Cine a profitat de amânare meciului Craiova – Steaua?

Redactor:
Adrian Iosub
Cine a profitat de amânare meciului Craiova - Steaua?
  • Publicat:
  • Actualizat:

Programat inițial să se dispute la finele lui 2010, derby-ul
Universitatea – Steaua a fost amânat pentru primăvara acestui an.
Decizia luată atunci a părut că-i încântă pe olteni, care nu se
aflau într-o postură tocmai confortabilă.

Două luni mai târziu însă, situația pare și mai îngrijorătoare
pentru Craiova. În această perioadă, Știința a trecut prin
frământări teribile, s-a despărțit de Victor Pițurcă și a pierdut o
mulțime de jucători importanți, în timp ce la Steaua singura mare
pierdere față de anul trecut este Bogdan Stancu. Patronul Craiovei,
Adrian Mititelu, este convins însă că amânarea cu două luni a
meciului a fost în avantajul echipei sale. „Îmi pare bine că nu s-a
jucat cu Steaua în iarnă. Acum avem o șansă. Va fi un meci greu,
dar atunci ne băteau, echipa căzuse fizic, Pițurcă făcea
experimente după experimente și nu mai nimerea nimic”, este de
părere Mititelu.

Paradoxal, dacă s-ar fi jucat în 2010, meciul Universitatea- Steaua
s-ar fi desfășurat în condiții meteo impecabile! Acum terenul va fi
greu, pentru că la Craiova a nins 48 de ore în continuu

Dezavantajele amânării pentru
Craiova:

– s-a despărțit de Victor Pițurcă (foto)
– a pierdut nu mai puțin de nouă jucători, toți importanți
– desele scandaluri și incertitudinea privind viitorul echipei
afectează moralul jucătorilor
– pentru prima dată după mult timp, Știința va alinia o echipă nouă
după pauza competițională, iar lipsa omogenității ar putea crea
probleme.
– după toate probabilitățile, Știința nu va avea parte de același
sprijin din partea suporterilor, o parte a fanilor aflându-se acum
în conflict deschis cu Adrian Mititelu

Avantajele amânării pentru
Craiova:

– a fost readus Nicolo Napoli, tehnician care a avut cele mai bune
rezultate cu Știința în „era Mititelu” și pe care suporterii l-au
îndrăgit
– Steaua a rămas între timp fără cel mai important jucător, Bogdan
Stancu
– a fost adus Zoro (foto), un fundaș de certă valoare
– revine în primul „11” după o lungă perioadă, cuplul de atacanți,
cândva letal, ai Universității, format din frații Costea. Ambii au
arătat poftă de joc în amicale
– echipa vine după o pregătire fizică temeinică, aspect la care
fotbaliștii olteni păreau deficitari spre finalul primei părți a
campionatului

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
Bogdan Stelea s-a convins, după ce negocierile de la palat pentru Florinel Coman s-au încheiat: ”Credeți că ei nu știu?”
Bogdan Stelea s-a convins, după ce negocierile de la palat pentru Florinel Coman s-au încheiat: ”Credeți că ei nu știu?”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Cine sunt medicii care ar fi operat-o pe Kate Middleton | Detaliul, ținut secret de clinica privată din Londra
Cine sunt medicii care ar fi operat-o pe Kate Middleton | Detaliul, ținut secret de clinica privată din Londra
Reacția tulburătoare a Iuliei Albu după ce a aflat că fostul său soț are cancer: „S-a adeverit ce bănuiam”
Reacția tulburătoare a Iuliei Albu după ce a aflat că fostul său soț are cancer: „S-a adeverit ce bănuiam”
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga: Help! Help!
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga:…
Vremea 13 mai - 10 iunie 2024. ANM anunță ploi și vânt în toată țara; se încălzeşte spre finalul săptămânii viitoare
Vremea 13 mai - 10 iunie 2024. ANM anunță ploi și vânt în toată țara; se încălzeşte spre finalul săptămânii…
Substanța SALVATOARE din MÂNCARE! Pur și simplu este o MINUNE
Substanța SALVATOARE din MÂNCARE! Pur și simplu este o MINUNE
Singurul fiu al lui Nicolae Ceaușescu care mai e în viaţă, interviu rar! Discurs uimitor
Singurul fiu al lui Nicolae Ceaușescu care mai e în viaţă, interviu rar! Discurs uimitor
Dezvăluiri tulburătoare făcute de Iulia Albu, după ce fostul soț a anunțat că are cancer: ”S-a adeverit ce bănuiam!” + Promisiunea făcută
Dezvăluiri tulburătoare făcute de Iulia Albu, după ce fostul soț a anunțat că are cancer: ”S-a adeverit ce bănuiam!” +…
Devine INTERZIS în România de astăzi, 10 mai. Noile reguli intră în vigoare în toată țara
Devine INTERZIS în România de astăzi, 10 mai. Noile reguli intră în vigoare în toată țara
Florin Piersic, inconștient la Terapie Intensivă! Breaking news
Florin Piersic, inconștient la Terapie Intensivă! Breaking news
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Șumudică, distrus: a povestit ce i-a transmis, astăzi, Dan Șucu la telefon
Șumudică, distrus: a povestit ce i-a transmis, astăzi, Dan Șucu la telefon
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
Fabrica la care se va produce noua limuzină a lui Putin
Fabrica la care se va produce noua limuzină a lui Putin
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și dansa: „Așa se dispare din scenă”  | VIDEO
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și dansa: „Așa se dispare din…