Șase puncte = 5000 de euro!

Șase puncte = 5000 de euro!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Înainte de începerea returului, George Copos s-a întâlnit cu
jucătorii și cu Marius Șumudică, transmițându-le că trebuie să
câștige campionatul pentru a ajuta clubul să iasă din impasul
financiar în care se află în acest moment. Iar pentru asta e gata
să scoată și bani din buzunar.

Pentru a-i motiva suplimentar, patronul giuleștenilor le-a promis
jucătorilor alb-vișinii că, dacă vor câștiga partidele cu Oțelul
Galați și Dinamo, vor avea o primă specială de 5.000 de euro.
Pentru disputa cu Unirea Urziceni, rapidiștii nu au avut specificat
un bonus financiar, însă, la finalul jocului, George Copos a fost
impresionat de dăruirea de care au dat dovadă Spadacio și compania
și i-a anunțat că vor primi 1.500 de euro pentru cele trei puncte
obținute vineri seara în Giulești.

Primă și pentru
Europa

În plus, în cazul în care se vor califica în grupele Ligii
Campionilor, fotbaliștii lui Șumudică vor primi un bonus
consistent. „După întâlnirea pe care am avut-o cu jucătorii, le-am
spus că trebuie să facem tot posibilul să câștigăm campionatul, iar
pentru acest lucru am stabilit un pachet de prime atractive dacă
vor obține șase puncte în următoarele două partide, cu Oțelul
Galați și Dinamo”, a declarat patronul „feroviarilor”, George
Copos. De asemenea, după victoria cu Urziceniul, Șumudică i-a
transmis patronului că împreună cu echipa vor face tot posibilul
să-l lase fără bani. „Obiectivul meu este calificarea în Europa
League, dar vom face totul pentru a-l sărăci pe domnul Copos până
la finalul campionatului”, a spus tehnicianul Rapidului.

5 mii de euro a fost cea mai mare primă
promisă rapidiștilor pentru un singur meci în tur: cel din
campionat, cu Steaua (0-0)

1.500 de euro va primi
fiecare jucător al lui Șumudică după victoria cu Unirea
Urziceni

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Oana Roman a făcut o gafă colosală şi a fost taxată imediat: 'Se vede clar că e jeg'
Oana Roman a făcut o gafă colosală şi a fost taxată imediat: 'Se vede clar că e jeg'
Decizia luată de Tottenham în privința lui Radu Drăgușin
Decizia luată de Tottenham în privința lui Radu Drăgușin
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”
Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este cocoș modern, Ștrulă!
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este cocoș modern, Ștrulă!
ANIMAŢIE.
ANIMAŢIE. "Nu pot să vă spun ce am văzut, băiatul ardea". Trei prieteni, cursă nebună spre moarte. Soţia unuia dintre…
O PREDICȚIE extraordinară a lui EINSTEIN, tocmai a fost CONFIRMATĂ
O PREDICȚIE extraordinară a lui EINSTEIN, tocmai a fost CONFIRMATĂ
Fosta iubită a Prinţişorului Craiovei trăieşte clipe de senzaţie într-o vacanţă de lux: Pentru totdeauna îndrăgostită
Fosta iubită a Prinţişorului Craiovei trăieşte clipe de senzaţie într-o vacanţă de lux: Pentru totdeauna îndrăgostită
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Schimbare pentru cei care au CONT LA BANCĂ. Decizia finală a fost luată chiar acum de judecători
Schimbare pentru cei care au CONT LA BANCĂ. Decizia finală a fost luată chiar acum de judecători
Breaking news despre Florin Piersic!
Breaking news despre Florin Piersic!
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Suspecții de serviciu în cazul morții bizare a lui Ebrahim Raisi, președintele Iranului
Suspecții de serviciu în cazul morții bizare a lui Ebrahim Raisi, președintele Iranului
Ciolacu e alături de Dinamo înaintea barajului cu Csikszereda: Construcţia noul stadion va avea avea un impact major asupra clubului
Ciolacu e alături de Dinamo înaintea barajului cu Csikszereda: Construcţia noul stadion va avea avea un impact major asupra clubului
Cele mai comune probleme la o cutie de viteze automată
Cele mai comune probleme la o cutie de viteze automată
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu urări pentru 21 mai
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu…
×