Felix Magath**: „Preferam ca Farfan să marcheze golul trei mai devreme”

Antrenorul echipei Schalke 04, Felix Magath, a declarat, miercuri, după calificarea în sferturile de finală ale Ligii Campionilor, că jucătorii săi au fost stresați la începutul meciul cu FC Valencia, scor 3-1, dar până la urmă și-au revenit, informează site-ul oficial al UEFA.
Felix Magath**: "Preferam ca Farfan să marcheze golul trei mai devreme"

Antrenorul echipei Schalke 04, Felix Magath, a declarat,
miercuri, după calificarea în sferturile de finală ale Ligii
Campionilor, că jucătorii săi au fost stresați la începutul meciul
cu FC Valencia, scor 3-1, dar până la urmă și-au revenit,
informează site-ul oficial al UEFA.

„Rezultatul din tur a condiționat puțin începutul
jocului. Noi am început stresați, nu am fost destul de agresivi și
Valencia a reușit să vină peste noi. După ce am primit gol am jucat
mai bine, deoarece nu mai aveam nimic de pierdut. Am reușit să
întoarcem rezultatul, dar situația a rămas imprevizibilă până în
final. Preferam ca Farfan să marcheze golul trei mai devreme.
Aceste partide din Liga Campionilor sunt extrem de stresante, chiar
și atunci când îți ajunge un 0-0. Este dificil să presezi tot
meciul, dar după golul primit ne-am revenit”
, a spus
Magath.

Echipa germană Schalke 04 s-a calificat în sferturile de finală
ale Ligii Campionilor, după ce a învins, miercuri, pe teren
propriu, cu scorul de 3-1 (1-1), formația spaniolă FC Valencia, în
manșa secundă a optimilor competiției. În tur, la Valencia, scorul
a fost egal 1-1.

MEDIAFAX

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]