Stanca și Farcău au vrut să plece din cauza Anjiei!** Venirea lui Voina le-a întors din drum

Radu Voina a condus ieri primul antrenament al Oltchimului, dar a decis și lotul pentru cele două meciuri din această săptămână, cu „U" Cluj (azi, în campionat) și cu Buducnost (duminică, în Liga Campionilor). Marea noutate este revenirea Ionelei Stanca.
Stanca și Farcău au vrut să plece din cauza Anjiei!** Venirea lui Voina le-a întors din drum

Radu Voina a condus ieri primul antrenament al Oltchimului, dar
a decis și lotul pentru cele două meciuri din această săptămână, cu
„U” Cluj (azi, în campionat) și cu Buducnost (duminică, în Liga
Campionilor). Marea noutate este revenirea Ionelei Stanca.

De altfel, absența pivotului la meciul cu Itxako a surprins pe
toată lumea, în condițiile în care „Ione” a susținut sus și tare că
poate juca. Anja Andersen a lăsat-o însă în afara lotului pentru a
doua oară în decurs de o lună, situație greu de digerat de
jucătoare, care și-a vărsat năduful după meciul cu campioana
Spaniei. În lacrimi, Stanca le-a explicat conducătorilor vâlceni că
nu mai poate accepta să stea în tribună, iar la vară dorește să-și
rezilieze contractul pentru a pleca în Franța, unde se află soțul
ei.

Jucătoare
de bază sub conducerea lui Voina

Cazul pivotului nu a fost însă singular. O altă handbalistă,
Ramona Farcău, și-ar fi exprimat dorința de a părăsi Oltchimul în
vară, în condițiile în care antrenoarea daneză a contat doar în
unele momente pe serviciile ei. Situația pare să se mai fi schimbat
prin revenirea lui Radu Voina. Stanca și Farcău au fost jucătoare
de bază în precedentul mandat al antrenorului la Vâlcea și probabil
că la fel va fi și de acum încolo. De altfel, Voina le-a și inclus
pe cele două handbaliste în lotul pentru Podgorica. Nu au prins
echipa, în schimb, Smedescu, Managarova, Szucs, Țăcălie și
Vădineanu, plus Neagu și Ungureanu, accidentate.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]