CFR alocă fonduri pentru reamenajarea Parcului Feroviarilor din Cluj!** Află la ce sumă se ridică investiția

CFR alocă fonduri pentru reamenajarea Parcului Feroviarilor din Cluj!** Află la ce sumă se ridică investiția
  • Publicat:
  • Actualizat:

Președintele CFR Cluj, Iuliu Mureșan, a declarat, miercuri,
pentru site-ul oficial al clubului, că gruparea ardeleană va
investi peste două milioane de euro în reamenajarea Parcului
Feroviarilor din Cluj-Napoca.

„După o investiție din fonduri proprii aparținând CFR
1907 Cluj de peste 2 milioane de euro, Parcul Feroviarilor își va
recăpăta funcțiunea de parc, refăcându-se împrejmuirea, terenurile
de fotbal pe zgură și pe gazon care existau, terenurile de tenis,
patinoarul natural, locurile de joacă pentru copii, fântâna
arteziană, aleile, se va regazona tot parcul, se vor planta arbori
și arbuști ornamentali, se vor reface aleile și iluminatul și se va
reface digul de pe malul Someșului, care se va transforma într-o
zonă de promenadă, iluminată și cu bănci, iar clădirea
administrativă de la intrarea în parc va fi renovată”
, a
spus Mureșan.

Clubul CFR Cluj are un contract de asociere cu Compania
Națională a Căilor Ferate pe o perioadă de 25 de ani cu mențiunea
că această companie prin Regionala de Căi Ferate Cluj deține
dreptul de administrare asupra imobilului denumit „Parcul
Feroviarilor”.

În ultimii 15 ani, din cauza problemelor financiare cu care
Compania Națională de Căi Ferate s-a confruntat, dar și a scăderii
numărului de angajați, nu s-au mai găsit resurse pentru
întreținerea parcului, care a devenit un maidan pe care erau
depozitate deșeuri..

„CFR 1907 Cluj a făcut o cerere de reamenajare a
parcului, de igienizare a zonei și a vegetației, cu fonduri
proprii. În urma solicitării noastre către Primăria Cluj, s-a
eliberat un certificat de urbanism. Începând cu anul trecut, s-a
demarat un proces de curățare și igienizare, în urma căruia s-au
transportat tone de resturi vegetale, gunoaie, moloz etc”
,
se mai arată în comunicatul postat pe site-ul oficial și semnat de
președintele Iuliu Mureșan.

MEDIAFAX

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING! Anunț de la Buckingham despre starea de sănătate a Regelui Charles. Comunicat oficial emis după ce s-au pregătit de înmormântare
BREAKING! Anunț de la Buckingham despre starea de sănătate a Regelui Charles. Comunicat oficial emis după ce s-au pregătit de…
Gabi Balint a vrut să facă gluma serii după ce FCSB a câștigat titlul și nu a realizat gafa comisă
Gabi Balint a vrut să facă gluma serii după ce FCSB a câștigat titlul și nu a realizat gafa comisă
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Boala care se răspândește RAPID în lume! Record de îmbolnăviri: experții avertizează populația
Boala care se răspândește RAPID în lume! Record de îmbolnăviri: experții avertizează populația
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Investiţie de 165 de milioane de euro în România. Oraşul unde se va construit un stadion ultra-modern de 30.000 de locuri
Investiţie de 165 de milioane de euro în România. Oraşul unde se va construit un stadion ultra-modern de 30.000 de…
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Prințișorul Craiovei, mărturisiri teribile despre adevărata dramă din familia lui: Am trăit cu 50 de euro pe săptămână!
Prințișorul Craiovei, mărturisiri teribile despre adevărata dramă din familia lui: Am trăit cu 50 de euro pe săptămână!
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea că se află „un monstru”
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea…
Decizia pe care o așteaptă TOȚI ANGAJAȚII din România. Budăi a spus exact ce SE PREGĂTEȘTE: Am informaţii de la Ministerul Muncii
Decizia pe care o așteaptă TOȚI ANGAJAȚII din România. Budăi a spus exact ce SE PREGĂTEȘTE: Am informaţii de la…
Persoană înecată în mare, în stațiunea Mamaia. Tragedie de Florii pe litoral
Persoană înecată în mare, în stațiunea Mamaia. Tragedie de Florii pe litoral
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Rușii au lovit instalațiile energetice din centrul și vestul Ucrainei. Zelenski: Aprovizionarea cu gaz a UE este în pericol
Rușii au lovit instalațiile energetice din centrul și vestul Ucrainei. Zelenski: Aprovizionarea cu gaz a UE este în pericol
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare