„Unii jucători au început să facă pe șefii la Craiova, își fac de cap”** Ce spune Piți de șansele lui Cîrțu la Steaua

Redactor:
Cosmin Boghiu
  • Publicat:
  • Actualizat:

Scandalul dintre Victor Pițurcă și Mititelu continuă, cei doi
acuzându-se reciproc de tot felul de acte ilegale, patronul
Științei amenințându-l pe tehnician cu intrarea la
închisoare.

Fostul antrenor al Craiovei a vorbit despre situația actuală de la
echipă, acolo unde jucătorii au format mai multe tabere și au
început să ce certe, iar unii dintre fotbaliști se cred șefi în
vestiar.

„Echipa se făcea de la Mititelu din birou și înainte să vin
eu la club, normal că jucătorii își făceau de cap, și acum e la
fel. Unii jucători au început să fie șefi la echipă, de-asta joacă
așa slab.
” a spus Victor Pițurcă la Sport.ro

Zvonurile din ultima vreme îl dădeau pe Victor Pițurcă din vară ca
viitorul antrenor al lui CFR Cluj, numai că acesta a spus că nu a
existat nicio discuție în acest sens.

„Nu am discutat nimic cu cei de la CFR Cluj.” a
precizat fostul tehnician al Științei.

Pițurcă a vorbit și despre șansele pe care Cîrțu le are cu Steaua
în misiunea aproape imposibilă de a câștiga titlul.

„Cîrțu nu poate să facă mare lucru în două luni de zile, trebuie să
aibă multă șansă să reușească la Steaua.
” a încheiat
Pițurcă.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
'Să moară mama…' Cum a reacţionat Romică Ţociu, când a văzut că Oana Roman s-a aşezat să prindă buchetul la nunta lui Pepe
'Să moară mama…' Cum a reacţionat Romică Ţociu, când a văzut că Oana Roman s-a aşezat să prindă buchetul la…
Golgheterul din SuperLiga de care s-au interesat 14 cluburi. Condiția pusă de club și suma de transfer
Golgheterul din SuperLiga de care s-au interesat 14 cluburi. Condiția pusă de club și suma de transfer
Salman Khan a dat vestea cea mare direct de pe contul Iuliei Vântur! Actorul a vrut ca toată lumea să afle de la el
Salman Khan a dat vestea cea mare direct de pe contul Iuliei Vântur! Actorul a vrut ca toată lumea să…
Pe cine va folosi Edi Iordănescu în poartă la EURO 2024: „Cele mai mari șanse”
Pe cine va folosi Edi Iordănescu în poartă la EURO 2024: „Cele mai mari șanse”
Sfâșietor! Cântăreața celebră, diagnosticată cu Lupus și leucemie: „Norocoasă că sunt în viață”
Sfâșietor! Cântăreața celebră, diagnosticată cu Lupus și leucemie: „Norocoasă că sunt în viață”
EXIT POLL ALEGERI 2024, ora 13.00. Răsturnare de situaţie, s-a schimbat trendul, cine este noul primar
EXIT POLL ALEGERI 2024, ora 13.00. Răsturnare de situaţie, s-a schimbat trendul, cine este noul primar
BANCUL ZILEI. Bulișor vede un cetățean ieșind dintr-un bordel și se ia după el: - Nene, am văzut de unde ai ieșit!
BANCUL ZILEI. Bulișor vede un cetățean ieșind dintr-un bordel și se ia după el: - Nene, am văzut de unde…
Incidente la vot: Peste 300 de incidente în ţară de la începerea procesului electoral. Bătăi în secţiile de votare, acuzaţii de mită electorală
Incidente la vot: Peste 300 de incidente în ţară de la începerea procesului electoral. Bătăi în secţiile de votare, acuzaţii…
Săpa pe câmp când a dat peste o sabie VIKINGĂ rară! Cât valorează?
Săpa pe câmp când a dat peste o sabie VIKINGĂ rară! Cât valorează?
Raza mea de soare! Fiul lui Ion Ţiriac, fotografie rară alături de iubita lui! Radiază de fericire împreună
Raza mea de soare! Fiul lui Ion Ţiriac, fotografie rară alături de iubita lui! Radiază de fericire împreună
Așa se pregătesc pentru noul sezon Daniela Crudu, Roxana Vancea sau Andreea Bălan! TOP 30 sexy-vedete după care soarele e înnebunit
Așa se pregătesc pentru noul sezon Daniela Crudu, Roxana Vancea sau Andreea Bălan! TOP 30 sexy-vedete după care soarele e…
Gabriela Firea, ÎN LACRIMI în ziua de alegeri. S-a întâmplat chiar LA SECȚIA de votare
Gabriela Firea, ÎN LACRIMI în ziua de alegeri. S-a întâmplat chiar LA SECȚIA de votare
Breaking news! Cine e bărbatul care A MURIT în secția de votare!
Breaking news! Cine e bărbatul care A MURIT în secția de votare!
Uite îngheţata, nu mai e îngheţata! Vedetele din România în imagini interzise cardiacilor
Uite îngheţata, nu mai e îngheţata! Vedetele din România în imagini interzise cardiacilor
Ce jocuri noi vor fi disponibile în mod gratuit pentru abonații Netflix
Ce jocuri noi vor fi disponibile în mod gratuit pentru abonații Netflix
Tudor Giurgiu: „Năstase a fost primul tenismen care a acceptat să joace cu primul transsexual din istoria circuitului“
Tudor Giurgiu: „Năstase a fost primul tenismen care a acceptat să joace cu primul transsexual din istoria circuitului“
România e în finala Campionatului European de Minifotbal. A învins Kazahstan la penalty-uri
România e în finala Campionatului European de Minifotbal. A învins Kazahstan la penalty-uri
Ce pățesc cauciucurile pe asfaltul e încins? Cum se comportă anvelopele RunFlat pe căldură
Ce pățesc cauciucurile pe asfaltul e încins? Cum se comportă anvelopele RunFlat pe căldură
Cum a apărut Gabriela, soția lui Dani Oțil, la nunta lui Răzvan Simion! Vedeta i-a lăsat mască pe mulți
Cum a apărut Gabriela, soția lui Dani Oțil, la nunta lui Răzvan Simion! Vedeta i-a lăsat mască pe mulți
×