Bute, ca AC/DC!** Vezi unde s-ar putea disputa următorul meci al campionului!

Bute, ca AC/DC!** Vezi unde s-ar putea disputa următorul meci al campionului!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Este mai mult ca sigur că meciul următor al lui Lucian Bute va
avea loc la București, la finele lunii iunie. Săptămâna viitoare e
anunțată deja o conferință de presă în care ministrul Elena Udrea
ar urma să facă anunțul oficial.

Parte a contractului semnat de campionul mondial IBF la
supermijlocie cu Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului
(MDRT), condus de Elena Udrea, meciul de la București impune o mare
întrebare: unde se poate desfășura un astfel de eveniment?
„Avem câteva variante. Poate avea loc pe stadionul Steaua,
pe stadionul Cotroceni sau în Sala Polivalentă, deși aceasta din
urmă nu cred că îndeplinește standardele necesare”
, a
declarat ieri președintele FRB, Rudel Obreja.

După-amiază a mai apărut o variantă, sugerată de reprezentanții
MDRT. Meciul ar putea avea loc în Piața Constituției, iar ringul să
fie astfel instalat încât pe fundalul transmisiei tv să se vadă
Palatul Parlamentului. „Ar fi o reclamă bună care s-ar face
României, mai ales că se transmite în atâtea țări”
, susțin
cei din minister. Ultimul mare eveniment care a avut loc în Piața
Constituției a fost concertul trupei australiene AC/DC, la care au
asistat 50.000 de fani.

Nu s-a
mai boxat în aer liber din perioada interbelică

Meciuri de box în aer liber, de asemenea amploare, nu s-au mai
organizat în România din perioada interbelică, atunci când gazde
erau Parcul Carol și Stadionul ANEF. În Europa, „galele outdoor”
sunt însă frecvente, iar cele mai multe au avut loc în Germania, cu
frații Klitschko în prim-plan. De pildă, ultimele patru meciuri ale
lui Vitali Klitschko au avut loc pe stadioanele unor echipe de
fotbal din Berna (Elveția), Gelsenkirchen, Hamburg și Köln (toate
trei în Germania).

Și la Montreal s-a organizat un meci mare în aer liber, care a
și stabilit recordul de audiență în orașul canadian: 46.317
spectatori. Gala a avut loc pe stadionul Olimpic, în 1980, și a
avut ca main-event întâlnirea dintre Sugar Ray Leonard și Roberto
Duran (ultimul s-a impus la puncte, după 15 reprize). Evenimentul a
avut însă parte de vreme capricioasă, cu ploaie și vânt.
„Acesta este și marele risc. Nu poți controla vremea.
Ringul va fi acoperit, dar tribunele vor fi sub cerul liber. Plus
că în iunie s-ar putea să fie caniculă”
, spune un veteran
al ringului românesc.

„Îmi doresc enorm să boxez la București și sunt pregătit să
lupt cu oricine”

Lucian Bute, campion mondial

A pupat steagul la sosire

Cel mai valoros pugilist român a sosit ieri în țară, la cinci zile
după ce și-a apărat cu succes, pentru a șaptea oară, titlul mondial
IBF la supermijlocie. Duminica trecută, Bute l-a învins prin KO
tehnic în repriza a 10-a pe irlandezul Brian Magee.

Îmbrăcat trendy de sus până jos, marca Dolce & Gabbana, și
purtând în brațe centura roșie, culoarea distinctivă a campionilor
de la IBF, Bute a impresionat la intrarea în salonul prezidențial
de la „Henri Coandă”. Mister KO a sărutat drapelul României.
„Sunt foarte onorat și mândru că mă așteptați după fiecare
meci, sunt mândru că sunt român și nu voi uita niciodată acest
lucru”
, a început Lucian.

„Poate
trec pe la Doroftei”

Bute va sta numai două săptămâni în țară, după care se va
întoarce la antrenamente, pentru meciul din vară. „Anul
acesta fac trei meciuri. În toamnă poate voi boxa cu Kessler. Totul
depinde de el, eu sunt gata să mă bat cu oricine. I-am mai auzit pe
unii că-mi pronunță numele, dar ei nu sunt liberi. Îi voi lua pe
rând, le voi închide gura tuturor”
, a punctat Bute, care a
spus că-i va face o vizită la Ploiești lui Doroftei. „Sper
să n-am probleme, pentru că am auzit că el mai face

câte un meci pe la el prin bar și mi-e cam frică.
Glumesc… dacă o să trec prin Ploiești, chiar o să trec pe la
Leonard. Mi-ar plăcea să-i văd pub-ul”.

TENIS
/ Dulgheru, în premieră în turul trei în 2011

Calificată direct în turul doi al turneului de la Miami,
Alexandra Dulgheru a urcat în turul următor al competiției după ce
a trecut de Chanelle Scheepers, cu 6-3, 6-2. Eleva lui Daniel Dobre
reușește astfel a doua victorie a anului 2011 și pune capăt seriei
de trei înfrângeri consecutive. Ea o va întâlni azi pe Johanna
Larsson, care a eliminat-o pe finalista de la Australian Open 2011,
Na Li.

FORMULA 1
/ Favoriții, la comandă în antrenamente

Noul sezon al CM va debuta mâine, în Australia, cu etapa de la
Melbourne (ora 9:00, Digi Sport). Campionul mondial en-titre
Sebastian Vettel și coechipierul său de la Red Bull, Mark Webber,
au stabilit ieri cei mai buni timpi în prima sesiune de
antrenamente, apoi a venit rândul piloților de la McLaren, Jenson
Button și Lewis Hamilton, să se impună în cea de-a doua.

HANDBAL /
Chiar și cu juniori, Reșița încă respiră

Rămasă fără sponsorul principal și fără o echipă întreagă,
Reșița a supraviețuit, iar astăzi se va prezenta în Macedonia, la
startul primei manșe cu Vardar Skopje, din sferturile Cupei Cupelor
(19:30). Pentru a avea un lot complet, vicecampioana s-a întărit cu
patru juniori din Reșița și doi de la CNOE Sighișoara. Tot azi, dar
în Challenge Cup, Știința Bacău îi înfruntă acasă pe norvegienii de
la Arendal (TVR 3).

HOCHEI /
Ciuc, victorie cu gol de aur

HSC Csikszereda a învins în meciul patru al finalei Ligii
Naționale de hochei pe Fenestela Brașov cu 2-1 (0-0, 0-1, 1-0, 1-0)
și a egalat la 2 scorul general. Meciul de aseară de la Ciuc a fost
cel mai echilibrat de până acum, primul gol venind după 38 de
minute de joc, gazdele reușind egalarea cu trei minute înainte de
final. Campionii naționali en-titre au câștigat grație golului de
aur reușit de Lubomir Hurtaj și au relansat finala. Următorul meci
este mâine, la Patinoarul Olimpic de la Brașov, de la ora
15:00.

HANDBAL /
CALIFICĂ‚RI EURO U17

Reprezentativa feminină a României U17 a învins, ieri, cu 41-10
(15-4), selecționata Israelului, în primul meci al turneului de
calificare la Campionatul European din Cehia, care se desfășoară la
Iași. Junioarele vor înfrunta azi, de la ora 16:00, naționala
Armeniei.

RUGBY /
Superliga

Rugby-ul românesc pornește azi în sezonul 2011, într-un nou
format, cu opt echipe. Azi, în prima etapă: Arad – Dinamo, Cluj –
Baia Mare, CSM București – Steaua (stadionul „Arcul de Triumf”, ora
16:00 / GSP TV) și Timișoara – Farul (mâine, ora 11:00 / GSP
TV).

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat 💣
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat 💣
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi apere fiicele vitrege
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi apere fiicele vitrege
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte cu extratereştrii
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte…
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Toți șoferii au INTERZIS! Nu ai voie să cari așa ceva cu mașina
Toți șoferii au INTERZIS! Nu ai voie să cari așa ceva cu mașina
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele ecologiștilor
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele…
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×