Hagi își negociază plecarea!** Cât i-a oferit Adnan Polat pentru demisie

Hagi își negociază plecarea!** Cât i-a oferit Adnan Polat pentru demisie
  • Publicat:
  • Actualizat:

Situația lui Gheorghe Hagi la Galatasaray a rămas încă
neclarificată. Presa turcă l-a „demis” de mai multe ori în ultimele
două zile, dar „Regele” și reprezentanții săi susțin că,
deocamdată, nu s-a discutat despre rezilierea contractului. Se pare
că Adnan Polat s-ar fi oferit să plătească 750.000 de euro, deși
clauza de reziliere este de 1,5 milioane.

Ieri-dimineață, Hagi a condus antrenamentul lui Galatasaray,
deși marți presa din Turcia anunța că urmează să fie făcută publică
demiterea sa. După ședința de pregătire, antrenorul român a fost
urmărit de suporteri, care i-au cerut să clarifice situația sa.

Nervos, „Regele” le-a răspuns fanilor că va continua să fie
antrenorul Galatei. Informația a fost confirmată și de
reprezentantul tehnicianului. „Hagi va face antrenamente cu
Galata până la începutul săptămânii viitoare, când vom avea o
întâlnire decisivă. El va fi toată această săptămână antrenorul
Galatei. E o treabă delicată și nici ei nu vor ca Hagi să fie prins
la mijloc. Gică nu vrea să profite de Galata! Dacă va fi o
despărțire, va fi luni sau marți”
, a declarat Giovani
Becali la GSP TV.

Turcii insistă: „Va fi demis!”

Deși Consiliul de Conducere al clubului Galatasaray a avut,
marți, o ședință de o oră și jumătate, la finalul căreia
președintele Adnan Polat a declarat că subiectul antrenorului nu a
fost discutat, presa turcă a continuat să scrie că Hagi va fi demis
și va primi 750.000 de euro.

Informația vine din partea unor oficiali ai clubului, care i-au
propus lui Hagi să accepte o sumă mai mică decât clauza de
reziliere, în valoare de 1,5 milioane de euro. Negocierile pentru
rezilierea contractului nu s-au finalizat ieri, o altă întâlnire
urmând a fi stabilită pentru finalul zilei de mâine sau la
începutul săptămânii viitoare.

„Munca lui Hagi nu se vede în două-trei luni. Are nevoie de
timp, dar e foarte greu să ți se dea timp la o echipă ca
Galatasaray”

Cosmin Contra, fost internațional

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
De necrezut! Pe ce dată pică Paștele în 2025? Se întâmplă asta o dată la 10 ani
De necrezut! Pe ce dată pică Paștele în 2025? Se întâmplă asta o dată la 10 ani
S-a terminat: pleacă de la Real Madrid după 12 ani! Spaniolii au anunțat unde va merge
S-a terminat: pleacă de la Real Madrid după 12 ani! Spaniolii au anunțat unde va merge
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu a avut nicio șansă
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu a avut nicio șansă
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Mara Bănică, de NERECUNOSCUT după ce și-a făcut o nouă intervenție estetică la față
Mara Bănică, de NERECUNOSCUT după ce și-a făcut o nouă intervenție estetică la față
Laura Giurcanu l-a dat uitării pe Aris Eram! Cine este noul iubit al influenceriţei
Laura Giurcanu l-a dat uitării pe Aris Eram! Cine este noul iubit al influenceriţei
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Mesaje de Paște 2024. Urări calde și felicitări pentru cei dragi
Mesaje de Paște 2024. Urări calde și felicitări pentru cei dragi
SURPRIZĂ de PAȘTE: o frumoasă PLOAIE de METEORI!
SURPRIZĂ de PAȘTE: o frumoasă PLOAIE de METEORI!
Donație fabuloasă, de 25 de milioane de euro, făcută de Gigi Becali. S-a aflat totul chiar înainte de Paște
Donație fabuloasă, de 25 de milioane de euro, făcută de Gigi Becali. S-a aflat totul chiar înainte de Paște
Fiartă pe 700.000 de euro! Ce a putut să facă Bianca Drăgușanu, de mână cu Bădălău
Fiartă pe 700.000 de euro! Ce a putut să facă Bianca Drăgușanu, de mână cu Bădălău
Simona Halep a primit un nou verdict. Diferența e enormă față de ce se știa: Nu apreciază...
Simona Halep a primit un nou verdict. Diferența e enormă față de ce se știa: Nu apreciază...
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns!
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Artistul Mihai Mărgineanu, mesaj pentru părinți: „Băi, voi știți ce fac copiii voștri în Vama Veche?”
Artistul Mihai Mărgineanu, mesaj pentru părinți: „Băi, voi știți ce fac copiii voștri în Vama Veche?”
Lionel Messi a fost desemnat în premieră jucătorul lunii în MLS
Lionel Messi a fost desemnat în premieră jucătorul lunii în MLS
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
Felicitări și mesaje de Paște Fericit 2024. Urări frumoase de trimis pe Whatsapp și SMS-uri
Felicitări și mesaje de Paște Fericit 2024. Urări frumoase de trimis pe Whatsapp și SMS-uri