Pariul CFR-ului!** Transferul la campioană l-a propulsat pe Nicoară în atenția naționalei

Pariul CFR-ului!** Transferul la campioană l-a propulsat pe Nicoară în atenția naționalei
  • Publicat:
  • Actualizat:

CFR n-a dat chix cu mercatoul de iarnă. Viorel Nicoară (23 de
ani) a explodat la Cluj, și după trei jocuri are deja un loc în
planurile de viitor ale lui Lucescu jr. „E pe lista celor
monitorizați”, admite Dan Apolzan, metodistul FRF.

Lui Viorel Nicoară gândul la tricoul naționalei îi zbura încă de
când era la Olimpia Râmnicu Sărat, în 2008, când nu câștiga mai
mult de 100 de euro pe lună. Era doar un vis al unui puști de 20 de
ani, care își întreținea cu greu pasiunea pentru fotbal, mai ales
că nici nu provenea dintr-o familie înstărită. Tatăl era la acea
vreme strungar, iar mama croitoreasă. Saltul la Liga I, alimentat
de flerul lui Ilie Stan și ascensiunea Brăneștiului, nu l-a făcut
însă să-și abandoneze visul.

Chiar că distanța dintre el și națională era poate mult mai mare
decât cea dintre comuna Liliecii și Zenica. Iarna aceasta i-a adus
transferul la CFR, Paszkany și Mureșan pariind 400.000 de euro pe
puștiul văzut ca urmașul lui Dubarbier.

„Nicoară,
cel mai bun transfer al iernii”

Joi, Dan Apolzan, metodistul FRF și mâna dreaptă a selecționerului
Răzvan Lucescu, avea să detoneze bomba. „L-am urmărit pe
Nicoară cu Brănești și Astra. E pe o listă a celor monitorizați
pentru națională, dar nu pentru acest moment”
, a dezvăluit
federalul, iar visul lui Viorel de a pune galbenul primei
reprezentative pe el e tot mai aproape. „Pentru noi nu e o
surpriză, fiindcă Nicoară e un jucător cu potențial, care promite
foarte mult. Cred că putem spune că Nicoară e cel mai bun transfer
al iernii în acest moment, dar e păcat că nu sunt rezultate și la
echipă”
, a declarat încrezător și actualul său antrenor,
Alin Minteuan.

Unicul
gol în Liga I, contra lui „U”

Nicoară are doar 20 de jocuri în Liga I, toate în acest sezon,
dintre care 17 în tricoul Brăneștiului și trei în cel al CFR-ului.
Mijlocașul stânga nu se poate însă lăuda decât cu o reușită, dar și
aceea e foarte agreată de fanii campioanei. Nicoară a marcat golul
decisiv în succesul cu „U” (3-2) la Alba Iulia. Victoria a reușit
să câștige acel meci după ce „U” avea 2-0 la pauză.

Timid la
interviurile cu presa

Venirea lui Nicoară la Cluj l-a timorat pe băiat, spun jurnaliștii
care i-au luat primele interviuri. A răspuns civilizat la fiecare
întrebare, deși a acceptat cu greu să dea interviuri. „Ce să spun
eu despre CFR? Cine sunt eu? Am multe de demonstrat până să pot să
îmi dau cu părerea!”, replica Viorel, care și acum acceptă cu greu
interviurile de la finalul jocurilor.

2.000 la Brănești, 5.000 la CFR

17 meciuri în Liga I au fost de ajuns pentru ca Viorel să facă și
un salt financiar. La Brănești juca pe aproape 2.000 de euro pe
lună, în timp ce noul contract, cel cu CFR, i-a adus cu 3.000 în
plus. El, Hora și Bud sunt jucătorii cu cele mai mici salarii din
Gruia. Nicoară câștigă de patru ori mai puțin pe lună decât
căpitanul Cadu, care ia aproape 220.000 de euro pe stagiune la
Cluj.

Nu ne putem ascunde, Nicoară e cel mai bun transfer al nostru din
această iarnă

Alin Minteuan, antrenor CFR

Nicoară va ajunge în doi-trei ani om de bază la națională. Are
un potențial fantastic, depinde doar de el să fie la fel de serios
și de muncitor cum a fost la Brănești

Ilie Stan, antrenor Brănești

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Anunţul momentului! Este vorba despre Florin Piersic
Anunţul momentului! Este vorba despre Florin Piersic
Florin Prunea a auzit că Niculae e OUT de la Rapid și a răbufnit
Florin Prunea a auzit că Niculae e OUT de la Rapid și a răbufnit
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu a avut nicio șansă
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu a avut nicio șansă
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Mara Bănică, de NERECUNOSCUT după ce și-a făcut o nouă intervenție estetică la față
Mara Bănică, de NERECUNOSCUT după ce și-a făcut o nouă intervenție estetică la față
Codrin Ştefănescu, prima apariţie după diagnosticul de cancer: Am cerut să îmi fie lăsat sicriul deschis indiferent cum o să arăt
Codrin Ştefănescu, prima apariţie după diagnosticul de cancer: Am cerut să îmi fie lăsat sicriul deschis indiferent cum o să…
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Mesaje de Paște 2024. Urări calde și felicitări pentru cei dragi
Mesaje de Paște 2024. Urări calde și felicitări pentru cei dragi
SURPRIZĂ de PAȘTE: o frumoasă PLOAIE de METEORI!
SURPRIZĂ de PAȘTE: o frumoasă PLOAIE de METEORI!
Donație fabuloasă, de 25 de milioane de euro, făcută de Gigi Becali. S-a aflat totul chiar înainte de Paște
Donație fabuloasă, de 25 de milioane de euro, făcută de Gigi Becali. S-a aflat totul chiar înainte de Paște
De necrezut! Pe ce dată pică Paștele în 2025? Se întâmplă asta o dată la 10 ani
De necrezut! Pe ce dată pică Paștele în 2025? Se întâmplă asta o dată la 10 ani
Absolut toți românii sunt obligați. Legea a intrat deja în vigoare. Trebuie să-ți cedezi locul
Absolut toți românii sunt obligați. Legea a intrat deja în vigoare. Trebuie să-ți cedezi locul
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns!
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Controversă Mândruță-Dan Negru despre Lumina Sfântă: „Le dai oamenilor știri care le plac, indiferent dacă sunt adevărate sau nu?”
Controversă Mândruță-Dan Negru despre Lumina Sfântă: „Le dai oamenilor știri care le plac, indiferent dacă sunt adevărate sau nu?”
Bill May e pe cale să devină primul bărbat în înotul sincron olimpic
Bill May e pe cale să devină primul bărbat în înotul sincron olimpic
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
Felicitări și mesaje de Paște Fericit 2024. Urări frumoase de trimis pe Whatsapp și SMS-uri
Felicitări și mesaje de Paște Fericit 2024. Urări frumoase de trimis pe Whatsapp și SMS-uri