Dinamo rămâne fără titluri!** Epurare masivă în lotul „câinilor”

Redactor:
Mihai Nejneru
Redactor:
Nicu Bădescu
Dinamo rămâne fără titluri!** Epurare masivă în lotul
  • Publicat:
  • Actualizat:

Roș-albii au de gând să renunțe la vară la veterani ca
Dănciulescu, Dolha sau Cătălin Munteanu, astfel că în lot e posibil
să mai rămână doar trei campioni

Strategia organizată pe sistem nemțesc elaborată în această
iarnă în birourile din „Ștefan cel Mare” presupune și anumite
riscuri. Demarată deja din această iarnă, dar cu schimbări majore
ce vor fi operate abia la vară, acțiunea de „rebranding” a
roș-albilor presupune despărțirea de aproape toți jucătorii care au
câștigat vreun trofeu în carieră.
De când a preluat inițiativa în ceea ce privește strategia pe
termen mediu și lung la Dinamo, Nicolae Badea a luat o serie de
hotărâri curajoase. Numai că proiectul „New Dinamo”, care a fost
deja pus pe tapet și pentru realizarea căruia s-au operat deja mai
multe modificări, impune și riscuri. Astfel, după ce se va face și
„curățenia de vară”, una mult mai amplă decât ce s-a întâmplat în
această iarnă, Dinamo riscă să mai rămână în lot cu doar trei
jucători care au cunoscut gustul câștigării unui campionat.

Epurare
masivă la vară

În acest moment, în lotul condus de Ioan Andone se regăsesc nouă
fotbaliști care au cucerit măcar un titlu de campion în România.
Dintre aceștia însă, doar patru mai intră în prezent în calculele
tehnicianului când vine vorba de prima echipă: Dolha, Moți, Liviu
Ganea și Dănciulescu. Ceilalți cinci – Bordeanu, Vlad și Cătălin
Munteanu, Mehmedovic și Mărgăritescu – au apărut sporadic sau
deloc, iar din vară doar fundașul sârb va rămâne în „Groapă”. El,
Moți și Liviu Ganea sunt singurii campioni din lotul roș-alb care
au asigurat un post și de la vară.

„Danciu”
controlează balanța

Cum cei trei enumerați mai sus au câștigat fiecare câte un titlu de
campion, cu un amendament la Moți, care a mai luat și o Supercupă,
bilanțul trofeelor câștigate de „câinii” activi e dramatic. Cel
care ar mai putea salva situația este Dănciulescu. Atacantul a avut
un sezon oscilant de la revenirea din Spania, iar rămânerea lui la
Dinamo depinde în totalitate de cum va evolua pe finalul acestui
sezon. În principiu, decizia renunțării la „Danciu” fusese luată
deja, dar golul cu FCM Târgu Mureș i-a readus pulsul, astfel că
decizia se amână pentru la vară.

9
trofee

Dănciulescu – 5 titluri (1998, 2001, 2002, 2004, 2007), 4 Cupe
(1999, 2003, 2004, 2005)

5
trofee

Vl. Munteanu – două titluri (2002, 2004), 3 Cupe (2001, 2003,
2004)

4
trofee

C. Munteanu – 3 titluri (1997, 1998, 2007), 1 Cupă (1997)
Dolha – un titlu (2003), o Cupă (2002), două Supercupe (2002,
2003)

3
trofee

Bordeanu – 2 titluri (2001, 2009), o Supercupă (2003)
Mărgăritescu – un titlu (2007), o Cupă (2005), o Supercupă
(2005)

2
trofee

Moți – un titlu (2007), o Supercupă (2005)

1
trofeu

L. Ganea – un titlu (2007)
Mehmedovic – un titlu (2009)

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea că se află „un monstru”
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea…
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de la FCU Craiova
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Dieta Monicăi Anghel. A slăbit enorm în ultimii ani: alimentele la care a renunțat total! „Mă cântăresc în fiecare zi”
Dieta Monicăi Anghel. A slăbit enorm în ultimii ani: alimentele la care a renunțat total! „Mă cântăresc în fiecare zi”
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Cine sunt românii care trebuie să plătească 
Cine sunt românii care trebuie să plătească "taxa pe lux" pentru locuinţele şi maşinile pe care le deţin
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Câți bani primește FCSB după ce a devenit campiona României! Suma uriașă pe care o poate încasa din competițiile europene
Câți bani primește FCSB după ce a devenit campiona României! Suma uriașă pe care o poate încasa din competițiile europene
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
Regula pe care șoferii NU TREBUIE să o încalce niciodată. Legea din ROMÂNIA spune clar
Regula pe care șoferii NU TREBUIE să o încalce niciodată. Legea din ROMÂNIA spune clar
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare