Potec revine!** Momentul zero

Potec revine!** Momentul zero
  • Publicat:
  • Actualizat:

La opt luni după ultimul concurs oficial, Europenele de la
Budapesta, Camelia Potec se întoarce în bazin. Campioana olimpică
de la Atena își trasează reperele în noul sezon competițional, la
Naționalele Franței, ce debutează azi la Strasbourg.

După o perioadă agitată, măcinată de incertitudinile privind
continuarea colaborării cu antrenorul Philippe Lucas, Camelia Potec
privește optimistă în viitor. Cu gândul la Jocurile Olimpice, Cami
ia treptat etapele de pregătire și își face încălzirea pentru 2011
la Openul Franței, unde va înota probele preferate, 1.500 m și 800
m. „Va fi un punct de plecare în ceea ce privește
reintrarea normală în viața de concurs. Vreau să văd cât am reușit
să recuperez în lunile de pregătire și unde mă aflu cu exactitate
acum”
, a explicat ea pentru ProSport. Românca
are o concurență puternică, la start fiind prezente toate cele trei
ocupante ale podiumului european din 2010, la 800 m, daneza Lotte
Friis, franțuzoaica Ophelie Etienne și italianca Federica
Pellegrini.

TENIS /
Sorana, eșec la Miami

Sorana Cîrstea (97 WTA) a părăsit turneul de 4,5 milioane de
dolari de la Miami încă din primul tur. Posesoare a unui wild card,
Sori a fost învinsă de Jie Zheng (59 WTA) cu 3-6, 7-6 (5), 3-6,
după două ore și 14 minute de joc. Aceasta este a doua partidă
consecutivă pe care românca o pierde în fața chinezoaicei.

HOCHEI /
Brașovul, în pole-position

Calificată în premieră în finala Ligii Naționale de hochei,
Fenestela Brașov este aproape de a da marea lovitură. După primele
două meciuri, elevii lui Kovacs Laszlo conduc cu 2-0 la general în
fața campioanei en-titre, HSC Miercurea Ciuc, și mai au nevoie de
încă două victorii pentru a ridica trofeul. Meciul trei al finalei
e azi, de la ora 19:00, la Miercurea-Ciuc.

BASCHET /
Petricevic, demis!

Antrenorul sârb al echipei BC Timișoara, Dragan Petricevic, a
fost demis, ieri, de la conducerea tehnică a grupării din cauza
rezultatelor slabe și a atmosferei încordate din lot. Formația va
fi condusă de secundul Cristian Bota, ajutat de Djordje Jovicic.
Oficialii clubului se află în tratative cu un antrenor străin, care
ar urma să preia lotul din vară.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Indicatorul rutier pe care puțini șoferi îl cunosc. Ce trebuie să faci și unde poate fi întâlnit
Indicatorul rutier pe care puțini șoferi îl cunosc. Ce trebuie să faci și unde poate fi întâlnit
Xavi a luat decizia în mai puțin de 24 de ore, după ce Barcelona l-a pus să-și dea afară propriul frate
Xavi a luat decizia în mai puțin de 24 de ore, după ce Barcelona l-a pus să-și dea afară propriul…
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Judeţele care se vor dezvolta puternic. Proiectul de infrastructură care va transforma estul României
Judeţele care se vor dezvolta puternic. Proiectul de infrastructură care va transforma estul României
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Decizia radicală luată de fiica cea mare a lui Cristi Borcea, la 20 de ani. Momentul care îi poate schimba total viaţa
Decizia radicală luată de fiica cea mare a lui Cristi Borcea, la 20 de ani. Momentul care îi poate schimba…
27 aprilie aduce cea mai bună veste pentru pensionarii din România
27 aprilie aduce cea mai bună veste pentru pensionarii din România
3.500 DE LEI în fiecare lună pentru aceşti români. KLAUS IOHANNIS a promulgat legea deja
3.500 DE LEI în fiecare lună pentru aceşti români. KLAUS IOHANNIS a promulgat legea deja
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele