 1.000-1.200 de participanți din 22-25 de țări, așadar este
o competiție mare
„, a adăugat oficialul FR de
Gimnastică.

Adrian Stoica a menționat că Uniunea Europeană de Gimnastică a
cedat FRG drepturile de televizare pe plan național a Campionatului
European. „În conformitate cu caietul de sarcini,
drepturile de televizare aparțin Uniunii Europene de Gimnastică.
Însă UEG a avut amabilitatea de a ceda drepturile de televizare pe
plan național organizatorilor. Este deci un beneficiu, pentru că
dacă nu avem posibilitatea de a dezvolta o strategie de marketing
și de sponsorship este imposibil să te poți lansa în organizarea
unei asemenea eveniment. Iar aici domnul Guelzec (n.r. – Georges
Guelzec, președintele UEG) a acționat în Comitetul Executiv al UEG
și avem aceste drepturi de televizionare pe plan
național
„, a explicat Stoica.

Oficialul FRG a precizat că organizarea unui Campionat European
de gimnastică artistică în România presupune o infrastructură care
nu există la momentul actual. „Am avut această discuție cu
domnul președinte Guelzec. Primirea organizării unui Campionat
European de gimnastică artistică ține în primul rând de
infrastructura locului de competiție. Și nu mă refer la sala de
concurs, care ar putea fi tot la pavilionul central al Romexpo, ci
la condițiile care sunt cerute pentru sala de antrenament și
încălzire adiacentă locului desfășurării competiției. Iar acestea
nu le avem create încă în nicio bază sportivă din
România”,
a afirmat Stoica.

În cadrul conferinței de presă, Adrian Stoica și Georges Guelzec
au semnat contractul dintre Federația Română de Gimnastică și
Uniunea Europeană de Gimnastică privind organizarea la București a
Campionatului European de gimnastică aerobică.

Găzduirea Campionatului European de gimnastică aerobică la
București poate aduce beneficii organizatorilor, susține
președintele UEG Georges Guelzec. „Gimnastica românească
artistică este foarte cunoscută, dar uităm că și gimnastica
aerobică din România este performantă. România a obținut mereu
medalii la competițiile de aerobic, este o țară unde aerobicul este
foarte sus. Doresc ca federația națională, organizatoarea acestui
campionat, să fie susținută de toți partenerii. Nu țin minte toate
țările care vor veni, dar vor fi Rusia, Franța, Italia, acestea
sunt țări unde aerobicul s-a născut în urmă cu mulți ani și a avut
o evoluție importantă. Este clar că aspectul sportiv este pozitiv,
evenimentul intră în planul de dezvoltare a disciplinei, aspectul
financiar este pozitiv, dar contează și infrastructura. Dacă
aceasta este gratuită sau ieftină, atunci apar beneficii
„,
a explicat Guelzec.

MEDIAFAX

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
Se dau TOTAL GRATUIT, direct de la UE. Trebuie să depui cererea până pe 30 APRILIE
Se dau TOTAL GRATUIT, direct de la UE. Trebuie să depui cererea până pe 30 APRILIE
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a filmat când gonește cu 180 km/h
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu îl ierta
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…